Sozont

Sfântul Mucenic Sozont, numit și Sozon din Pompeiopolis sau din Cilicia, a fost un păstor din Licaonia, în Asia Mică, care înainte de botez se chema Tarasie. A mărturisit pe Hristos în Pompeiopolis și a murit mucenic în vremea persecuțiilor, după unele izvoare în anul 288, după altele în 304. Biserica Ortodoxă îl pomenește la 7 septembrie. De la sfârșitul secolului al XIX-⁠lea este ocrotitorul insulei Lemnos, iar marinarii lemnieni îl cinstesc ca pe un izbăvitor din furtună.

Păstorul și chemarea

Sozont s-⁠a născut în Licaonia și trăia în Cilicia, ocupându-⁠se cu păstoritul. Se numea, după tradiția greacă, Tarasie înainte de a fi botezat, și a primit numele Sozon la botez. A mărturisit credința creștină și a propovăduit pe Hristos printre ceilalți păstori, mulți dintre care s-⁠au lăsat convinși și au primit botezul.

Într-⁠o noapte, pe când ședea sub un stejar, a avut o vedenie care îl chema la nevoința muceniciei pentru Hristos. Atunci a plecat spre Pompeiopolis, în Cilicia. În oraș se făceau sărbători în cinstea unui zeu păgân, iar guvernatorul Maximian aducea jertfă în fața unui chip de aur al acestuia, într-⁠un templu. După unele texte greci, statuia era a zeiței Artemis.

Mărturisirea și mucenicia

Neobservat de nimeni, când în templu nu se afla popor, Sozont a intrat în capiște și a rupt mâna de aur a statuii. A zdrobit-⁠o în bucăți, iar aurul l-⁠a dat săracilor. Stricăciunea a fost băgată de seamă și au început arestările de bănuiți. Nevrând ca nevinovații să sufere, Sozont a venit singur la guvernator și a spus ce a făcut. Întrebat despre scopul faptei, a răspuns că idolul nu este Dumnezeu, ci o statuie neputincioasă și fără suflet, care nu poate ajuta pe nimeni, nici măcar pe sine. A mărturisit că adevăratul Dumnezeu este Iisus Hristos.

Guvernatorul, mânios, a poruncit să fie chinuit. Mai întâi l-⁠au spânzurat de un copac și l-⁠au sfâșiat pe coaste cu gheare de fier. Apoi i-⁠au încălțat picioarele în cizme de fier cu cuie ascuțite pe dinăuntru și l-⁠au purtat prin oraș. Mergând astfel, în durere, el a slăvit pe Dumnezeu. Apoi l-⁠au spânzurat iarăși de copac și l-⁠au bătut cu vergi de fier până când i-⁠au zdrobit oasele, iar mucenicul a murit. Văzând că a murit, au coborât trupul din copac și, la porunca guvernatorului, au făcut un rug mare ca să-⁠l ardă, fiindcă guvernatorul nu voia ca trupul să ajungă obiect de cinstire pentru creștini.

Când trupul a fost pus în foc, au scăpărat fulgere, a bubuit tunetul și a căzut o ploaie puternică, cu grindină, așa că focul s-⁠a stins. Cei de față au fugit de frică și trupul nu a ars. După Viață, în noapte creștinii au vrut să ia trupul mucenicului, dar era foarte întuneric. Deodată, în mijlocul nopții, a strălucit o lumină din cer, și creștinii au putut să-⁠l ia și să-⁠l îngroape. La mormântul mucenicului și la izvorul care curgea sub stejarul unde Sozont primise descoperirea, credincioșii au primit vindecări. Mai târziu, lângă stejar s-⁠a zidit o biserică creștină. O altă povestire, mai scurtă, spune că a fost ars de viu.

Cinstirea în Biserică

În Biserica Ortodoxă pomenirea sa se face la 7 septembrie, în ajunul Nașterii Maicii Domnului. În această zi, slujba din Mineiul lui septembrie este alcătuită din părți: stihirile și troparele canonului preaslăvirii Nașterii alternează cu cele ale mucenicului. Autorul canonului este Teofan. Cea mai veche imagine cunoscută este o miniatură din Menologhionul lui Vasile al II-⁠lea, din jurul anului 985, păstrat la Biblioteca Vaticanului. Numele grecesc Σώζων a devenit în slavonă Sozont, de la forma de genitiv Σώζωντος, care stă la începutul Mineiului de septembrie și în Tipic. Martirologiul roman din 2004 îl pomenește, de asemenea, la 7 septembrie, ca Sozon din Pompeiopolis, oraș în ruine lângă Taşköprü, în Turcia de azi.

Ocrotitorul Lemnosului

În vremea bizantină, ocrotitorul insulei Lemnos era Sfântul Alexandru, ale cărui moaște s-⁠au păstrat acolo până în 1308, când au fost furate de pirați și duse la Veneția. Pomenirea lui ca ocrotitor al insulei a slăbit treptat. Urmau ani grei: raiduri de pirați, certuri între familii imperiale, năvăliri franceze și bizantine, stăpânirea venețiană și, din 1479, cea turcă. Insula a început să-⁠și revină din sărăcie la mijlocul secolului al XVIII-⁠lea, când negustori și marinari din Lemnos au intrat în legătură cu Europa, Rusia și Egiptul și au început să rezidească bisericuțele vechi ale satelor.

O mică biserică așezată de mult pe coasta de sud-⁠est a Lemnosului, lângă satul Fisini, le dădea curaj corăbierilor. Era paraclisul Sfântului Sozon. Marinarii lemnieni îl socoteau salvator, fiindcă, după povestire, odată a salvat niște naufragiați, prefăcându-⁠și mantaua în barcă. Când zăreau candelele aprinse, își făceau cruce și rosteau o rugăciune ca să se întoarcă teferi în insulă. În primejdie de furtună strigau: „Sfinte Sozon, scapă-⁠ne”. Familiile celor plecați în lume veneau la el cu rugăciuni și cu făgăduințe. Astfel Sfântul Sozon a ajuns ocrotitorul navigației lemniene, la hramul căruia se mergea în fiecare an, la 7 septembrie.

De la sfârșitul secolului al XIX-⁠lea a început să fie cinstit ca ocrotitor al insulei. Într-⁠o listă din 1887 a sărbătorilor oficiale ale Lemnosului, sărbătoarea lui nu apare. Cea mai veche mărturie scrisă este din 1906, când Frăția lemnienilor din Alexandria a hotărât să facă hramul cu vecernie în ajun și cu Liturghie și artoclasie în ziua sărbătorii. Așadar, data statornicirii lui ca ocrotitor se află între 1887 și 1906. Și azi, lemnienii din diaspora, din Australia, Canada, Statele Unite și Africa de Sud, își strâng și prăznuiesc ziua sfântului.

Paraclisul din Fisini

Paraclisul Sfântului Sozon e pomenit pe coasta de sud-⁠est a Lemnosului încă din Evul Mediu. Pe hărțile vechi ale călătorilor apare cu forma deformată Cogito, de la rostirea „ston Agiosozonta”. Numele este amintit întâi de cărturarul italian Porcacchi, în 1572, care scrie că are un castel sărăcăcios. Apoi apare la Piacenza, la Vincenzo Coronelli, în 1680-1690, și la Choiseul-⁠Gouffier, în 1785. Paraclisul există deci cel puțin de la începutul secolului al XVI-⁠lea. Mai demult, în același loc se afla o mică fortăreață, ruinată deja în 1572. Cele mai vechi lucruri din biserica de azi sunt câteva icoane din secolul al XIX-⁠lea. Chiliile au fost restaurate de curând de frații Stenos.

După tradiția locală, biserica s-⁠a zidit în acest loc la indicația sfântului, în chip minunat. În zonă se afla dintotdeauna o aghiasmă, o fântână cu apă dulce la nivelul mării. Aproape de ea, un locuitor din satul vecin Fisini a găsit o veche icoană a Sfântului Sozon. A dus-⁠o în sat, dar a doua zi dimineața icoana a fost găsită iarăși pe promontoriu, lângă aghiasmă. Lucrul s-⁠a repetat de mai multe ori, până când sfântul s-⁠a arătat unui cioban cucernic și i-⁠a arătat locul în care voia să se zidească biserica și să se așeze icoana.