Sisinie I

Sfântul Sisinie I a fost arhiepiscop al Constantinopolului din 426 până la moartea sa, la 24 decembrie 427, urmaș al lui Atic și predecesor al lui Nestorie. Înainte de a fi ales, a slujit ca preot în suburbia Elaia, iar oamenii îl iubeau pentru evlavia lui și pentru milostenia față de săraci. Biserica Constantinopolului îl numără între sfinții ierarhi, iar pomenirea lui se face la 11 octombrie. Știrile despre el sunt puține și vin mai ales de la istoricul bisericesc Socrate Scolasticul.

Preotul din Elaia

Despre neamul, anul nașterii, învățătura și familia lui izvoarele vechi nu spun nimic. Înainte de a fi episcop a slujit ca preot în Elaia, suburbie a Constantinopolului, așezată, după Socrate, în fața portului orașului. Istoricul notează că acolo, după un obicei vechi, se adunau locuitorii capitalei la sărbătoarea Înălțării Domnului. Specialistul francez Raymond Janin a presupus că ar fi putut sluji la biserica Sfinților Apostoli Arhip și Filimon, în Galata, dar aceasta e doar o ipoteză. Sisinie se bucura de dragostea orășenilor datorită evlaviei, blândeții și grijii față de cei săraci, cărora, spun izvoarele, le dădea chiar mai mult decât îi îngăduiau mijloacele.

Alegerea ca arhiepiscop

După moartea arhiepiscopului Atic, la 10 octombrie 425, scaunul a rămas gol câteva luni, pentru că între clericii capitalei se ivise o rivalitate între doi candidați: Filip din Side, fost diacon al lui Ioan Gură de Aur și autor al unei „Istorii creștine”, și preotul Proclu, care avea să conducă mai târziu Biserica Constantinopolului. Credincioșii, în schimb, cereau cu stăruință hirotonia lui Sisinie, iar Socrate arată că sprijinul larg al mirenilor a hotărât alegerea. Perioada de vacanță a fost de aproape patru luni și jumătate, iar Sisinie a fost hirotonit la 28 februarie 426, pe vremea împăratului Teodosie al II-⁠lea. O enciclopedie catolică dă 26 februarie, dar data de 28 februarie este cea mai răspândită la istorici și în lista oficială a Bisericii Constantinopolului. Pentru hirotonie și așezarea lui în scaun, împăratul a adunat un sinod, condus de patriarhul Teodot al Antiohiei.

Filip din Side nu s-⁠a împăcat cu înfrângerea. În „Istoria creștină” i-⁠a criticat aspru pe Sisinie, pe episcopii care l-⁠au hirotonit și mai ales pe mirenii care au susținut alegerea. Socrate, care povestește disputa, nu a vrut să repete în amănunt învinuirile personale ale lui Filip, socotindu-⁠le nepotrivite, iar patriarhul Fotie, în „Biblioteca” sa, vorbește și el de părtinirea lui Filip față de Sisinie.

Păstorirea

Pe vremea lui, tulburarea urmașilor lui Ioan Gură de Aur, surghiunit, scăzuse. Subprefectul orașului, numit Optat, a ridicat însă iar chestiunea și a început o anchetă despre cine a dat foc Sălii senatului și bisericii Sfânta Sofia în zilele acelea. A bănuit doi clerici din jurul lui Ioan, preotul Tigrie și citețul Eutropie, pe care i-⁠a închis. Atunci patriarhul Sisinie, după cum se arată în viața lui, a văzut în vis un tânăr care stătea în altarul bisericii Sfântului Ștefan și zicea că îi pare rău, fiindcă, deși a străbătut tot orașul, n-⁠a găsit niciun om bun în afară de Eutropie. Sisinie i-⁠a povestit visul unui preot și l-⁠a trimis să afle cine e Eutropie. Acela l-⁠a găsit în închisoare, dar Eutropie a murit curând după aceea.

La sinodul din 426 s-⁠a cercetat răspândirea mesalianismului (numit și evhitism), o mișcare osândită ca eretică de sinoadele vremii, care îngrijora mai ales în provincia Pamfilia, în sudul Asiei Mici. Sisinie și Teodot, împreună cu cei adunați, au trimis o epistolă episcopilor din Pamfilia, Verinian (Berinian), Amfilohie și alții. Patriarhul Fotie, în „Biblioteca” lui (codul 52), a păstrat ce se știe despre scrisoare: ea cerea pedepse bisericești pentru clericii care, după osândirea mesalianismului, îl susțineau în continuare, ca și pentru cei care îi apărau. Hotărârile adunării constantinopolitane au avut urmări de durată: la Sinodul III Ecumenic de la Efes din 431 episcopii Valerian și Amfilohie au înfățișat un act sinodal mai vechi, alcătuit pe vremea lui Sisinie, iar sinodul i-⁠a aprobat și întărit prevederile.

Când a murit episcopul Chizicului, Sisinie l-⁠a pus în locul lui pe Proclu, fostul său rival la alegeri. Însă, până să plece Proclu la oraș, locuitorii și-⁠au ales singuri alt candidat, un nevoitor numit Dalmatie. După Socrate, aceasta a stârnit întrebarea dacă hirotonia episcopului Chizicului cere încuviințarea arhiepiscopului Constantinopolului. Chizicenii spuneau că era un privilegiu personal al lui Atic, nu al urmașilor lui. Proclu nu a putut ajunge episcop acolo, a rămas la Constantinopol și s-⁠a făcut cunoscut prin predici. După un istoric de mai târziu, Sisinie nu a fost vrăjmaș cu Proclu, ci l-⁠a pus să predice în bisericile capitalei. În vremea lui s-⁠a încheiat și zidirea bisericii mucenicilor Marcian și Martirie.

Caracterul lui și adormirea

Socrate Scolasticul scrie că era vestit pentru înfrânare, dreptatea vieții și iubirea de săraci, iar la fire era ușor de abordat și simplu, de aceea nu iubea pricinile de judecată. Din această pricină oamenii neliniștiți nu-⁠l îndrăgeau și l-⁠au socotit om neactiv. A adormit la 24 decembrie 427, după mai puțin de doi ani de arhiepiscopat. Urmașul lui a fost Nestorie. Pomenirea lui este la 11 octombrie.