Luxoriu

Sfântul mucenic Luxoriu (Luxurius, în italiană Lussorio, în dialectul din Pisa Rossore) a fost un dregător roman din Sardinia la sfârșitul secolului al III-⁠lea și începutul secolului al IV-⁠lea, ajutor al guvernatorului insulei, Delfiu, trecut la creștinism citind Psalmii. A fost decapitat, poate la 21 august, în orașul Forum Traiani (azi Fordongianus), probabil în 304, în a patra prigoană a lui Dioclețian. Se pomenește la 21 august. Izvoarele noastre îl numesc mai ales sfânt și mucenic al Bisericii Romano-⁠Catolice; nu arată o canonizare ortodoxă, dar mucenicia lui este pomenită în izvoare din vechime.

Povestea

În vremea împăraților Dioclețian și Maximian, Luxoriu era apariitor (ajutor) al lui Delfiu, guvernatorul provinciei Sardinia, și a ajuns, prin slujba lui, să aibă Sfintele Scripturi. Mânat de dorința de a cunoaște Psalmii, a început să-⁠i răsfoiască și, citindu-⁠i, a rămas atât de mișcat, că a trecut la creștinism. A început să se roage, să tăgăduiască idolii și să se dedice studiului Sfintelor Scripturi. Arestat în urma unei plângeri și adus în lanțuri înaintea guvernatorului, a fost mustrat de magistratul roman, care l-⁠a învinuit că a trădat încrederea, că disprețuiește poruncile împăraților și că socotește hulă jertfele aduse zeilor. A urmat o dispută aprinsă împotriva idolatriei, în care Luxoriu a răspuns cu tărie la fiecare întrebare, iar magistratul i-⁠a pus alegerea fără întoarcere între jertfa pentru zei și moarte. La refuzul lui, Delfiu a poruncit să fie încătușat în fiare grele și dus la închisoare.

Peste câteva zile, Delfiu a poruncit să fie adus iar înaintea tribunalului. A urmat o nouă dispută, la capătul căreia magistratul, încredințat că nici cele mai grele chinuri nu-⁠l vor clinti, a dat osânda la moarte. Străjerii lui l-⁠au dus la un templu păgân lângă cetatea Forum Traiani, unde a fost decapitat, cu douăsprezece zile înaintea calendelor lui septembrie (21 august), și a fost îngropat într-⁠o criptă. Izvorul rus adaugă că împreună cu el au pătimit niște tineri de curând botezați, Camerin și Chiselu, decapitați și ei, și îl numește ostaș.

Cinstirea și moaștele

O inscripție latină pe marmură, din secolul al VI-⁠lea, pusă în partea de sud a bisericii San Lussorio, la un kilometru și jumătate de Fordongianus, adeverește cinstirea lui la acea dată: „Aici s-⁠a vărsat sângele preafericitului mucenic Luxuriu. Ziua lui se prăznuiește cu douăsprezece zile înaintea calendelor lui septembrie, se înnoiește în vremea episcopului Ilie”. Mucenicia lui se află și în Martirologiul Ieronimian, din prima jumătate a secolului al V-⁠lea. În 599 papa Grigorie cel Mare a scris episcopului Ianuariu din Cagliari despre o mănăstire închinată Sfinților Gavin și Luxoriu, ceea ce arată răspândirea cinstirii. Este ocrotitor al mai multor orașe italiene, între care Pisa, unde se cinstește sub numele Rossore, și al orașului Borore din Sardinia, unde este prăznuit de două ori pe an. După tradiție, moaștele au fost duse din Sardinia la Pavia în 722, odată cu ale Sfântului Augustin, de regele longobard Liutprand; după altă tradiție se păstrează la Pisa, aduse în 1088; în 1796, la restaurarea arhiepiscopiei din Pisa, s-⁠a găsit un sicriu de marmură cu oase și trei foi de plumb cu inscripții, așa că parte din moaște s-⁠ar putea păstra în ambele orașe. În 1422 frații umiliați din Florența au mutat moaștele de la Pisa la Florența, în biserica Ognissanti, iar în 1427 au cerut lui Donatello un bust din bronz aurit pentru capul sfântului, păstrat azi în Muzeul Național San Matteo din Pisa.