Teodor și Teofan Însemnații

Sfinții Teodor și Teofan Însemnații au fost doi frați monahi din Ierusalim, mărturisitori ai cinstirii sfintelor icoane în a doua perioadă a luptei împotriva icoanelor, în secolul al IX-⁠lea. Li se spune „Însemnații” (în greacă Graptoi, „cei scriși”), pentru că împăratul iconoclast Teofil a pus să li se înfigă pe față versuri de batjocură. Teodor a murit în temniță, iar Teofan a ajuns episcop al Niceei și mare cântăreț al Bisericii. Teofan este pomenit la 11 octombrie, iar Teodor la 27 decembrie.

Tinerețea și monahismul

După viața lor, Teodor și Teofan s-⁠au născut din părinți cucernici, în Palestina, la sfârșitul secolului al VIII-⁠lea. Izvoarele arată că tatăl lor era Sfântul Iona preotul, iar locul nașterii este Ierusalimul sau Arabia. Teodor era fratele mai mare. Au primit o învățătură aleasă și au crescut în Ierusalim. Încă tineri, au intrat în lavra Sfântului Sava cel Sfințit, lângă Betleem, unde au primit tunderea monahală și s-⁠au făcut ucenici ai Sfântului Mihail Sinchelul. Teodor a fost hirotonit preot. Se spune că Teodor, încă din copilărie, iubea Biserica și petrecea mult timp în locașurile de închinare. Mai târziu a învățat filozofia veche și cea bisericească, la un înțelept, apoi s-⁠a întors în lavră și s-⁠a făcut monah.

Mărturisirea în Constantinopol

În 813 a ajuns împărat Leon al V-⁠lea Armeanul, care în 815 a scos din scaun pe patriarhul Nichifor, a adunat un sinod local ce a desființat hotărârile Sinodului al VII-⁠lea Ecumenic de la Niceea din 787 și a reînnoit prigoana împotriva icoanelor. Patriarhul Ierusalimului, Toma, l-⁠a trimis pe Teodor și Teofan la Constantinopol, ca să-⁠l îndemne pe împărat să se lepede de erezie. Alte izvoare spun că, în jurul anului 812, Mihail Sinchelul și cei doi ucenici ai lui au plecat din Ierusalim spre Roma, trimiși să sprijine pe papă în disputa despre Filioque, dar au ajuns la Constantinopol, unde au luat apărarea icoanelor cu putere.

Convorbirile fraților cu împăratul au dus la osândirea lor ca eretici. Au fost aruncați în temniță și au îndurat bătăi, batjocuri, răni, lanțuri, foame și sete. Timp de aproape treizeci de ani, de la 815 sau 817 până la 842, au fost chinuiți și prigoniți de împărații iconoclaști: Leon Armeanul, Mihail Balbus și, mai ales, Teofil (829-842), vrăjmaș înverșunat al icoanelor.

Însemnarea feței

Sub Mihail al II-⁠lea, frații au fost aduși la mănăstirea Sosthenion de pe Bosfor. Patriarhul Ioan Gramaticul a poruncit să fie din nou închiși. După moartea lui Mihail a urmat la domnie Teofil, care i-⁠a exilat pe insula Afusia, iar în 836 i-⁠a chemat iarăși la Constantinopol. Împăratul i-⁠a bătut chiar el cu mâna lui și a poruncit ca pe fețele lor să fie scrise, cu ace înroșite în foc, douăsprezece versuri iambice, care numeau pe mărturisitori „vase ale rătăcirii”. Chinul a ținut două zile, iar fețele lor au rămas desfigurate. De aici li s-⁠a dat numele de Însemnați.

Înainte de chin, prefectul cetății i-⁠a cerut lui Teodor să se împărtășească măcar o dată împreună cu iconoclaștii, în schimbul libertății. Mucenicul a răspuns că ar fi ca și cum i-⁠ar spune: „Te vom tăia doar la gât, apoi mergi unde vrei”. După aceasta, frații au fost închiși la Apameea, în Bitinia, unde Teodor s-⁠a săvârșit în jurul anului 840 sau 841, din cauza rănilor.

După biruința icoanelor

Moaștele lui Teodor au fost aduse la Calcedon, unde s-⁠au făcut vindecări. Teofan a trăit până la restaurarea cinstirii icoanelor și a luat parte la sinodul din Constantinopol din 843. În temniță a fost în corespondență cu viitorul patriarh Metodie Mărturisitorul. Patriarhul Metodie a vrut să-⁠l pună mitropolit al Niceei, dar unii s-⁠au împotrivit, spunând că Teofan este sirian și nu are garanți. Patriarhul le-⁠a răspuns, arătând fața desfigurată a lui Teofan, că după o asemenea inscripție nu e nevoie de o mărturie mai bună despre credința lui dreaptă. Teofan a păstorit Niceea până la moartea sa, în jurul anului 845.

Teofan a scris numeroase cântări, între care un canon solemn pentru cinstirea sfintelor icoane, patru cărți împotriva iudeilor, epistola mărturisitorilor despre icoane și versuri despre prigoana icoanelor. Este cunoscut mai ales ca alcătuitor de canoane, număr care se ridică la 145. Alături de Iosif Imnograful, este unul dintre cei mai importanți autori ai Paraclitierului (Octoihului), cu canoane în toate cele opt glasuri pentru îngeri și pentru cei adormiți. El se numără între imnografii tradiției lavrei Sfântului Sava, alături de Andrei Criteanul, Cosma de Maiuma și Ioan Damaschin.

Biserica Romei pomenește pe ambii frați la 27 decembrie.