Ștefan Brâncoveanu

Sfântul Mucenic Ștefan Brâncoveanu (n. 1685, d. 15/26 august 1714, Constantinopol) a fost al doilea fiu al boierului Constantin Brâncoveanu și al soției sale, Marica. A pătimit împreună cu tatăl său, cu frații săi și cu sfetnicul Ianache Văcărescu. Biserica Ortodoxă Română îi cinstește împreună, sub numele de „Sfinții Mucenici Brâncoveni”, la 16 august.

S-⁠a născut pe vremea când tatăl lui nu ajunsese încă domn al Țării Românești. S-⁠a căsătorit la 27 februarie 1709 cu Bălașa, fiica boierului moldovean Ilie Cantacuzino, căsătoria făcând parte din politica matrimonială a lui Constantin Brâncoveanu. Căsnicia nu a ținut mult, fiindcă Bălașa a murit la 22 noiembrie 1712, lăsând în grija soțului o fiică, botezată Maria.

Ca și în cazul fratelui său mai mare, istoria păstrează puține știri despre el. Împreună cu Constantin al II-⁠lea, Ștefan a pus la 9 iunie 1699 (pe stil vechi) piatra de temelie a bisericii mari a Mănăstirii Brâncoveni, clădită în amintirea bunicii lor dinspre tată. A fost singurul dintre fiii domnului care și-⁠a însoțit tatăl în călătoria din 1703 la Adrianopol. Astfel a participat la audiențele date de marele vizir și de sultan, fiind îmbrăcat, în semn de cinste, cu haine scumpe. O altă știre arată că, împreună cu fratele mai mare și cu un alai de boieri, a ieșit la 24 aprilie 1704 în întâmpinarea lordului Paget, solul englez care vizita Bucureștii.

A fost ridicat de turci în aprilie 1714 și dus, împreună cu întreaga familie, la Constantinopol, după mazilirea tatălui său. După mărturia secretarului personal al domnului, Anton-⁠Maria Del Chiaro, Ștefan a voit să fugă în Transilvania și de acolo, pe la Viena, în Italia, dar Brâncoveanu l-⁠a convins să părăsească încercarea, pentru că turcii dăduseră poruncă la graniță să nu fie lăsat nimeni să treacă fără pașaport. A fost închis la Edikule, în Istanbul, iar Ștefan, la fel ca frații lui, a fost chinuit în fața părinților. În cele din urmă, la 15 august 1714, i s-⁠a tăiat capul (ca și celor trei frați, boierului Ianache Văcărescu și domnului mazilit), în fața sultanului Ahmed al III-⁠lea, iar trupurile le-⁠au fost aruncate în mare.

La 20 iunie 1992 a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română, fiind cinstit alături de frații și de tatăl său, ca „Sfinții Mucenici Brâncoveni”. Este înfățișat în pictura votivă a Mănăstirii Hurezi.