Teognie din Edesa

Sfântul Mucenic Teognie din Edesa a fost fiul Sfintei Muceniță Vasa și frate cu Agapie și Pist. Familia a pătimit pe vremea împăratului Maximian, în Edesa Macedoniei, la începutul veacului al IV-⁠lea.

Împăratul dăduse o lege care poruncea tuturor supușilor să aducă jertfă zeilor păgâni de ziua lui de naștere. Mulți creștini, cuprinși de frică, s-⁠au supus, dar cei temeinic întăriți în credință au opus o împotrivire vitejească. Printre ei era și Vasa, cu fiii ei. Ea era din stare senatorială, primise credința creștină de la părinți și în ea își crescuse copiii. Soțul ei, Valerian, un cetățean de seamă al Edesei, ajunsese preot păgân. El a fost cel dintâi care a adus jertfă și vărsare de băutură idolilor. Atunci Vasa și-⁠a luat deoparte fiii și le-⁠a spus că nu se cade să-⁠l urmeze pe tatăl lor, ci, grăbindu-⁠se spre Hristos și disprețuind cele trecătoare, vor primi de la Domnul bunurile veșnice și nestricăcioase.

Teognie, Agapie și Pist au ascultat cuvintele mamei și au refuzat să jertfească idolilor. Atunci Valerian și-⁠a denunțat soția și copiii dregătorului. Sub ochii mamei, copiii au fost chinuiți. Pe cel mai mare, Teognie, l-⁠au spânzurat și l-⁠au răzuit cu gheare de fier. Lui Agapie, încă un copil, i-⁠au jupuit pielea de pe cap până la piept, iar mucenicul nu a scos nici un sunet. În cele din urmă au început să-⁠l chinuiască și pe cel mai mic, Pist. Mama nu înceta să-⁠i încurajeze să rabde suferința pentru Hristos. Apoi băieților li s-⁠au tăiat capetele.

Sfânta Vasa a fost închisă în temniță, iar păgânii i-⁠au adus mâncare și au îndemnat-⁠o să se supună poruncii împăratului. Ea nu le-⁠a răspuns nimic și a respins toată mâncarea. După șapte zile, un înger a întărit-⁠o cu hrană cerească. În chinurile următoare a rămas nevătămată de foc, de apă și de fiare. Harul lui Dumnezeu a apărat-⁠o la fel de cuptorul fierbinte și de loviturile de pietre. Când a fost dusă în templul păgân, a sfărâmat statuia lui Zeus. Atunci mucenița a fost aruncată în adâncul mării, dar, spre mirarea tuturor, a apărut o corabie, iar trei bărbați purtători de lumină au ridicat-⁠o pe ea. Cuviosul Nicodim Aghioritul socotea că aceia erau copiii ei, mai înainte chinuiți.

După opt zile, Sfânta Vasa a coborât singură din corabie la stăpânitorul insulei Alon, nu departe de Cizic, în Propontida sau Marea Marmara. Mai întâi, ispitind-⁠o cu daruri bogate și haine, stăpânitorul a încercat s-⁠o convingă, apoi, după chinuri amănunțite, a silit-⁠o să jertfească zeilor, înfricoșând-⁠o cu suferințe. La urmă, a întrebat-⁠o de ce nu se teme să moară. Vasa a răspuns că se grăbește să scape de moarte și să moștenească viața veșnică. După ce a fost bătută cu toiege, i s-⁠a tăiat capul. Mai târziu, în cinstea ei a fost zidită pe un loc înalt o biserică, vizibilă de pretutindeni pentru corăbieri, care o socoteau ocrotitoarea lor.

Se știe că în jurul anului 450 exista deja în Calcedon o biserică închinată Sfintei Muceniță Vasa. Rugăciunea către Sfânta Vasa izbăvește de descurajare, ajută pe corăbieri în călătorii, pe părinți în creșterea copiilor, în vindecare, în statornicia în credință și în împrejurări grele ale vieții. Pomenirea Sfintei Vasa și a fiilor ei Teognie, Agapie și Pist se face la 3 septembrie, după stilul nou.