Teoclita

Sfânta Cuvioasă Teoclita Făcătoarea de minuni s-⁠a născut în provincia Optimaților din Asia Mică. Părinții ei, Constantin și Anastasia, erau creștini sinceri și au crescut-⁠o din fragedă vârstă în evlavie. Măritată cu Zaharia, l-⁠a convins să trăiască împreună ca frate și soră, așa că nu a cunoscut niciodată bucuriile patului căsătoriei și a rămas pe veci fecioară.

Teoclita citea cu râvnă cărți de folos sufletesc, iar toate mijloacele, osteneala și puterile și le-⁠a pus mai ales în slujba aproapelui. Locul ei de naștere îi dădea multe prilejuri: provincia Optimaților (adică a celor aleși) fusese numită astfel în batjocură. Era un ținut foarte sărac, ai cărui locuitori, după împăratul Constantin Porfirogenetul, erau slujitorii ofițerilor și ai marilor dregători de curte și călăuzele animalelor de povară în marșurile oștirii, iar în sărăcie erau aspri. În acest ținut a făcut Sfânta Teoclita fapte de milostenie. Optimații, cu felurite nevoi, găseau în ea un izvor de mângâiere fără sfârșit. Sfânta nu se obosea de truda slujirii altora și nu se supăra de nerecunoștința oamenilor, ci ajuta pe fiecare cu dragoste și bucurie.

Prin faptele iubirii de sine jertfitoare s-⁠a ridicat atât de mult în viața duhovnicească, încât, când s-⁠a apropiat vremea sfârșitului, a vestit cunoscuților ziua morții și împrejurările de după ea. După moartea ei, moaștele i-⁠au fost proslăvite prin multe minuni. Faptele ei de milostenie au fost săvârșite pe vremea împăratului Teofil, așa că sfârșitul ei se pune în prima jumătate a veacului al IX-⁠lea.

Este pomenită la 3 septembrie. Nu este trecută în calendarul actual al Bisericii Ruse.