Teofil din Oxirinh

Sfântul Cuvios Teofil din Oxirinh s-⁠a nevoit în pustia Egiptului în veacul al IV-⁠lea, împreună cu Ioan, Iraclamvon și Andrei. Cei patru erau fiii unor căpetenii ale cetății Oxirinh din Egiptul de Mijloc. Încă pe când învățau la școală, s-⁠au împrietenit și, după ce au deprins științele înalte ale lumii, în ei a aprins dorința de a afla înțelepciunea duhovnicească.

Hotărâți să se dăruiască nevoinței, s-⁠au retras în pustie, unde au întâlnit un om sfânt, ajuns la adâncă bătrânețe, și au trăit un an lângă el, folosindu-⁠se de învățătura lui. Când bătrânul a murit, ei au rămas în pustie, dar s-⁠au așezat în locuri diferite. Se hrăneau cu verdețuri sălbatice, mâncând numai de două ori pe săptămână. Fiecare își petrecea timpul în singurătate prin munții și peșterile din jur, iar sâmbăta și duminica se adunau la rugăciune comună și se învredniceau de Sfânta Împărtășanie din mâna unui înger al lui Dumnezeu.

Așa i-⁠a găsit Cuviosul Pafnutie, nevoitor într-⁠o mănăstire din pustia Egiptului, care, pornit în căutarea unor monahi mai nevoitori decât el, îl aflase mai înainte pe Cuviosul Onufrie. Pafnutie spune că a ajuns la o peșteră cu izvor de apă și grădină cu pomi încărcați de roade, de dulceață și de bună mireasmă, unde patru tineri, cu fețele strălucind de har, l-⁠au primit cu bucurie. A rămas la ei șapte zile și i-⁠a întrebat cum au ajuns acolo. Ei au povestit despre Oxirinh, despre părinții lor, despre școală și despre hotărârea lor comună. Pafnutie a vrut să primească Sfânta Împărtășanie la sfârșitul săptămânii, așa că a așteptat sâmbăta. Atunci un miros de tămâie i-⁠a umplut pe toți, iar îngerul, în chip de tânăr strălucitor, a venit cu potirul și i-⁠a împărtășit pe toți, spunând că Trupul și Sângele Domnului să le fie hrană nestricăcioasă și viață veșnică.

Îngerul i-⁠a poruncit lui Pafnutie să se întoarcă în Egipt și să le istorisească frățiilor tot ce a văzut. Când a plecat, cei patru l-⁠au însoțit cinci mile. Pafnutie i-⁠a rugat stăruitor să-⁠și spună numele, iar ei au răspuns: Ioan, Andrei, Iraclamvon și Teofil, și l-⁠au rugat să le spună numele frățiilor, spre pomenire.

După aproximativ șaizeci de ani de pustnicie, cuvioșii au adormit în pace. Sfântul Teofil este pomenit la 25 iunie și la 15 decembrie.