Serafim Zvezdinski

Sfântul Sfințit Mucenic Serafim (Zvezdinski), episcopul Dmitrovului, vicar al eparhiei Moscovei, a fost un ierarh rugător și predicator iubit, care a trecut prin închisori și exil timp de cincisprezece ani și a fost împușcat la Ișim, în Siberia, în 1937. A lăsat predici despre Sfânta Liturghie și numeroase acatiste și canoane. A fost trecut în rândul sfinților în anul 2000.

Familia

Se numea în lume Nicolae Ivanovici Zvezdinski și s-⁠a născut la Moscova, la 7 (20) aprilie 1883. Tatăl său, Ivan Gavrilovici Bonefatiev, fusese întâi starover fără preoți, apoi a trecut la Biserica de rit vechi unită cu Ortodoxia (edinoverie), care păstrează rânduielile de dinainte de reforma lui Nikon, dar recunoaște ierarhia canonică. Și-⁠a schimbat numele în Zvezdinski și a devenit preot, slujind la Rjev și apoi la Moscova, unde a fost protopop al tuturor bisericilor de acest rit. Avea har muzical și o voce frumoasă și a murit în 1907. Mama sa, Evdochia Vasilievna Slavskaia, fiică de preot de același rit, a murit pe când fiul avea doi ani.

Copilăria și învățătura

Din copilărie a fost mereu la slujbe, iar tatăl l-⁠a învățat să iubească slujba, biserica, cântarea și citirea. A absolvit școala de pe lângă biserica de rit vechi (1895), școala teologică Zaikonospasski din Moscova (1899), Seminarul Teologic din Moscova (1905), printre cei mai buni elevi, și Academia Teologică din Moscova, cu titlul de candidat în teologie (1909). Încă din academie se făcuse cunoscut ca predicator înzestrat.

Monahul

Îl cinstea în chip deosebit pe Sfântul Serafim de Sarov. În 1902 s-⁠a îmbolnăvit greu, dar s-⁠a vindecat după rugăciunea înaintea icoanei starețului Serafim, care nu fusese încă proslăvit. După canonizarea acestuia, tatăl lui Nicolae i-⁠a alcătuit o slujbă. La 26 septembrie 1908, Nicolae a fost tuns monah cu numele Serafim, în cinstea Sfântului Serafim de Sarov, la 22 octombrie 1908 a fost hirotonit ierodiacon, iar la 8 iulie 1909 ieromonah.

A fost prieten cu episcopul Arsenie (Jadanovski), locțiitorul Mănăstirii Ciudov din Kremlin, și fiu duhovnicesc al starețului Alexie (Soloviev) de la Schitul Zosima. Din 10 decembrie 1909 a predat istoria Bisericii la Seminarul din Betania, iar din 21 septembrie 1912 omiletica la Seminarul din Moscova.

La 10 iunie 1914 a fost ridicat la treapta de arhimandrit, iar la 14 iunie a devenit ajutorul episcopului Arsenie la Mănăstirea Ciudov. Era aspru cu sine și cu alții în păzirea rânduielii monahale. Între august 1914 și august 1915 a fost inspector al școlilor parohiale din Moscova și a condus frăția purtătorilor de prapori a Mănăstirii Ciudov. În 1918 a fost silit să plece din mănăstire și a trăit până în 1919 cu episcopul Arsenie în schitul Serafim-⁠Znamenski.

Episcop de Dmitrov

În 1919 Patriarhul Tihon l-⁠a chemat la Moscova pentru hirotonia întru episcop, săvârșită la 3 ianuarie 1920. La masa de după hirotonie, Mitropolitul Serghie (Stragorodski), care luase parte la slujbă, i-⁠a arătat lingura sa și l-⁠a sfătuit, în glumă și în serios, să-⁠și facă rost de o lingură, pentru că va trebui să meargă la închisoare, unde îi va fi de mare folos. Patriarhul Tihon l-⁠a povățuit să meargă pe calea apostolilor, pe jos unde va fi nevoie, să nu se tulbure de nimic, să nu se teamă de lipsuri și să rabde totul, amintindu-⁠i că arhiereul este cădit de trei ori câte trei nu în zadar, ci pentru ostenelile, nevoințele și pătimirile lui de mărturisitor și pentru păzirea credinței ortodoxe până la sânge.

La Dmitrov a predicat mult și a slujit zilnic Liturghia, cu multă însuflețire. A întemeiat Frăția Crucii de viață făcătoare a Domnului, care urmărea ca, în unitate de rugăciune, credincioșii să-⁠și ia puterea de a-⁠și zidi viața după poruncile lui Hristos și de a-⁠i sluji aproapelui pentru Hristos. A dat multă atenție vieții monahale. Între 1920 și 1922 a locuit la Dmitrov, în casa clerului bisericii Icoanei Maicii Domnului din Kazan, astăzi casă memorială.

Primul exil

La 12 decembrie 1922 a fost arestat la Moscova și închis la Lubianka, apoi la Butîrka, unde s-⁠a îmbolnăvit greu. Acolo a scris un acatist al Domnului Iisus Hristos Cel încununat cu spini și purtător de Cruce. La 30 martie 1923 a fost condamnat la doi ani de exil în ținutul zirian, întâi la Ust-⁠Sîsolsk (astăzi Sîktîvkar), apoi în satul Srednii Kolel. În acest exil, ca și în celelalte, a scris neîncetat turmei sale, dându-⁠i povețe duhovnicești. Slujea zilnic Liturghia, iar ziua se retrăgea la rugăciune în pădure.

În 1925 s-⁠a întors la Moscova și a trăit și în schitul Anosin. A fost colaborator al locțiitorului patriarhal, Mitropolitul Petru (Polianski), care, în decembrie 1925, înaintea arestării sale, l-⁠a numit prin testament președinte al unui consiliu al episcopilor vicari ai Moscovei pentru conducerea vremelnică a eparhiei, dar acest consiliu nu a mai luat ființă.

La Diveevo

În vara lui 1926, la cererea poliției politice, a fost silit să plece la Diveevo, unde a slujit până la 8 septembrie 1927, când mănăstirea a fost închisă. Predicile lui de atunci au fost notate de T. A. Arțîbușeva și au circulat în samizdat în anii 1980. La 22 septembrie 1927 a fost arestat și ținut două săptămâni, apoi chemat la Moscova de ofițerul Evgheni Tucikov, care conducea lupta împotriva Bisericii. Acesta i-⁠a cerut să colaboreze cu autoritățile și cu Mitropolitul Serghie, care dăduse între timp vestita Declarație, silit de amenințările cu împușcarea clerului. Episcopul Serafim a refuzat și a cerut retragerea, pe care a primit-⁠o în 1928.

Din octombrie 1927 a locuit la Melenki, în gubernia Vladimir. Privea cu rezervă lucrarea Mitropolitului Serghie, dar nu a făcut parte din opoziția organizată; era apropiat de cei care nu-⁠l pomeneau pe mitropolit la slujbe. La Melenki veneau la el credincioși din Dmitrov și din Moscova.

Al doilea exil

La 23 aprilie 1932 a fost arestat din nou, dus la Lubianka și la Butîrka, iar la 7 iulie 1932 condamnat la trei ani de exil în Kazahstan. A fost la Alma-⁠Ata, la Guriev și la Uralsk, unde s-⁠a îmbolnăvit greu de malarie. În ianuarie 1935 a fost trimis în Siberia, la Omsk și apoi la Ișim, unde a rămas și după încheierea pedepsei, în mai 1935.

Mucenicia

La 24 iunie 1937 a fost arestat de NKVD, împreună cu vreo douăzeci de oameni din Ișim care erau sau fuseseră clerici, și acuzat că ar fi făcut parte dintr-⁠o organizație contrarevoluționară a „Bisericii Adevărat Ortodoxe”. A fost ținut în închisorile din Ișim și Omsk. La cele trei interogatorii nu și-⁠a recunoscut vina, iar când a fost întrebat pe cine cunoaște, a răspuns că nu cunoaște pe nimeni din clerul din Ișim și nu s-⁠a întâlnit cu nimeni.

La 23 august 1937, troica NKVD a regiunii Omsk l-⁠a condamnat la moarte, pe motiv că nu își încetase activitatea și că printre credincioșii din Ișim „trecea drept om sfânt”. A fost împușcat la Ișim la 26 august 1937 (13 august pe stil vechi). Rudelor li s-⁠a spus oficial că fusese trimis în lagăr și murise acolo. După moartea lui, fiii săi duhovnicești i-⁠au scris și adunat amintirile.

Scrierile

A lăsat predici despre Sfânta Liturghie și studii despre îngeri, despre viața monahală în scrierile Sfântului Nil Sinaitul, despre Mănăstirea Ciudov în vremea Mitropolitului Filaret și despre ultimele zile și Patimile Domnului, publicate în anii 1915-1917. A alcătuit un „Plâns de pocăință”, acatiste Domnului Iisus Hristos (Cel încununat cu spini, Mântuitorul păcătoșilor în vremea ispitelor și un acatist de mulțumire după Sfânta Împărtășanie), acatiste Sfintei Cruci și Sfintei Mironosițe Tamara, precum și canoane către Maica Domnului, cântate „în vreme de deznădejde”.

Proslăvirea

Numele lui a fost trecut pe lista noilor mucenici întocmită de Biserica Rusă din Afara Granițelor pentru canonizarea din 1981. La 31 martie 1999, Sfântul Sinod al Bisericii Ruse a aprobat cercetarea privind viața și moartea lui, iar în august 2000 Soborul Arhieresc Jubiliar l-⁠a trecut în rândul noilor mucenici ai Rusiei. În 2004 s-⁠a așezat o cruce pe locul viitoarei biserici închinate lui în orășelul Ikșa, lângă Moscova, iar la 28 noiembrie 2014 s-⁠a deschis la Dmitrov casa-⁠muzeu a sfântului. Este prăznuit la 13 (26) august.