Sonațiu din Reims

Sonațiu din Reims (numit și Sonnace) a fost episcop al Reimsului între 593 și 631. Principalul izvor despre viața lui este Istoria Bisericii din Reims, scrisă de Flodoard.

Înainte să devină episcop a fost arhidiacon. Din porunca episcopului Romulf a mers la curtea regelui Childebert al II-⁠lea al Austrasiei și Burgundiei, ca să-⁠i întărească testamentul episcopului. După adormirea lui Romulf, în 593, Sonațiu a fost ales urmașul lui. În 613 a făcut un schimb de pământuri cu regina Brunhilda, iar în octombrie același an a mutat moaștele sfântului Remigiu în altarul noii biserici zidite pe mormântul acestuia, deasupra căruia a pus un sarcofag de piatră cu inscripție. În 625 a luat parte la sinodul local de la Paris al ierarhilor Regatului franc; a fost prezent și la sinodul din 626 de la Clichy, în care, în fața regelui Dagobert I, au fost încuviințate privilegiile mănăstirii Saint-⁠Denis.

Ca predecesorul său, și-⁠a lăsat averea bisericii sfântului Remigiu, cu o parte pentru milostenii. A adormit la 20 octombrie 631 și, după voia lui, a fost îngropat în acea biserică. În secolul al XII-⁠lea s-⁠a răspândit la Reims credința că moaștele lui fac minuni; în 1204 au fost mutate în catedrală, unde au ars în incendiul din 6 mai 1210. Mai târziu a fost cinstit în arhidieceza Reimsului ca fericit. Unii autori vechi i-⁠au atribuit, greșit, o culegere de hotărâri sinodale.

Este pomenit la 20 octombrie. Este cinstit ca sfânt al Bisericii nedespărțite, fără o canonizare sinodală pe care sursa s-⁠o arate.