Leon de la Optina

Sfântul Leon (Lev), în monahism Leonid, de la Optina (1768-1841) a fost ieroschimonah și cel dintâi stareț al mănăstirii Optina, întemeietorul tradiției starețului în acest așezământ. Încă din timpul vieții a fost cinstit pentru străvedere și pentru numeroase vindecări și semne.

Tinerețea și drumul spre monahism

S-⁠a născut în Karaciov, după unele izvoare în 1768, după altele în jurul anului 1772, în familia de orășeni a lui Danilă Vasilievici Nagolkin și a Ulitei Egorovna. În tinerețe a fost vânzător la un negustor din Bolhov, care făcea comerț cu cânepă și ulei de cânepă. Isteț și harnic, călătorea adesea prin sate. În timpul uneia dintre aceste călătorii un lup a sărit în sania lui și i-⁠a rupt o bucată de carne din pulpă; tânărul, foarte puternic, a izbutit să strângă fiara de gât și s-⁠o omoare. Rana s-⁠a vindecat, dar a rămas șchiop toată viața.

În 1797, la vârsta de douăzeci și nouă de ani, a părăsit lumea și a intrat ca frate în mănăstirea Optina, care tocmai renăștea. După doi ani, fiind bolnav, a plecat la mănăstirea Belîie Bereg din eparhia Orelului, unde egumen era ieromonahul Vasile Kiskin. Acolo s-⁠a deprins cu ascultarea, răbdarea și cu muncile obștii. În 1801 a fost tuns în monahism cu numele Leonid. A fost hirotonit diacon la 22 decembrie și preot la 24 decembrie același an.

Ucenicia duhovnicească

Prin ascultarea lui plină de râvnă a atras luarea-⁠aminte a mai-⁠marilor. A petrecut un timp la mănăstirea Colnsk, unde l-⁠a cunoscut pe schimonahul Teodor, ucenic al Sfântului Paisie Velicikovski, mai în vârstă cu cam zece ani și tot din Karaciov. De la el a învățat mult despre lupta duhovnicească și despre dobândirea harului Sfântului Duh. Alături de Teodor a rămas și ieroschimonahul Clopa, ucenicul acestuia.

În 1804 episcopul Dorotei al Orelului l-⁠a numit egumen în locul lui Vasile. Teodor a venit și el la Belîie Bereg, iar în 1808 Leonid a lăsat egumenia și, ca să trăiască în singurătate, s-⁠a așezat cu Teodor și cu Clopa într-⁠o chilie la o milă de mănăstire, primind schima cu numele Leon. Lumea a început să vină la ei, așa că au plecat în 1809, apoi spre Valaam (1811 sau 1812), în schitul Tuturor Sfinților. În 1816 a murit Clopa, iar în 1817 Leon și Teodor s-⁠au mutat la mănăstirea Sfântului Alexandru de Svir. Teodor a trecut la Domnul în Vinerea Luminată, la 7 aprilie 1822. Căutând un loc mai ferit, Leon a ajuns la schitul Ploșciansk, unde l-⁠a cunoscut pe părintele Macarie.

Optina și întemeierea stareției

Chemat de părintele Moise, a sosit din nou la Optina în aprilie 1829, cu șase ucenici. I s-⁠a dat o chilie în schit, lângă prisacă. Sosirea lui a început un capitol nou în istoria mănăstirii, căci el a adus aici stareția, adică călăuzirea duhovnicească a unui bătrân încercat, drum cunoscut din pustiile Egiptului și Palestinei, apoi de pe Athos și mai târziu din Rusia. Părintele Leon a primit această învățătură de la Teodor, ucenicul lui Paisie. Prin el și prin ucenicul lui, Sfântul Macarie, care a venit la Optina în 1834, stareția s-⁠a înrădăcinat acolo.

Înțelepciunea și sfaturile lui l-⁠au făcut cunoscut și în afara mănăstirii. Oameni din toate stările veneau la el, iar el le vindeca rănile sufletești cu priceperea și experiența dobândite în treizeci de ani de nevoință. Între ucenicii lui s-⁠au numărat viitorii stareți Macarie și Ambrozie de la Optina, precum și, la sfârșitul anilor 1820, Dmitri Briancianinov, cel care avea să devină Sfântul Ignatie, episcopul Caucazului. În 1836 a fost întărit ca duhovnic al mănăstirii.

Nu toți l-⁠au înțeles. În anii 1835-1836 unii monahi, care nu pricepeau ce este stareția, s-⁠au plâns episcopului că mulțimea vizitatorilor tulbură liniștea mănăstirii. În 1841 a fost atras într-⁠o ceartă între monahiile unei mănăstiri vecine, din cauza sfaturilor lui duhovnicești, iar maica Anthia și încă o soră au fost izgonite pe nedrept. Mitropolitul Filaret al Kievului a intervenit, iar surorile au fost primite din nou la 4 octombrie 1841.

Sfârșitul

În septembrie 1841 puterile au început să-⁠l părăsească. A primit Sfântul Maslu la 15 septembrie și s-⁠a pregătit de moarte. S-⁠a împărtășit la 28 septembrie și, fără să mai mănânce și bând doar puțină apă, se întărea numai cu Sfintele Taine. În seara zilei de 11 octombrie 1841 (stil vechi) a închis ochii și și-⁠a dat sufletul lui Dumnezeu. Slujba înmormântării a fost săvârșită la 13 octombrie de părintele Moise.

A rămas cunoscută rugăciunea lui pentru cei morți nebotezați, fără pocăință, sau care și-⁠au luat viața: o cerere către Domnul să caute sufletul pierdut al robului Său și să-⁠l miluiască dacă este cu putință, lăsând totul la sfânta Lui voie. Sfaturile lui sunt simple: să-⁠ți iei seama la tine, nu să judeci faptele altora; să te păzești de lipirea de lume; să trăiești simplu, ca să nu te lase Dumnezeu. Sfântul Leon este pomenit la 11 octombrie, ziua mutării lui la Domnul.