Vasile Malahov

Sfântul Sfințit Mărturisitor Vasile Malahov a fost protoiereu al Bisericii Ortodoxe Ruse, născut în 1873 într-⁠un sat din ținutul Gorodok, guvernământul Vitebsk, și mort în 1937 la Kargopol, de tifos. A fost proslăvit între sfinți în 2005, ca sfințit mărturisitor, de Sinodul Arhieresc, pentru cinstire în toată Biserica. Este pomenit la 11 (24) martie.

S-⁠a născut într-⁠o familie de țărani. A absolvit școala teologică din Vitebsk (1888), seminarul din Vitebsk (1894) și Academia Teologică din Moscova, cu gradul de candidat în teologie (1898). Din 1898 a fost învățător la școala bisericească de a doua treaptă din Hrapovici. Din 1899 a fost profesor de istorie și combatere a rascolului rus și de teologie comparată, conducător al bibliotecii, supraveghetor al elevilor, casier (1900) și secretar (1902) al ocrotirii elevilor săraci, inspector (1903) la seminarul din Volânia. A primit ordinele Sfântul Stanislav gradul III (1905) și II (1911) și Sfânta Ana gradul III (1908). A fost căsătorit cu Maria Kalinikovna Savițkaia.

În 1917 a fost membru al Sinodului local al Bisericii Ortodoxe Ruse, ales ca mirean din eparhia Volânia, a luat parte la prima sesiune și a făcut parte din secția a XIII-⁠a. Între 1919 și 1922 a predat la școala de păstorire din Jitomir. În 1922 a fost expert în procesul sfințitului mucenic Arcadie (Ostalski) și martor în procesul episcopului Averchie (Kedrov). Din 1924 a fost preot la biserica Iacob din cimitirul din Jitomir, protoiereu. Din 1926 a fost paroh al bisericii Nașterii Maicii Domnului din satul Tiosto, ținutul Gorodok, guvernământul Vitebsk. În 1927 a fost arestat și în 1928, pentru „agitație antisovietică”, trimis la trei ani de surghiun în orașul Nijneudinsk din Ținutul Siberiei. Din 1931 a slujit în biserica Nașterii Sfântului Ioan Înaintemergătorul din satul Abramovo, raionul Arzamas, Ținutul Nijni Novgorod. Apoi a trăit și a slujit în taină în satul Usviaty, aproape de satul lui natal.

În 1936 a fost arestat împreună cu soția. La anchetă a spus că este gata oricând să pătimească pentru credința ortodoxă, dar, ca păstor, va spune poporului adevărul că puterea sovietică și-⁠a pus ca sarcină nimicirea Ortodoxiei în Rusia. Pentru aceasta a fost trimis la cinci ani de surghiun în orașul Kargopol din Ținutul Nordului, unde a murit de tifos. A lăsat și scrieri: „Prefacerea Sfintelor Daruri în taina Euharistiei” (1898), „Însoțitorul misionar” (1903), „Misiunea ortodoxă rusă în trecutul și prezentul ei” (1907) și „Atacuri sectare” (1914).