Vasile Maksimov

Sfântul Sfințit Mucenic Vasile Maksimov, preot, s-⁠a născut la 28 ianuarie 1887 în satul Babka, ținutul Pavlovsk, gubernia Voronej, în familia țăranului Nichita Maksimov. Familia trăia în sărăcie, iar tatăl s-⁠a îmbolnăvit și a orbit. Băiatul era cucernic și ascultător și preotul locului l-⁠a binecuvântat să slujească în altar. Într-⁠o zi de hram, un arhiereu venit în vizită a fost atins de băiatul evlavios și înzestrat cu har muzical, l-⁠a luat cu el la Șadrinsk și l-⁠a dat la școala teologică. Avea paisprezece ani. La Șadrinsk a cunoscut-⁠o pe viitoarea soție, Iulia, care învăța la școala de muzică, fiica preotului Alexandru Konev. În 1914 a fost hirotonit preot pentru o biserică din Șadrinsk, apoi mutat la Petropavlovsk. În 1923 s-⁠a mutat la Moscova și a fost numit la biserica Sfântului Mare Mucenic Nichita din satul Kabanovo, ținutul Orehovo-⁠Zuevo. Pentru slujirea desăvârșită a fost făcut protoiereu, a primit mitra și a fost numit protopop.

Slujea des și la fiecare slujbă ținea predică, pregătită cu grijă din marea lui bibliotecă. Știa că predicile lui ajung la inima enoriașilor și de aceea nu plac autorităților civile, dar socotea luminarea turmei datoria lui. Poporul îl prețuia și avea încredere în el, iar el ducea Sfintele Taine acasă la cei ce nu puteau veni la biserică. La 10 iunie 1927, soția lui, Iulia, a murit la numai treizeci și doi de ani, de o infecție a sângelui, după ce a zgâriat o bubuliță. Părintele a rămas cu trei copii, Maria, Nina și un băiat, Nicolae, care nu împlinise doi ani. Rugăciunea la mormântul ei îl ținea în nopți, iar sănătatea i s-⁠a clătinat. La sfârșitul anilor douăzeci, după un incendiu, a cedat casa mare a bisericii familiilor pagubite și s-⁠a mutat în căsuța de lângă biserică, unde Eufimia Vișneakova, fiica paznicului, a avut grijă de copii. În 1934 scria unei nepoate că au venit impozite de 360 de ruble, dar că oamenii îl ajută, postul aduce credincioși și îi dă osteneală și bucurie. Bolnav de tuberculoză în 1935, a fost scăpat prin iubirea enoriașilor, care l-⁠au înconjurat cu daruri, și s-⁠a vindecat de tot.

În 1937, când veneau vești de arestări, autoritățile i-⁠au propus să părăsească biserica și chiar să devină artist de teatru, pentru glasul lui puternic, dar a refuzat și s-⁠a pregătit de arestare, arzând jurnalul soției sale. În noaptea de 22 spre 23 august 1937 agenții NKVD au intrat în casă. Înainte de plecare a cerut voie să se roage la mormântul soției și a primit-⁠o. Dus la închisoarea din Orehovo-⁠Zuevo, a fost interogat despre agitație împotriva mișcării stahanoviste și a colhozurilor și despre adunările de la o credincioasă. A recunoscut doar că unele discuții pot să fi avut loc, dar a spus că în predici nu a atins niciodată chestiuni politice. A fost osândit la moarte și împușcat la 23 septembrie 1937 pe poligonul Butovo. Cărțile lui au fost împărțite: cele lumești, mai ales clasicii ruși, unui enoriaș, cele duhovnicești cântărețului de la biserică, iar prin acestea un tânăr a fost luminat și mai târziu hirotonit preot.

Este pomenit la 23 septembrie, la 29 mai (zi mobilă) în Soborul noilor mucenici de la Butovo și la 5 septembrie (zi mobilă) în Soborul sfinților din Moscova, după stilul nou.