Benedict al Milanului

Sfântul Benedict a fost arhiepiscopul Milanului la sfârșitul veacului al VII-⁠lea și în primele decenii ale celui următor, până la moartea sa din martie 732 (după unele izvoare, 725). Este cinstit în Biserica Ortodoxă și în cea Catolică și este pomenit la 11 martie.

Despre viața lui se știu puține lucruri. O tradiție târzie, fără temei istoric, îl leagă de familia milaneză a Crispilor, de unde numele Benedict Crispus; după o altă părere, a venit din L'Aquila și făcea parte din familia Crispomonti. Păstorirea lui a durat, după unele cronici, patruzeci și cinci de ani. A scris epitaful regelui Caedwalla al Wessexului, înmormântat în bazilica Sfântul Petru din Roma.

În vremea papei Constantin a mers la Roma și s-⁠a împotrivit pretenției lui Armentarie, episcopul Paviei, că Pavia depinde direct de Roma. Benedict a amintit papei că Pavia fusese de la început sub scaunul mitropolitan al Milanului și că episcopul ei era hirotonit de cel al Milanului. Papa a hotărât totuși în favoarea lui Armentarie, poate pentru un privilegiu mai vechi sau pentru că Pavia era capitala regatului longobarzilor.

A ridicat o biserică și o mănăstire la Milano, din care nu s-⁠a păstrat nimic. Probabil a avut un rol în potolirea schismei Celor Trei Capitole. Paul Diaconul, la vreo cincizeci de ani după moartea lui, îl pomenește ca pe un sfânt cinstit în toată Italia. A murit între 9 și 11 martie 732, iar o poezie scrisă cam la zece ani după moarte îi laudă faptele și spune că a fost îngropat în bazilica Sant'Ambrogio. Biserica Ortodoxă și ritul roman îl prăznuiesc la 11 martie, iar ritul ambrozian la 6 septembrie.