Teodosia

Sfânta Muceniță Teodosia a fost mama Sfântului Mare Mucenic Procopie din Cezareea (Palestinei). Procopie, în lume Neanie, era originar din Ierusalim și a pătimit în vremea împăratului Dioclețian (284 până la 305). Tatăl lui, un roman de neam ales, pe nume Hristofor, era creștin, dar mama lui, Teodosia, a rămas păgână. Rămas devreme fără tată, tânărul a fost crescut de mamă. După o frumoasă învățătură lumească a fost înfățișat lui Dioclețian în primul an al domniei acestuia și a avansat repede în slujbă. Până în 303, când s-⁠a pornit prigoana pe față împotriva creștinilor, Neanie a fost trimis proconsul la Alexandria cu porunca de a prigoni fără milă Biserica lui Dumnezeu. Dar în drum spre Egipt, lângă orașul sirian Apameea, Neanie a avut arătarea Domnului Iisus Hristos, ca odinioară Saul pe drumul Damascului. Un glas dumnezeiesc a vestit: „Neanie, și tu mergi împotriva Mea?” Neanie a întrebat: „Cine ești, Doamne?” „Eu sunt Iisus cel răstignit, Fiul lui Dumnezeu”. În același timp a apărut în aer o cruce strălucitoare. După vedenie, Neanie a simțit în inimă bucurie negrăită și veselie duhovnicească și din prigonitor s-⁠a făcut urmaș râvnitor al lui Hristos. De atunci a iubit pe creștini și a luptat cu biruință doar împotriva barbarilor păgâni.

Dar în sfântul s-⁠a împlinit cuvântul Mântuitorului că „dușmanii omului sunt casnicii lui” (Matei 10, 36). Mama, păgână, a venit ea însăși la împărat cu plângere împotriva fiului, care nu cinstește zeii părinților. Neanie a fost chemat la procuratorul Iudeei, Iust, unde i s-⁠a înmânat solemn scrisoarea lui Dioclețian. Citind scrisoarea plină de hule, Neanie a rupt-⁠o tăcut în fața tuturor. Aceasta era deja o crimă, pe care romanii o numeau „ofensă adusă maiestății”. Neanie a fost pus sub pază și trimis în lanțuri la Cezareea Palestinei, unde fusese odinioară întemnițat apostolul Pavel. După chinuri cumplite sfântul a fost aruncat într-⁠o temniță umedă. Noaptea a strălucit lumină în celulă și Însuși Domnul Iisus Hristos, venind cu îngeri luminoși, l-⁠a botezat pe pătimitorul mărturisitor, dându-⁠i numele Procopie.

De multe ori sfântul Procopie a fost dus la judecată, silit să se lepede de Hristos și iarăși chinuit. Statornicia mucenicului și credința lui aprinsă coborau har bogat al lui Dumnezeu asupra celor ce vedeau chinul. Însuflețiți de nevoința lui Procopie, mulți dintre foștii străjeri ai sfântului întemnițat și ostași romani, cu tribunii lor Nicostrat și Antioh, au mers sub sabia călăului. Cununile muceniciei și-⁠au pecetluit credința și douăsprezece femei creștine, venite ele însele la porțile pretoriului din Cezareea. Uimită de marea credință a creștinilor și de curajul lor, văzând neclintirea fiului, care răbda chinuri grele, Teodosia s-⁠a căit, a stat în rândul mărturisitoarelor și a fost omorâtă. În cele din urmă noul procurator, Flavian, convins că chinurile sunt zadarnice, l-⁠a osândit pe Sfântul Mare Mucenic Procopie la tăierea cu sabia. Noaptea creștinii au luat trupul mult pătimitor și, înfășurându-⁠l în giulgiuri de îngropare, l-⁠au așezat în pământ cu lacrimi și rugăciuni, în anul 303.

Teodosia se pomenește la 21 iulie (stil nou), împreună cu fiul ei. Numele ei nu este cuprins în Mineiul actual al Bisericii Ruse.