Valerian din Scitopole

Sfântul Mucenic Valerian din Scitopole a pătimit la începutul secolului al IV-⁠lea la Scitopole, în Palestina, împreună cu alți șaizeci de mucenici pomeniți în mai multe calendare. Din propria lor voință s-⁠au înfățișat dregătorului ținutului și i-⁠au osândit firea neomenoasă, apoi au răsturnat și sfărâmat altarele zeilor. Păgânii, mâniați, i-⁠au bătut până la moarte. Trupurile mucenicilor au fost îngropate de creștini, iar mai târziu s-⁠a ridicat o biserică pe locul uciderii.

O scurtă viață a mucenicilor din Scitopole se află în manuscrisul Ath. Laur. I 70, f. 208. Se poate ca ei să fie aceiași cu cei șase tineri pomeniți de Eusebiu al Cezareei, care, venind la proconsulul Urban, s-⁠au mărturisit creștini și au fost uciși prin sabie. În sinaxarul Bisericii Constantinopolului din secolul al X-⁠lea și în tipicul Bisericii Mari din același veac, sub 4 mai se află pomenirea lor, cu însemnarea că soborul în cinstea lor se săvârșește în biserica Maicii Domnului din Halcopratia, în paraclisul Apostolului Iacov, fratele Domnului. Sub 5 mai ei sunt amintiți în Sinaxarul lui Petru din secolul al XI-⁠lea și în alte sinaxare.

Cea mai veche mărturie a cinstirii lor în Rusia este pomenirea în calendarele Evangheliei lui Ostromir din 1056-1057 și a unei Evanghelii din secolul al XII-⁠lea. În prima jumătate a secolului al XII-⁠lea s-⁠a tradus în Rusia Proloagul fără versuri, în care pomenirea lor a fost pusă la 4 mai, iar în Marile Minee Citite se află pomenirea și un stih pentru mucenici. Numele Sfântului Valerian nu este trecut în calendarul de astăzi al Bisericii Ortodoxe Ruse. Calendarul îl dă la 17 mai, după stilul nou.