Vah cel Nou

Sfântul Mucenic Vah cel Nou s-⁠a născut la Maiuma, lângă Gaza, în Palestina, aflată atunci sub stăpânire arabă. Era al treilea din șapte frați și se numea Dahak, nume care, după autorul vieții, corespunde grecescului Ghelasie, de la „râs”. Tatăl lui fusese creștin, dar trecuse la islam și își crescuse fiii în această credință, iar mama rămăsese credincioasă lui Hristos și îi ungea pe ascuns pe copii cu mir adus de la biserică.

Când tatăl a început să-⁠și însoare fiii cu musulmance, Dahak a refuzat să se căsătorească, voind să devină creștin și să primească tunderea monahală. Din frica de tată, și-⁠a ascuns gândul și L-⁠a cinstit pe Hristos în taină. După moartea tatălui i s-⁠a descoperit mamei, care l-⁠a învățat credința. La Ierusalim, unde a mers să se boteze, a întâlnit un monah din Lavra Sfântului Sava cel Sfințit, care l-⁠a dus la egumenul mănăstirii sale. După multe stăruințe egumenul a primit să-⁠i dea Sfântul Botez, cu numele Vah, și apoi, nu fără șovăire din pricina vârstei lui fragede, l-⁠a tuns în monahism.

Vah cel Nou s-⁠a deosebit îndată prin post și priveghere, iar între frați se arăta liniștit, blând și smerit. Cum botezarea unui musulman era socotită de autoritățile arabe cea mai grea vină, pedepsită cu moartea și cu arderea bisericii sau a mănăstirii unde se făcuse, egumenul, temându-⁠se de cercetările făcute regulat de arabi, l-⁠a sfătuit să treacă dintr-⁠o mănăstire în alta, ceea ce a și făcut. A colindat mănăstirile Palestinei, căutând pretutindeni pilde de urmat.

Mama lui, venită la Ierusalim de praznicul Înălțării Sfintei Cruci, l-⁠a vizitat în pustie, iar întoarsă la Maiuma le-⁠a povestit fiilor ei felul lui de viață și mâhnirea lui pentru rătăcirea fraților. Atunci frații și-⁠au vândut averea și au plecat din Maiuma ca să primească creștinismul cu familiile lor. Soția unuia dintre ei, o musulmană fanatică, a pârât planul autorităților. Un apostat a fost plătit să se dea drept creștin și să afle unde se află Vah (după alte știri, era o rudă a nurorii). Vah a fost recunoscut la Ierusalim, când intra în biserica Învierii, și adus la emirul orașului. Emirul a poruncit să fie pus în butuci și trimis la stratigul Palestinei, Hartam. În temniță a stat cu ticăloși care îl batjocoreau pentru lepădarea de islam, dar mucenicul a tăcut.

După câteva zile a avut loc judecata. Înaintea unei mulțimi de musulmani, samariteni, iudei și creștini, dregătorul l-⁠a întrebat, iar mucenicul, în loc de răspuns, a cântat laudă lui Dumnezeu. Judecătorul i-⁠a făgăduit mari cinstiri dacă se întoarce la islam, dar sfântul a rămas neclintit. I-⁠a cerut atunci să rostească o singură frază, „Nu cred cum cred creștinii”, ca să fie liber, iar Vah a răspuns: „Dimpotrivă, cum cred creștinii, așa cred și eu”. Judecătorul și emirul l-⁠au dat călăului să-⁠i taie capul, deși samaritenii și iudeii cereau o moarte mai chinuitoare. La locul uciderii, mucenicul a îngenuncheat și și-⁠a plecat gâtul sub sabie. Călăul, vrând să-⁠l sperie, l-⁠a lovit cu sabia cu latul pe gât, apoi a tăiat aerul cu ea, dar Vah nu arăta nicio teamă și îl îndemna doar să plinească porunca judecătorului. În cele din urmă călăul i-⁠a tăiat capul dintr-⁠o lovitură. Creștinii prezenți au rupt bucăți din hainele mucenicului și au adunat pământ îmbibat cu sângele lui. Au putut să îngroape trupul numai când dregătorul a primit o falsă veste despre o năvală a beduinilor și a plecat în campanie. Sfântul a fost îngropat cu cinste în biserica Sfinților Cosma și Damian.

Istorisirea muceniciei lui Vah cel Nou (BHG 209) a fost scrisă, probabil, de un contemporan, care îl numește „podoaba generației noastre”, și este o sursă importantă despre istoria creștinilor din Palestina sub stăpânire musulmană și despre slujirea liturgică a vremii, fiindcă descrie amănunțit Botezul prin turnare. Sfântul Vah este pomenit la 28 decembrie, după stilul nou. Numele lui nu este trecut în calendarul de astăzi al Bisericii Ortodoxe Ruse.