Sofronie de la Șatberdi

Cuviosul Sofronie de la Șatberdi (secolele IX-⁠X) s-⁠a nevoit în Mănăstirea Șatberdi, din defileul Dzama (azi în Șida-⁠Kartli), și este numit „înnoitorul bisericii de la Șatberdi”. Este cinstit ca sfânt în Soborul cuvioșilor părinți și maici din Klarjeti al Bisericii Ortodoxe a Georgiei; se pomenește la 5 octombrie (după calendarul vechi).

Știrile despre el se află în Viața Cuviosului Grigorie de la Hanzta, scrisă în 951 de Gheorghe Merciule. El este amintit între cei patru oameni ai Bisericii Georgiei care ar fi putut scrie viața lui Grigorie, dar au adormit: „înțelepții, părinții desăvârșiți din zilele noastre: marele Sofronie, părintele dorit, înnoitorul bisericii de la Șatberdi, cununa ei până la sfârșitul veacurilor”, Ilarion de la Parehi, Gheorghe de la Ancha și Ștefan de la Tbeti. Se pare că a fost egumen al Șatberdiului, căci „părinte” înseamnă în izvoarele georgiene vechi adesea „egumen”. Un Sofronie apare în coloforul Evangheliarului de la Adiși (897) ca cel ce a comandat manuscrisul; după academicianul A. G. Șanidze, el este același cu Sofronie din Viață, așa că Evangheliarul a fost probabil copiat în Mănăstirea Șatberdi.