Pionie din Smirna

Sfântul Sfințit Mucenic Pionie din Smirna a fost preot în Smirna, mucenicit cel mai probabil în anul 250, în prigoana lui Deciu. Se pomenește la 11 martie în Biserica Ortodoxă (la 1 februarie în Biserica Romano-⁠Catolică).

Izvorul și rânduiala vremii

Viața lui se cunoaște din Mucenicia lui Pionie, un scris din jurul anilor 250-300, numit și Faptele lui Pionie, Martyrium Pionii sau Passio Pionii, întocmit după procesul-⁠verbal al ședinței guvernatorului. Potrivit acestuia, Pionie și alți creștini au fost uciși în ziua „nașterii” (zi de pomenire) a lui Policarp, vestit mucenic de mai înainte. Măsurile luate în tot imperiul sub Deciu, în 250, cereau tuturor să aducă jertfe și să mănânce din carnea jertfită, unul dintre cele patru lucruri oprite creștinilor de Apostolii cei dintâi, în Faptele Apostolilor 21, 25. Izvoarele ortodoxe spun că Pionie, preot și om cunoscut pentru înțelepciune și darul predicii, a fost prins, împreună cu Sabin, Asclepiade și alți câțiva, în număr de cincisprezece, pe când slujeau Liturghia. Eusebiu pune însă mucenicia sub Marcu Aurelius; cercetătorii socot, în general, datarea la prigoana lui Deciu.

Povestirea

Avertizat de Dumnezeu într-⁠un vis noaptea dinainte despre apropiata lui mucenicie, Pionie a fost arestat a doua zi. A fost un cetățean model al Smirnei, admirat de toți. Unul dintre cei trei păzitori ai templului, însoțit de gardieni, a mers să-⁠l caute, fiindcă refuzase să aducă jertfe. Pionie îi aștepta în casa lui, cu creștinii Sabina și Asclepiade; cei trei își puseseră deja lanțuri la gât, ca să arate că sunt gata de temniță. În timp ce se făceau eforturi să-⁠i convingă să urmeze pilda altora care aduseseră jertfa, au fost duși pe străzi spre agora. Autorul Faptelor spune că galeriile de sus ale pieței erau pline de elini, evrei și femei, care aveau zi liberă din pricina Marelui Sabat. Pionie a răspuns batjocurilor mulțimii amintind elinilor că Homer nu a socotit niciodată cuvios să te bucuri de pierderea vieții altuia, iar evreilor, de Moise și Solomon, care învață să dai ajutor dușmanului și să nu te bucuri de soarta lui. Le-⁠a reproșat că nu arată milă, nici ca oameni, nici ca victime ale nedreptății. Apoi a pus o serie de întrebări: „Cui am făcut rău? Am ucis cumva pe cineva? Sau urmărim pe cineva? Sau l-⁠am silit pe cineva să cinstească idolii?” A fost judecat de guvernatorul Smirnei, Claudius Rufinus Sophistes (după unii, de două ori: întâi sub Polemon, păzitorul templului, apoi sub Iulius Proculus Quintilianus), închis, chinuit, întrebat mereu „Vei jertfi?” și a refuzat mereu. A fost osândit, după Fapte, să fie ars de viu.

Felul morții

După o altă povestire, osândit la răstignire, s-⁠a bucurat foarte; îndată ce ostașii au făcut crucea și au pus-⁠o pe pământ, Pionie s-⁠a culcat singur pe ea, și-⁠a întins mâinile și a poruncit ostașilor să-⁠i bată cuie în mâini. Crucea a fost înfiptă cu capul în jos, iar sub capul mucenicului s-⁠a aprins foc. Poporul adunat era mult. Pionie a închis ochii și s-⁠a rugat în sine lui Dumnezeu. Credincioșii cred că focul nu i-⁠a ars nici părul. Când focul s-⁠a stins și toți credeau că a murit, Pionie a deschis ochii și a strigat bucuros: „Dumnezeule, primește duhul meu.” și a adormit. Se spune că a scris viața Sfântului Policarp din Smirna, dar Viața lui Policarp pusă pe seama lui este socotită de cercetători falsă, din partea a doua a veacului al IV-⁠lea.

Părerea istoricilor

Daniel Boyarin socotește exactitatea istorică a Muceniciei lui Pionie „mult disputată”. Jan Kozlowski arată că amănuntele textului arată o scriere din veacul al III-⁠lea, nu mult după prigoana lui Deciu. Robin Lane Fox o socotește un text „de rară autoritate, fidel formei sale primare, contemporane”. Bart Ehrman vede în ea urme de „libertate literară, dacă nu chiar născocire”, în felul în care repetă povestea mai veche a lui Policarp (155). Teologul A. C. McGiffert socotește că povestirea poartă toate semnele autenticității și că poate fi socotită vrednică de încredere, cel puțin în punctele de căpetenie.