Teodor din Novgorod

Sfântul Fericit Teodor din Novgorod, nebun pentru Hristos, s-⁠a născut în veacul al XIV-⁠lea în Novgorodul cel Mare, în partea comercială a orașului, lângă piață. Despre părinții lui se știe doar că erau oameni evlavioși. Faptul că știa carte și că, înainte de nevoința lui mare, a putut să se dedea slobod nevoințelor pregătitoare și să facă multă milostenie, face să se creadă că era dintr-⁠o familie înstărită și cu stare bună în oraș.

Tinerețea

Părinții l-⁠au crescut în frica de Dumnezeu și în deprinderi bune, învățat în Sfintele Scripturi. Ajuns la vârsta bărbăției, Teodor a hotărât să se dăruiască cu totul slujirii lui Dumnezeu. Urmând viața sfinților, s-⁠a supus unui post aspru: mânca o singură dată pe zi, după apusul soarelui, iar miercurea și vinerea nu gusta nimic. Mergea des la slujbele din biserici, cerceta mănăstirile din împrejurimi pentru rugăciune și avea grijă de săraci, dând milostenie bogată, mai ales nebunilor pentru Hristos. După ce s-⁠a întărit prin aceste nevoințe plăcute lui Dumnezeu, a luat asupra sa nevoința nebuniei pentru Hristos.

Nebunia pentru Hristos

A dus-⁠o în același loc unde trăise mai înainte, pe partea comercială a Novgorodului. Petrecea tot timpul sub cerul liber, fără acoperiș sau adăpost, pe jumătate dezbrăcat și desculț, în ploaie și zăpadă, în arșiță și în ger. Păstrând sărăcia deplină și istovindu-⁠se prin post, dădea săracilor toată milostenia pe care o primea de la concetățenii care îl cinsteau. Noaptea dormea puțin, ci umbla prin biserici, rugându-⁠se pentru orașul natal și pentru cei dinăuntrul lui, cerând izbăvire de năvălirea străinilor, de război civil, de foamete și de foc. Ziua făcea nebunie pe străzile și piețele pline. După spusele cronicarului, patria lui pământească a fost de mai multe ori scăpată de nenorociri prin rugăciunile sfântului.

Se povestește că Sfântul Nicolae, aflând că Teodor se află pe partea lui a orașului, a început să-⁠l gonească. Teodor a fugit pe străzi, apoi pe grădini și în cele din urmă pe râul Volhov, mergând pe apă ca pe uscat. Nicolae l-⁠a urmărit până la mijlocul râului, de unde a aruncat în cel ce fugea o căpățână de varză smulsă din grădină. Văzând că Teodor a luat căpățâna cu sine, a rămas mult în picioare strigând în urma lui să i-⁠o dea înapoi. De atunci poporul l-⁠a poreclit pe Nicolae „Căpățână”. Vrăjmășia aceasta aparentă între sfinți avea să arate novgorodenilor nebunia certurilor dintre ei, care deseori ajungeau la ciocniri cu vărsare de sânge.

Darul proorociei

Teodor a primit de la Domnul darul înainte-⁠vederii și al proorociei. Îi prevestea pe novgorodeni că va fi foamete („Păstrați pâinea, va fi scumpă pâinea”) și că va fi incendiu („Locul acesta va fi curat, bine va fi de semănat pâine și napi”), iar după aceea s-⁠au petrecut. Femeilor fără copii le spunea să se roage lui Dumnezeu, că le va da un fiu sau o fiică. Despre vremea morții a fost înștiințat de un înger al lui Dumnezeu și, bucuros, a continuat să facă nebunie ziua pe străzi, spunând tuturor: „Rămâneți cu bine, merg departe”. Nopțile le petrecea fără somn, umblând prin biserici și rugându-⁠se pentru sine și pentru cetățeni. A trecut la Domnul la 19 ianuarie 1392 (calendar vechi).

Cinstirea

Trupul lui a fost îngropat, după cum a cerut, lângă piață, la biserica Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Cu vremea s-⁠a ridicat deasupra mormântului o capelă cu un sicriu de piatră, iar bolnavii care veneau cu credință primeau vindecări. În noua capelă de piatră, zidită în 1832 în locul celei vechi, odihnesc astăzi sub pământ moaștele fericitului Teodor. Negustorii Novgorodului îl socotesc ocrotitorul lor și îi cinstesc în chip deosebit pomenirea. Se păstrează o slujbă scrisă de mână, alcătuită nu mai devreme de a doua jumătate a veacului al XVI-⁠lea, poate odată cu rânduirea unei sărbători locale, la 19 ianuarie, adică 1 februarie, stil nou. Se pomenește și în Soborul sfinților din Novgorod, la 11 iulie, într-⁠o zi schimbătoare.