Sira din Persia

Sfânta Muceniță Sira din Persia a fost fecioară, fiică de preot al focului, și a primit cununa muceniciei în anul 558, prin sugrumare.

Din casa focului

A trăit în secolul al VI-⁠lea în Persia, fiica unui vestit preot închinător la foc din Karh-⁠Seleucia, în Elimaida (Abizard). Tatăl ei, temându-⁠se de influența creștinismului asupra fiicei, după moartea mamei ei a trimis-⁠o în orașul Fars, la o preoteasă, ca să o învețe meșteșugul preoției, și Sira a ajuns preoteasă la capiștea focului, cu o slujire cinstită care o aștepta. Într-⁠o zi, stând de vorbă cu niște cerșetoare creștine, a crezut în Hristos Mântuitorul și a început să trăiască creștinește: a învățat rugăciuni și psalmi, a postit și a citit cărți creștine.

Odată s-⁠a îmbolnăvit și nu a căutat vindecare în vrăji, ci a venit la o biserică creștină și l-⁠a rugat pe preot să-⁠i dea măcar puțină țărână bisericească, nădăjduind că se va vindeca. Preotul, știind-⁠o idolatră, a respins-⁠o, dar Sira, știindu-⁠se nevrednică, nu s-⁠a mâniat, ci s-⁠a atins cu credință de haina preotului, cum se atinsese odinioară femeia cu scurgere de sânge de haina Mântuitorului (Matei 9, 20-22), și s-⁠a vindecat numaidecât. Rudele au început să bănuiască că vrea să se facă creștină, iar mama vitregă a păcălit-⁠o, prefăcându-⁠se creștină tainică, și a sfătuit-⁠o să-⁠și țină credința în ascuns și să slujească focului pe dinafară. Sira se clătina, dar printr-⁠o descoperire în vis despre soarta tristă a rudelor ei după moarte și despre locașurile luminoase ale creștinilor s-⁠a hotărât și a mers la episcop, cerând botezul. Episcopul a amânat, temându-⁠se să nu dea preoților prilej de prigoană și gândind că Sira, înspăimântată de mânia tatălui, se va depărta de Hristos; i-⁠a spus mai întâi să-⁠și mărturisească credința pe față înaintea rudelor.

Mărturisirea

Într-⁠o zi, la jertfa de dimineață, Sira a împrăștiat focul sfânt, pe care perșii îl cinsteau ca pe un zeu, a răsturnat altarul și a strigat: „Sunt creștină, mă lepăd de zeii mincinoși și cred în Dumnezeul cel adevărat.” Tatăl a bătut-⁠o până a obosit și a aruncat-⁠o în temniță; apoi cu lacrimi și mângâieri a rugat-⁠o să rămână în credința de dinainte, dar ea a rămas neclintită. Atunci a pârât-⁠o marelui preot, apoi guvernatorului și regelui Hosrov cel Bătrân. Fecioara a fost mult chinuită în temniță, dar Domnul o întărea. Plătindu-⁠i pe paznici, a mers la episcop și a primit Sfântul Botez. Domnul a învrednicit-⁠o de darul facerii de minuni. Când perșii au dat-⁠o în paza iudeilor, aceștia o batjocoreau: „Unde este povestea că lanțurile cad singure de pe tine?” Sfânta s-⁠a rugat în inimă Mântuitorului și numaidecât lanțurile au căzut. Așa s-⁠a întâmplat nu o dată. Slăbită de chinuri, s-⁠a îmbolnăvit de moarte și a rugat pe Domnul să n-⁠o lase să moară de boală, ci s-⁠o învrednicească de cununa muceniciei; a fost ascultată și s-⁠a vindecat. Văzând-⁠o sănătoasă, paznicul și șeful închisorii au vrut s-⁠o necinstească, dar Domnul pe unul l-⁠a lovit cu boală, iar pe altul cu moartea. Mucenița a fost osândită la sugrumare.

Mucenicia

Execuția a fost săvârșită cu cruzime meșteșugită: din când în când slăbeau frânghia, întrebând-⁠o dacă nu vrea să-⁠și schimbe gândul și să rămână în viață, dar mucenița, abia vie, refuza și cerea să se isprăvească mai repede. Trupul i-⁠a fost aruncat câinilor, dar aceștia nu l-⁠au atins, iar creștinii l-⁠au îngropat. Sfânta este pomenită la 6 septembrie, după stilul nou.