Bruno al Colonei

Sfântul Ierarh Bruno cel Mare a fost arhiepiscop al Colonei din 953 până la moartea sa, în 965, și duce al Lotaringiei din 954. A fost cel mai tânăr frate al împăratului Otto I. Este pomenit la 11 octombrie.

Viața

Bruno era cel mai tânăr fiu al regelui Henric Păsărarul și al Matildei, cinstită și ea ca sfântă. Fiind încă mic, i s-⁠a hotărât să urmeze o carieră bisericească. A învățat la școala catedralei din Utrecht, apoi, la începutul anilor 940, la Trier, la învățatul Israel Gramaticul. A fost cancelarul fratelui său, iar în 951 Otto l-⁠a numit arhicapelan. În 953 scaunul Colonei a rămas vacant tocmai când ducele Conrad cel Roșu al Lotaringiei, ginerele lui Otto, se alăturase unei răscoale împotriva lui. Numindu-⁠l pe Bruno, Otto și-⁠a asigurat un aliat puternic. În anul următor răscoala s-⁠a risipit, Otto l-⁠a înlăturat pe Conrad și i-⁠a dat ducatul Lotaringiei lui Bruno, care a ajuns, prin urmare, și arhiepiscop, și duce, numit de biograful său, Ruotger, arhiduce. După moartea regelui Franței Ludovic al IV-⁠lea, în 954, și a lui Hugo cel Mare, în 956, Bruno, unchi al urmașilor lor, regele Lothar și Hugo Capet, a condus de fapt ca regent regatul apusean. Din 962 a fost și regentul lui Otto în Germania, în vremea cât acesta lipsea în Italia. A murit la Reims, în 965, și a fost îngropat în mănăstirea Sfântul Pantaleon de lângă Colonia, întemeiată de el.

Lucrarea lui

Poziția lui în Colonia era aproape ca a unui rege: Otto i-⁠a dat lui și urmașilor lui dreptul de a ridica întărituri, de a bate monedă și de a strânge dări și vămi pe Rin. Curtea lui din Colonia a fost cel mai de seamă centru de știință și artă din Germania acelor vremuri, iar mulți dintre conducătorii bisericești ai generației următoare s-⁠au format acolo. A ridicat un palat, a mărit catedrala, încât se socotea că se măsoară cu Sfântul Petru din Roma, a cuprins în ziduri partea dintre zidul roman și Rin și a ridicat biserici, între care cele ale Sfântului Martin din Tours și ale Sfântului Andrei, și mănăstirea benedictină Sfântul Pantaleon. A adus din Troyes moaștele Sfântului Patrocle și le-⁠a așezat în 964 la Soest.

Cinstirea

A fost cinstit la Sfântul Pantaleon în tot Evul Mediu. Biograful lui îl înfățișează ca pildă de viață, nu ca făcător de minuni. A fost fericit în 1870 și trecut între sfinți în 1895.