Eftimie al II-⁠lea

Sfântul Ierarh Eftimie al II-⁠lea (în lume Ioan) a fost arhiepiscop al Novgorodului între 1429 și 1458, unul dintre cei mai însemnați ctitori ai orașului. A fost monah la Vîjiști, a zidit sau a refăcut peste douăsprezece biserici, a împodobit catedrala Sfânta Sofia și a ocrotit scrisul sfintelor cărți și al vieților de sfinți. Prin el au fost cinstiți mai mulți ierarhi ai Novgorodului. Biserica Rusă l-⁠a canonizat în 1549, la al doilea Sinod de la Macarie, iar pomenirea lui este la 11 martie (24 martie după calendarul nou).

Începuturile

Potrivit vieților sale, s-⁠a născut la Novgorod în familia unui preot, Mihei (în alte vieți, Feodor), și a soției sale, Ana, care multă vreme nu avuseseră copii și făgăduiseră că vor închina copilul lui Dumnezeu. Anul nașterii se așază la începutul anilor 1380, cu semn de întrebare. Se spune că tatăl era paroh al bisericii Sfântului Mare Mucenic Teodor, din partea comercială a orașului. La cincisprezece ani a primit tunderea monahală, cu numele Eftimie, la mănăstirea Sfântul Nicolae din Vîjiști (de aceea este numit și Eftimie de la Vîjiști), după un alt izvor la mănăstirea de pe Dealul Listița. Prin viața sa curată de monah a ajuns cunoscut arhiepiscopului Simeon al Novgorodului, care l-⁠a făcut econom. După moartea lui Simeon, Eftimie a trecut la mănăstirea Hutîn, iar mai târziu a fost ales egumen al mănăstirii Maicii Domnului de pe Dealul Vulpii, lângă Novgorod.

La sfârșitul lui 1429, după moartea înaintașului Eftimie I (Brădatîi), a fost ales arhiepiscop al Novgorodului de adunarea orașului. Dar, din pricina lipsei unui mitropolit al Kievului în Rusia, nu a fost hirotonit patru ani. La 4 mai 1434 a fost hirotonit arhiepiscop de mitropolitul Gherasim (în izvorul englez Geronțiu, mitropolit al Lituaniei) la Smolensk, nu la Moscova, ceea ce a mâniat autoritățile moscovite, deși nu era atunci mitropolit la Moscova: Fotie murise în 1431, iar Isidor avea să sosească în 1437.

Ctitor al Novgorodului

Eftimie a fost unul dintre cei mai mari ctitori de cultură din istoria Novgorodului. O mare parte din lucrările lui priveau înapoi spre istoria orașului: zidirile lui erau adesea reconstruiri ale unor biserici vechi pe vechile temelii și în vechiul stil. După cronici, a zidit sau a refăcut peste douăsprezece biserici, dintre care mai multe stau și azi la Novgorod, între ele biserica celor Doisprezece Apostoli, biserica Sfântului Ioan Înaintemergătorul de la Opoki (ridicată întâi de cneazul Vsevolod Mstislavici în 1127), biserica Adormirii și biserica Sfântului Gheorghe din Piață (ambele, de asemenea, ale lui Vsevolod Mstislavici), toate trei una lângă alta în partea de nord a pieței. A ridicat și clădiri laice. Palatul cu Fațete, ridicat în 1433, stă și azi în nord-⁠vestul catedralei Sfânta Sofia. A zidit și clopotnița de la est de catedrală și un turn cu ceas la vest de ea, prăbușit și refăcut în 1673. A lucrat mult pentru refacerea bisericilor după marile incendii din 1431 și 1442. A împodobit bogat catedrala Sfânta Sofia și s-⁠a îngrijit și de copierea cărților bisericești.

A canonizat mai mulți înaintași ai săi și a înlesnit cinstirea altor sfinți ai Novgorodului. În 1439 a aflat moaștele arhiepiscopului Ilie (Ioan) și l-⁠a pomenit pe el și pe alți opt episcopi și arhiepiscopi care se arătaseră într-⁠o vedenie mai înainte în acel an. Sub îndrumarea lui au fost alcătuite legende despre oraș în general și despre arhiepiscopi în particular. A adus pe Pahomie Sârbul, care a scris mai multe lucrări hagiografice despre sfinții Novgorodului, mulți dintre ei înaintași ai lui Eftimie pe scaunul arhiepiscopal. Pahomie a sosit la Novgorod la sfârșitul anilor 1430 sau începutul anilor 1440 și, sub oblăduirea lui Eftimie, a scris Viața lui Varlaam de la Hutîn, întemeietorul mănăstirii Hutîn, și „Povestirea călătoriei lui Ioan (Ilie, arhiepiscop al Novgorodului 1165-1186) pe un diavol la Ierusalim”. Pahomie s-⁠a întors la Novgorod și, sub arhiepiscopul Iona, a scris și Viața lui Eftimie.

Sfârșitul păstoririi

Arhiepiscopia lui a fost în unele privințe un vârf al slujirii arhiepiscopale la Novgorod. Totuși, în ciuda înfloririi culturii, Novgorodul a suferit o umilitoare înfrângere în fața marelui cneaz Vasile al II-⁠lea, în 1456, și a semnat la Iajelbițî o pace aspră, care îi îngrădea politica externă. În 1456, Eftimie, împreună cu primarul Feodor Patrikeevici, a luat parte la împăcarea republicilor Novgorod și Pskov cu cneazul Moscovei, Ioan Vasilievici. Încetează să mai fie activ în jurul anului 1456; nu este amintit în tratat și nu mai zidește biserici după aceea. Se poate ca înfrângerea să-⁠l fi atins personal și să se fi retras.

Când Dimitri Șemiaka a fugit la Novgorod și a locuit în oraș (1452-1453), mitropolitul Iona i-⁠a scris lui Eftimie că a început să facă prea ușor lucrurile, primind la el pe cel afurisit pentru fărădelegi și învrednicindu-⁠l de binecuvântare, și l-⁠a îndemnat să se pocăiască înaintea lui Dumnezeu. Eftimie a primit iertarea lui Iona, dar era deja pe moarte. A adormit la 11 martie 1458 (alte izvoare dau 10 sau 12 martie), iar trimisul mitropolitului cu carta de dezlegare a sosit după 16 zile. Cartea a fost citită deasupra sicriului și pusă în mâna lui. A fost îngropat la mănăstirea din Vîjiști, unde fusese monah.

Cinstirea

Viața lui a fost scrisă de Pahomie Logofătul, la porunca arhiepiscopului Iona al Novgorodului. Cinstirea locală este cunoscută de la sfârșitul secolului al XV-⁠lea (în 1500 exista deja la Vîjiști o biserică sfințită în numele lui, iar în 1494 viața lui apare într-⁠o culegere lunară). Pentru cinstirea în toată Biserica a fost canonizat în 1549, la al doilea sinod al mitropolitului Macarie. Când i-⁠au fost dezgropate rămășițele, s-⁠au spus neputrezite. Trupul lui se află azi într-⁠un sicriu cu capac de sticlă în biserica Sfântului Eftimie a mănăstirii Vîjiști, după ce mitropolitul Alexei al Leningradului și Novgorodului (azi Patriarhul Moscovei) a sfințit biserica în numele lui, la 31 martie 1990. O biserică nouă, închinată lui Eftimie și arhiepiscopului Ghenadie, se află și la cimitirul Kovaleva, la est de Sankt-⁠Petersburg. Un ceaslov mic de argint, care i-⁠a aparținut întâi lui Eftimie, apoi țareviciului Ioan, fiul lui Ivan cel Groaznic, se află azi în Camera Armelor, la Moscova.