Maxim Mărturisitorul

Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul a fost monah și teolog bizantin, cel mai de seamă apărător al credinței drepte împotriva monotelismului, adică a învățăturii că în Hristos ar fi o singură voință. Pentru mărturisirea lui a fost judecat, bătut, i s-⁠au tăiat limba și mâna dreaptă și a murit în surghiun, la poalele Caucazului, în 662. Cuvântul mărturisitor arată că a suferit pentru credință, dar nu a fost ucis ca mucenic. Scrierile lui au intrat în Filocalie, iar Biserica îl pomenește la 21 ianuarie și la 13 august (date din Mineiul; Bisericile de stil vechi le țin cu treisprezece zile mai târziu pe calendarul civil).

Tinerețea și viața monahală

Viața greacă a sfântului spune că s-⁠a născut în Constantinopol, în jurul anului 580, într-⁠o familie evlavioasă. O biografie siriacă mai târzie îl face palestinian, dar cercetătorii se îndoiesc de ea. A primit o educație aleasă: filosofie, gramatică, retorică și teologie, citind pe scriitorii vechi, pe Platon și pe Aristotel.

Din cauza învățăturii lui, împăratul Heraclie (610-641) l-⁠a făcut întâiul său secretar, protoasecretis, și sfetnic. Maxim a văzut însă că împăratul și mulți alții erau atinși de monotelism și a părăsit curtea. S-⁠a călugărit la mănăstirea din Hrisopolis, de partea cealaltă a Bosforului, unde, după câțiva ani, frații l-⁠au ales egumen. Chiar și atunci a rămas un monah simplu, iubit pentru smerenia și înțelepciunea lui.

Lupta pentru două voințe în Hristos

Monotelismul spunea că Hristos, deși are două firi, dumnezeiască și omenească, are o singură voință și o singură lucrare. Era o încercare de a împăca pe Biserică cu monofiziții, care nu primiseră Sinodul de la Calcedon. În 638, împăratul și patriarhul Serghie au dat un edict, Ecthesis, care cerea tuturor să primească învățătura despre o singură voință. Maxim a văzut că, dacă Hristos nu are voință omenească, omul nu poate fi mântuit întreg.

Pe când erezia se întindea, el a plecat spre Apus, unde ea fusese respinsă, și a întărit pe episcopii Africii. A trăit mulți ani la Cartagina, ucenic al Sfântului Sofronie al Ierusalimului, și s-⁠a dedicat studiului operelor lui Grigorie Teologul și ale lui Dionisie Areopagitul. În jurul anului 645 a avut acolo o dezbatere publică cu fostul patriarh Pirus, în fața episcopilor africani, iar Pirus a mărturisit că greșise. Maxim l-⁠a însoțit la Roma, dar Pirus a revenit apoi la învățătura lui greșită.

În 648 împăratul Constans al II-⁠lea a dat o nouă poruncă, Typos, care interzicea orice dispută despre una sau două voințe. Maxim l-⁠a îndemnat pe papa Martin să cerceteze întrebarea într-⁠un sinod. Sinodul de la Lateran din octombrie 649 a condamnat monotelismul și Typos, iar Maxim a fost printre cei care au pregătit lucrările.

Judecata, chinurile și surghiunul

Constans a poruncit să fie arestați papa Martin și Maxim. Papa a fost adus la Constantinopol, condamnat și surghiunit în Crimeea, unde a murit. Maxim a fost arestat în 653 sau 654 și acuzat de trădare. A fost trimis în surghiun în Tracia, la Bizya, și adus apoi din nou în fața judecătorilor. Dușmanii l-⁠au acuzat și că ar fi ajutat cuceririle arabe, lucru pe care el l-⁠a respins ca pe o calomnie.

În 662 a fost judecat încă o dată, tot ca eretic. Voind să-⁠i astupe gura și să-⁠i oprească mâna, călăii i-⁠au tăiat limba și mâna dreaptă, împreună cu doi dintre ucenicii lui, între care Anastasie. Au fost trimiși în Lazica, pe coasta Mării Negre, în fortăreața Schemarum, lângă Tsageri, în Georgia de azi. Drumul a fost lung și greu. După trei ani, Domnul i-⁠a arătat ceasul morții și el a adormit la 13 august 662.

Minunile și moaștele

Sinaxarul spune că trei făclii s-⁠au arătat deasupra mormântului lui și au ars în chip minunat, semn că a fost un far al Ortodoxiei și în viață, și după moarte. Multe vindecări s-⁠au făcut la mormântul lui. Învățătura despre cele două voințe a fost întărită de Sinodul al VI-⁠lea Ecumenic de la Constantinopol (680-681), iar Maxim a fost cinstit ca sfânt la puțină vreme după moarte.

Mâna lui dreaptă se păstrează la Mănăstirea Sfântul Pavel de pe Muntele Athos. În 2010 s-⁠a descoperit la Tsageri mormântul lui, iar moaștele au fost recunoscute în 2015. Mănăstirea Tsageri din Georgia este locul unde odihnește. În Mineiul grecesc, 13 august pomenește mutarea moaștelor lui la Mănăstirea Maicii Domnului din Hrisopolis; pomenirea principală din 21 ianuarie poate fi pusă pe seama faptului că 13 august cade în apodosia Schimbării la Față.

Scrierile și învățătura

Maxim a lăsat o operă uriașă. Între scrierile lui sunt Mistagogia, o tâlcuire a slujbei dumnezeiești, Ambigua, lămuriri la locuri grele din Dionisie și Grigorie Teologul, Întrebările către Talasie, Capetele despre dragoste, tâlcuirea la Tatăl nostru și la Psalmul 59, Disputa cu Pirus și trei imnuri. Învățătura lui e că firea omenească nu poate singură să ajungă la Dumnezeu, ci îndumnezeirea este darul harului Duhului. Gândirea lui a fost continuată de Sfântul Simeon Noul Teolog și de Sfântul Grigorie Palama.