Filotei al Constantinopolului

Sfântul Ierarh Filotei al Constantinopolului, numit Kokkinos, a fost de două ori patriarh ecumenic, între 1353 și 1354 și între 1364 și 1376, și una dintre căpeteniile înnoirii monahale și isihaste din Bizanțul veacului al XIV-⁠lea. S-⁠a născut în jurul anului 1300 la Tesalonic și a adormit în 1379 la Constantinopol. Scrierile lui teologice, liturgice și canonice s-⁠au răspândit nu numai în Bizanț, ci și în lumea ortodoxă slavă, iar Biserica îl cinstește ca apărător al Ortodoxiei, alături de Sfinții Fotie, Marcu al Efesului și Grigorie Palama.

Începuturile

Despre copilăria lui se știe puțin. Se crede că s-⁠a născut în jurul anului 1300 la Tesalonic, într-⁠o familie săracă. Unele izvoare, venite mai ales din scrieri polemice ale adversarilor lui, spun că mama sa era evreică trecută la Ortodoxie, dar istoricii avertizează că dovada nu este sigură. A învățat la Tesalonic la Toma Magistrul, unul dintre cei mai învățați oameni ai vremii, și a arătat mult dar atât pentru științele lumești, cât și pentru cele teologice. Lucrările sale arată o bună cunoaștere a literaturii vechi.

A ales de timpuriu viața monahală, la mănăstirea Hortaitu de lângă Tesalonic, după unele cercetări, și apoi la Sfântul Munte. Tradiția bisericească amintește și o ședere la Muntele Sinai. Pe Athos a viețuit întâi la Vatopedu, ucenic al Sfântului Sava cel Tânăr, apoi lângă Marea Lavră, sub îndrumarea nevoitorului Gherman Maroulis. A scris viețile Sfântului Sava și ale Sfântului Grigorie Palama, pe care l-⁠a cunoscut la Lavră.

Apărătorul isihasmului

Filotei a ținut cu hotărâre învățătura isihastă despre rugăciune și despre harul necreat și a scris despre energiile necreate ale lui Dumnezeu, combătând filosofia scolastică din Apus. Cea mai cunoscută scriere a sa, din 1339, este Tomul Aghiorit, manifestul monahilor athoniți despre felul în care sfinții se împărtășesc de lumina dumnezeiască necreată, pe care ucenicii au văzut-⁠o la Schimbarea la Față.

În 1340 a fost numit egumen la mănăstirea Filocal din Tesalonic, iar în 1344 a fost chemat pe Athos să conducă Marea Lavră. Pentru slujirea adusă în vremea disputelor isihaste, patriarhul Isidor l-⁠a așezat în 1347 mitropolit al Heracleei Traciei. A stat însă mai mult la Constantinopol, ca om de încredere al împăratului Ioan al VI-⁠lea Cantacuzino. Când genovezii au pustiit scaunul său, în 1351 sau 1352, el a obținut eliberarea multor locuitori luați prizonieri, dar a păstrat toată viața o împotrivire față de ei. În 1351 a luat parte la sinodul isihast de la Constantinopol și a scris Actele lui.

Patriarhul

În august 1353 împăratul l-⁠a făcut patriarh, socotindu-⁠l un om învățat și neclintit în Ortodoxie. În 1354 l-⁠a încoronat ca împărat pe Matei Cantacuzino și a întărit mutarea scaunului mitropolitan din Kiev la Vladimir, punându-⁠l mitropolit al Kievului și al întregii Rusii pe Alexie, cu reședința la Moscova. Tot în 1354, la rugămintea marelui cneaz al Lituaniei Algirdas, a încuviințat înființarea unei mitropolii lituaniene. Când Ioan al V-⁠lea Paleologul a ajuns la putere, în decembrie 1354, l-⁠a scos din scaun, iar Filotei s-⁠a retras la mănăstire și a fost iarăși mitropolit al Heracleei între 1357 și 1364.

La moartea patriarhului Calist, în 1364, a fost chemat din nou la scaun. În 1368 a condus sinodul care l-⁠a recunoscut ca sfânt pe Grigorie Palama. Când împăratul Ioan al V-⁠lea, trecut la catolicism la Roma, în 1369, a căutat unirea Bisericilor pentru a obține ajutor împotriva turcilor, Filotei a respins unirea pe temei politic. A cerut în schimb un adevărat sinod ecumenic, pe care l-⁠a propus în 1367, dar papa Urban al V-⁠lea a respins ideea. Fără a fi latinofil, el a îngăduit totuși genovezilor, venețienilor și catalanilor un loc în Sfânta Sofia pentru slujbele lor.

În 1372 a trimis Sfântului Serghie de Radonej o cruce cu moaște, schima, paramanul și o scrisoare, păstrate în lavră până astăzi. În 1375, după rugămintea unei delegații athonite, Constantinopolul s-⁠a împăcat cu Biserica Sârbă, ridicându-⁠se anatema de pe Ștefan Dușan. În același an a pus pe Ciprian, un bulgar, mitropolit pentru Mica Rusie, ceea ce a dus la o criză bisericească, pe care a socotit-⁠o doar vremelnică.

Scrierile și sfârșitul

Filotei a lăsat multe lucrări: vieți de sfinți, scrieri dogmatice și polemice, omilii, imnuri și rugăciuni. A alcătuit rânduiala Sfintei Liturghii și a privegherii, iar slujbele sale au rămas în folosință. Cuvântul său de laudă la Grigorie Palama este și un izvor istoric de preț.

În 1376, când Andronic al IV-⁠lea a luat puterea, Filotei a fost scos din scaun. S-⁠a retras la mănăstirea lui Hristos Neînțeles și a adormit în 1379. A fost înmormântat cu cinste împărătească acolo și a fost cinstit de timpuriu ca sfânt. Biserica îl pomenește în octombrie, la 11 după izvoarele grecești.