Alexie de la Goloseevo

Cuviosul Alexie de la Goloseevo (Vladimir Ivanovici Șepelev) a fost ieromonah al Lavrei Peșterilor din Kiev și duhovnic-⁠stareț al pustiei Goloseevo, cinstit pentru darul înainte-⁠vederii, al rugăciunii și al spovedaniei. S-⁠a născut la 14 aprilie 1840 la Kiev, într-⁠o familie nobilă, și a adormit la 11 martie 1917 la Goloseevo. A fost trecut între sfinții cinstiți local ai Bisericii Ortodoxe din Ucraina în 1993, iar în 2017 Soborul Arhieresc al Bisericii Ruse a hotărât cinstirea lui în toată Biserica, cu pomenirea la 24 martie.

Copilăria

Tatăl, Ioan Ivanovici Șepelev, căpitan la arsenalul din Kiev, a murit când Vladimir avea trei ani; mama, Maria Kuzminicina, a participat la 7 august 1832 la aflarea moaștelor Sfântului Mitrofan de Voronej, unde a cunoscut pe episcopul Antonie, care, se spune, i-⁠a vorbit despre un fiu. După șapte ani s-⁠a născut Vladimir, mut. Mama l-⁠a crescut, sădindu-⁠i dragostea de oameni, l-⁠a dus în închisori să împartă milostenie și la pustia Kitaevo, unde pe atunci trăia nebunul pentru Hristos Teofil, ale cărui cuvinte arătau că Vladimir va fi monah. În primăvara lui 1852, o scrisoare de la Sankt Petersburg poruncea să fie adus în capitală pentru pregătirea de cadet, dar mama, sfătuită de mitropolitul Filaret al Kievului, a răspuns că mutismul îl oprește de la serviciul militar.

În 1853, Maria și Vladimir au fost invitați la vecernia de Paști la biserica de casă a mitropolitului Filaret. După Liturghie, la sărutarea crucii pe toiagul lui Filaret, mitropolitul i-⁠a spus de trei ori „Hristos a înviat”, iar băiatul a răspuns minunat: „Adevărat a înviat”, cuvintele lui dintâi. După această vindecare, Filaret a propus să-⁠l ia la Lavra Peșterilor. La 2 iulie 1853, la treisprezece ani, a ajuns la lavră; peste patru zile mama lui a murit. Filaret s-⁠a îngrijit de învățătura lui, cu profesori de la Academia Duhovnicească și Universitatea din Kiev: literatură rusă, istoria Bisericii și a Rusiei, Scriptură, medicină și, probabil, latină. A condus el însuși creșterea lui morală, poruncindu-⁠i să dea milostenie săracilor din Kiev la marile sărbători. Rugăciunea a învățat-⁠o de la starețul Partenie. Iarna stătea la lavră, iar vara la Goloseevo, cu Filaret și Partenie. În 1855 Partenie a murit, iar Filaret, bolnav, l-⁠a sfătuit să ceară sfatului lavrei să-⁠l primească novice; la 25 februarie 1856 a fost primit și pus la tipografie. Filaret, care a murit anul următor, i-⁠a dat o rasă și binecuvântarea. La 15 aprilie 1857 a fost primit novice statornic.

În Lavra Peșterilor

În novițiat, rudele l-⁠au îndemnat să lase monahismul și să se însoare, dar arhimandritul Varlaam i-⁠a oprit. Înainte de tunderea în monahism, a mers în pelerinaj la mormântul Sfântului Mitrofan, la Voronej, și a făcut o slujbă de pomenire la mormântul episcopului Antonie. În 1872, arhimandritul Varlaam i-⁠a ales numele Filaret, după povățuitorul lui, dar la 13 aprilie 1872 (Joia Mare), la tundere, a schimbat numele în Alexie. La 12 septembrie a fost mutat la mănăstirea-⁠spital Sfântul Nicolae, unde a fost scrib. La 23 noiembrie 1873 a fost hirotonit ierodiacon, iar la 23 decembrie 1874, paraclisier; a dăruit bisericii de acolo un potir de argint cu inscripția „În amintirea ierodiaconului Alexie (Șepelev)”. La 6 decembrie 1875 mitropolitul Arsenie l-⁠a hirotonit ieromonah. La 20 august 1879 a fost trecut la Peșterile din Apropiere, ca să păzească raclele sfinților și să ajute pe pelerini, timp de peste șase ani, și a primit o cruce de la Sfântul Sinod. La 7 octombrie 1885 a ajuns paraclisier al bisericii celei mari, a Adormirii. O întâmplare a dus la îndepărtarea lui: surorile Stepanova l-⁠au acuzat că a însușit cinci mii de ruble încredințate lui; la 21 septembrie 1887 sfatul duhovnicesc l-⁠a scos din slujbă. Acuzațiile stăruitoare l-⁠au făcut ca la 30 aprilie 1891, după treizeci și opt de ani de lavră, să fie mutat la pustia Spasso-⁠Preobrajenskaia, la sud de Kiev, unde se gândea adesea la moarte.

La Goloseevo

La 15 noiembrie 1895 a fost mutat la pustia Goloseevo, unde a fost, timp de douăzeci și unu de ani, duhovnic-⁠stareț al frăției și al pelerinilor. A fost duhovnicul a doi mitropoliți, Ioanichie și Flavian; în aprilie 1911 a fost chemat la Cernigov să slujească dezlegarea arhiepiscopului Antonie, pe moarte, și în 1915 a dat dezlegarea episcopului Flavian cu două zile înainte de moartea lui. În 1905 a primit ordinul Sfânta Ana clasa a treia, iar în 1913 mitropolitul Flavian i-⁠a dat o cârjă pastorală, rezervată de obicei egumenilor, deși era ieromonah. Mergea adesea în pelerinaj la pustia Nikolaevskaia din gubernia Cernigov, vizita de mai multe ori pe an Lavra și cinstea icoana Sfântului Nicolae de la Bessarabka. Spre sfârșitul vieții a refuzat să se întoarcă la lavră ca îngrijitor al Peșterilor Îndepărtate. A adormit în martie 1917 și a fost îngropat la cinci metri de zidul bisericii Izvorul Dătător de Viață; în 1925, moaștele au fost mutate cu douăzeci de metri mai jos.

Darul înainte-⁠vederii

Biserica îi atribuie daruri proorocești. La 1 martie 1881, la ridicarea părticelelor, Alexie a văzut că părticica pentru țarul Alexandru al II-⁠lea era maronie, nu albă ca celelalte, și a luat aceasta ca un semn de primejdie pentru țar, care a fost ucis chiar în acea zi. În 1888 a prevestit unor părinți că fiica lor de doi ani, Vasa Kovaleva, va fi o monahie sfântă prigonită pentru credință; ea a intrat mai târziu în mănăstire ca Faina. În 1896, la deschiderea raclei Sfântului Teodosie de Cernigov, el a visat că Sfântul Teodosie cere liturghii pentru părinții lui și a spus numele lor, Nichita și Maria. În 1907 a numit pe monahia Eufalia „stareță”, și a ajuns într-⁠adevăr stareță în 1914. În 1911 a prevestit unui novice că monahii vor fugi în curând din Athos spre Rusia, ceea ce s-⁠a întâmplat în 1912, când trupe grecești au ocupat mănăstirea Sf. Pantelimon, din pricina disputei despre Numele lui Dumnezeu. Unei femei din Harkov i-⁠a spus că fiul ei va fi episcop ca Ioasaf de Belgorod; unei femei din Tambov i-⁠a povățuit să pregătească un sicriu pentru fiica mai mică, ceea ce s-⁠a împlinit în două săptămâni.

Învățăturile lui

Monahilor le sfătuia să se pregătească de moarte, să fugă de slava deșartă, să asculte pe mai mari, să iubească chilia, să-⁠și păstreze curăția duhovnicească, să se roage neîncetat și să citească vieți de sfinți. Mirenilor: să se gândească la Hristos, să se stăpânească pe sine și mânia, să fie aspri cu ei înșiși și îngăduitori cu alții, să dea milostenie, să facă bine, să dobândească smerenia și să primească suferința cu bucurie. Printre cei care i-⁠au urmat: Alexandru Gotovțev, monah sub numele Alexie, episcop mucenicit în anii 1930; episcopul Vladimir Bogoiavlenski, ucis în ianuarie 1918, care îi ceruse rugăciunile și al cărui trup a fost găsit de fiul duhovnicesc al lui Alexie, arhimandritul Antim; și episcopul Viaceslav Șkurko, mucenicit în 1937. În 1993, la reconstruirea pustiei, rămășițele lui au fost mutate în biserica ei, iar la 15 iulie 1993, în timpul privegherii pentru Sfântul Vladimir, în biserica Sfintei Treimi a Lavrei, a fost canonizat. O parte din moaște se află în biserica Acoperământului Maicii Domnului din Sloboda Oziericka, în raionul Smalavici.