Alexandru Peresvet

Sfântul Cuvios Alexandru Peresvet a fost monah, ostaș al Lavrei Sfintei Treimi și Sfântului Serghie, care a luptat în duel cu căpetenia tătară Celubei la începutul Bătăliei de la Kulikovo, în 8 septembrie 1380, și a murit în el. Se pomenește la 7 septembrie (și la alte date, între ele 22 septembrie, în soborul Sfinților din Radonej și al Sfinților din Tula).

Neamul și monahismul

Se socotește că a fost din împrejurimile Brianskului și, înainte de călugărie, boier, care a luat parte la câteva campanii și lupte. După o tradiție, a primit chipul monahal la mănăstirea Sfinților Boris și Gleb din Rostov (cercetătorul A. A. Titov arată însă că nu există știri despre un Alexandru Peresvet în Predaniile principilor din Rostov). După o altă părere, s-⁠a mutat la mănăstirea din Pereslavl-⁠Zalesski, în slujba lui Dimitrie Donskoi, apoi la Lavra Sfintei Treimi, unde a devenit ucenic al Sfântului Serghie de Radonej. Viața lui Peresvet și a lui Osleabea spune că amândoi au fost ucenici și tunși de Cuviosul Serghie.

Bătălia de la Kulikovo

După Viața Sfântului Serghie de Radonej, înaintea Bătăliei de la Kulikovo, cneazul Dimitrie a mers la el în mănăstire să ceară binecuvântare; tătarii erau socotiți atunci neînvinși, iar numele Cuviosului Serghie, drept și făcător de minuni, era slăvit în toată Rusia. Binecuvântarea unui astfel de om trebuia să umple de nădejde pe toți ostașii. După autorul Povestirii despre bătălia lui Mamai, din veacul al XV-⁠lea, Serghie a binecuvântat nu doar pe cneaz, ci și doi monahi cunoscători ai meșteșugului armelor, pe Alexandru Peresvet și pe fratele lui, Andrei Osleabea (sau Rodion Osleabea). Istoricul A. L. Nikitin socotește însă că episodul binecuvântării este, mai degrabă, născocit, ca și duelul cu Celubei și monahismul lui Peresvet; în cea mai veche povestire scurtă din cronici, Cronica din Rogoji (1408), numele lui Serghie nu apare deloc.

După tradiție, înainte de bătălie Peresvet s-⁠a rugat în chilia unui pustnic de lângă paraclisul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie al Tesalonicului, unde mai târziu s-⁠a înființat mănăstirea Dimitrievski din Riajsk, la 7 km de orașul Skopin. După rugăciune a plecat, lăsându-⁠și toiagul de măr, păstrat azi în muzeul de la Riazan.

Povestirea spune că, la începutul bătăliei, Peresvet a luat parte la „duelul viteazului”. Din partea oastei lui Mamai i s-⁠a împotrivit Celubei (după alte variante, Celibei, Temir-⁠Murza sau Tavrul), care ar fi fost de o mare putere și de o iscusință deosebită, un războinic de duel neînvins, tocmai angajat pentru asemenea dueluri. Amândoi erau călare și aveau lănci. „Și s-⁠au lovit tare cu lăncile, încât aproape s-⁠a crăpat pământul sub ei, și au căzut amândoi de pe cai pe pământ și au murit.” Altă variantă spune că sulița lui Celubei era mult mai lungă decât de obicei și că adversarul nu putea nici să lovească până nu era înfrânt și scos din șa; atunci Alexandru Peresvet, împotriva logicii duelului, și-⁠a dezbrăcat armura și a rămas doar în Marea Schimă, ca lancea, trecând prin trupul moale, să nu-⁠l scoată din șa și să poată lovi el. Celubei a fost ucis și a căzut din șa. Peresvet, rănit de moarte, a rămas în șa, a ajuns până la rândurile oastei ruse și abia acolo a murit (sau calul credincios l-⁠a dus, mort pe drum, dar rămas în șa, la ai lui). Îndată după moartea celor doi a început bătălia. Epopeea Zadonșcina îl înfățișează însă pe Peresvet viu în timpul bătăliei, galopând pe calul lui bun, ceea ce arată că ar fi trăit destul de mult ca să mai rostească o ultimă cuvântare; chiar dacă este exact, e greu de crezut că a supraviețuit bătăliei, căci nici o însemnare de mănăstire sau biserică nu spune unde a mai slujit după război. Dacă totuși a scăpat, cu siguranță a murit înainte ca tovarășul lui de arme Osleabea să moară, în 1398, căci cei doi au fost îngropați împreună la mănăstirea Simonov.

Îngroparea

După bătălie, trupul lui Peresvet, împreună cu cel al lui Osleabea, a fost adus la Moscova și îngropat lângă biserica Nașterii Maicii Domnului din Vechiul Simonov (pe atunci de lemn), într-⁠o „odăiță de piatră”. După alte relatări (S. F. Platonov), Osleabea nu ar fi murit la Kulikovo, deoarece cronicile îl pomenesc și în ani mult mai târzii. După o versiune, sarcofagele lui Peresvet și Osleabea au fost aflate în veacul al XVIII-⁠lea, la desfacerea clopotniței vechi: lucrătorii au dat de o criptă de cărămidă, al cărei pardoseală era acoperită cu pietre de mormânt fără inscripții, și sub ele au văzut sarcofagele.

Amintirea

Numele lui l-⁠au luat corăbii de luptă (clasa Peresvet), o navă de debarcare a marinei ruse, un spărgător de gheață, o localitate lângă Moscova, un tren rapid Moscova-⁠Sankt Petersburg, din 2003, și un laser militar rus, de după 2018. Familia boierească Pereswetoff-⁠Morath se spune că se trage din el.