Vasile Constantinov-⁠Grișin

Preotul Vasile Constantinov-⁠Grișin (1874-1943) a fost preot în Ciuvașia și a murit în lagărul Temnikovski din Mordovia la 14 martie 1943. A fost proslăvit în Soborul Noilor Mucenici și Mărturisitori ai Bisericii Ruse; se pomenește la 1 martie (14 martie după calendarul nou).

S-⁠a născut la 23 decembrie 1874 în satul Vâpolzovo, ținutul Kurmâș, gubernia Simbirsk (azi în raionul Poretskoe, Ciuvașia), în familia țăranului Matvei Grișin. Dubla lui familie vine dintr-⁠o poveste din copilărie: a îngrijit un sătean înstărit, fără copii, care l-⁠a iubit atât de mult încât i-⁠a propus să-⁠i ia numele și să-⁠i fie moștenitor. Oficial documentele spun Constantinov, dar oamenii din sat îl numeau Grișin, după tatăl lui.

Din 1908 a fost psalt în satul Ceadaevka, ținutul Ardatov, în 1911 a fost mutat la Mariopol, ținutul Karsun, în 1916 la Sîresi, ținutul Alatîr. A făcut cursuri pastorale. A fost hirotonit diacon în 1919 și preot în 1923. În 1926 i s-⁠au luat drepturile electorale ca slujitor al cultului. Până în 1933 a slujit în satul natal.

La 2 ianuarie 1933 președintele sovietului sătesc a mărturisit că în sat există un grup de culaci care urmăresc să surpe colhozurile și că îl conduce preotul Grișin prin femeile apropiate lui. La 16 ianuarie a fost arestat și închis la Alatîr. La anchetă a răspuns: „În învinuirea ce mi se aduce nu mă recunosc vinovat; nu am făcut agitație antisovietică; ca om al Bisericii m-⁠am ținut mereu departe de politică”. Medicul închisorii a notat o slăbiciune a inimii, scleroză, edeme și reumatism cronic, încadrându-⁠l în gradul trei de invaliditate. În rechizitoriu, bazat pe mărturii false, i se atribuiau cuvinte ca „în curând puterea se va răsturna” și „nu trebuie să intrați în colhoz”. La 25 martie 1933 cauza a fost închisă „pentru lipsă de dovezi” și el a fost eliberat.

A slujit apoi la Napolnoe, unde a stat douăzeci și două de zile, plecând după ce a plătit un impozit de aproape o mie de ruble din banii lui, apoi în satul Kudeiha. La 22 octombrie 1937 a fost percheziționat și arestat și închis mai întâi la Porețkoe, apoi în închisoarea nr. 3 din Alatîr. La anchetă i s-⁠au imputat legături cu culacii și cu preoții Hramțov, Voskresenski și Pokrovski, o predică despre sfinții Boris și Gleb, în care ar fi spus „trebuie să-⁠i ținem minte și să stăm pentru credință, nu pentru fără de Dumnezeu”, și vizite la episcopul de Alatîr; le-⁠a respins pe toate. A fost judecat în același dosar cu sfântul mucenic Dimitrie (Voskresenski) și cu preotul Mihail Hramțov, pe care îl legau legături de rudenie duhovnicească și apropiere.

La 30 decembrie 1937 troika NKVD din Republica Ciuvașă l-⁠a condamnat la zece ani de lagăr. A ispășit pedeapsa la colonia de muncă din Alatîr până în 1941, când a fost mutat, prin ordin al GULAG, la lagărul Temnikovski, din Mordovia, unde a murit la 14 martie 1943 și a fost îngropat în mormântul necunoscut al cimitirului lagărului.