Teodor Raspopov

Sfântul Sfințit Mucenic Teodor Raspopov, preot, s-⁠a născut la 7 februarie 1891 în satul Pokrovskoe din gubernia Tobolsk, în familia țăranului Ioan Ferapontovici Raspopov și a soției lui Daria Iacovlevna. A fost botezat la 9 februarie în biserica locală. A primit cununa muceniciei prin împușcare în noaptea de 8 (21) iulie 1918.

Viața

A trăit în satul natal până în 1906, când, la cincisprezece ani, a intrat în prima clasă a seminarului din Tobolsk. A învățat bine și în iunie 1912 a terminat cu distincție, al doilea la examenele de absolvire. La seminar a fost membru al unui cerc de predicatori și i s-⁠a încredințat adesea să predice în bisericile din Tobolsk. După seminar a intrat la Academia Teologică Imperială din Kazan, dar a învățat doar un an și în septembrie 1913 a cerut să fie scos din rândul studenților, dorind să slujească în eparhia Tobolsk. S-⁠a căsătorit cu Maria Rodionovna Markova, sora unui coleg de seminar, iar în 1914 s-⁠a născut primul lor fiu, Alexandru, și în 1915 al doilea, Antonin. La 5 noiembrie 1913 a fost numit la biserica din satul Gaevskoe, ținutul Verhotur; la 15 noiembrie a fost hirotonit diacon de episcopul Mitrofan (Afonski) al Ecaterinburgului și Irbitului, iar două zile mai târziu preot și numit la biserica Sfântului Nicolae din satul Elkino. În același timp a început să predea religia în școlile din Elkino și Glubokoe. La 12 mai 1917 a fost numit preot la biserica Sfântului Arhanghel Mihail din Turinskaia Sloboda, iar în martie 1918 a devenit protopop al celui de-⁠al patrulea district din ținutul Turinsk și președinte al consiliului protopopesc.

Arestarea

În iulie 1918, un locuitor din Turinskaia Sloboda, țăranul Fedot Malîșev, l-⁠a rugat să-⁠l cunune, arătând un certificat de desfacere a căsătoriei cu soția lui legitimă. Părintele Teodor a refuzat și i-⁠a explicat că o căsătorie nu poate fi desfăcută decât de autoritatea bisericească, apoi i-⁠a dat un sfat despre căsătorie și l-⁠a sfătuit să meargă acasă în pace. Malîșev s-⁠a plâns ostașilor Armatei Roșii, spunând că părintele Teodor nu recunoaște puterea sovietică. Ostași înarmați au intrat în casa preotului. Detașamentul era condus de un enoriaș al bisericii din Turinsk, care i-⁠a spus cu răutate că de acum viața lui e în mâinile lui. Părintele Teodor i-⁠a răspuns că se înșală, căci toți suntem în mâinile lui Dumnezeu și nici un fir de păr nu cade din capul nostru fără voia Lui. A fost arestat.

Mucenicia

În seara de sâmbătă 7 (20) iulie a luat parte la slujbă, cântând în strană. După priveghere, la ora 23, în celula deținuților au dat buzna nouă bolșevici beți în frunte cu comisarul Obrosov. Au luat opt oameni, i-⁠au scos în curtea închisorii și i-⁠au pus lângă zid. Intenția era limpede, căci unii strigau cu furie: „Sânge, sânge”. Dintre toți nenorociții, doar părintele Teodor și-⁠a păstrat liniștea sufletească și i-⁠a mângâiat pe ceilalți: „Nu vă temeți, nădăjduiți în Dumnezeu”. Cât timp stăteau lângă zid, a citit în șoaptă pentru toți slujba de ieșire a sufletului. După prima împușcătură a căzut un bătrân evreu, pe care l-⁠au terminat cu patul puștii. Al doilea la rând era părintele Teodor. Ucigașii au cerut răscumpărare: „Dă o mie de ruble”. El a răspuns: „Cred că în cer este Dumnezeu și pe pământ dreptate; viața nu mi-⁠o cumpăr cu bani. Nu fac negoț cu trupul, iar asupra sufletului meu nu aveți putere”. Unii martori spun că nu i s-⁠a cerut răscumpărare, ci a fost bătut. Au tras în el de șase ori, dar gloanțele se loveau de crucea de la piept. După fiecare împușcătură își făcea semnul crucii, spunând liniștit: „Să trăim”. „Popa acesta e, se vede, un fel de sfânt, nici glonțul nu-⁠l prinde”, se mâniau ostașii. Atunci Obrosov a sărit la el, l-⁠a lovit peste obraz și a strigat: „Ai tot cerut de la Dumnezeu, dar El nu te va ajuta, iar eu aș putea să te salvez”. Călăii au smuls crucea de pe pieptul lui. A șaptea împușcătură l-⁠a doborât și moartea a fost instantanee. S-⁠a întâmplat în noaptea de 8 (21) iulie 1918, când avea douăzeci și șapte de ani. Ucișii au fost aruncați într-⁠o groapă săpată dinainte, iar peste trupul preotului au batjocorit și mort, târându-⁠l de păr.

Înmormântarea și cinstirea

Eparhia a scris despre el că a fost un păstor vrednic, respectat de toți, iar la douăzeci și șapte de ani ar fi putut face mult pentru Biserică, dar Domnul a judecat altfel, și a murit ca un erou mucenic, pentru adevăr și pentru Biserica Ortodoxă. La 15 (28) iulie trupul lui a fost mutat din mormântul din închisoare în catedrală, unde a fost înmormântat în incinta catedralei, în prezența multor oameni, cu cuvântarea cea mai pătrunsă a preotului Alexandru Burov.

Se pomenește la 21 iulie (stil nou), adică la 8 iulie după calendarul vechi, în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse, la 7 februarie, într-⁠o zi schimbătoare, și în Soborul sfinților din Ecaterinburg, la 11 februarie.