Victor Usov

Sfântul Sfințit Mucenic Victor Usov a fost preot în satul Levaș, din ținutul Totma, gubernia Vologda, și a murit în lagăr la 20 ianuarie 1937, istovit de foame și de muncă.

S-⁠a născut la 19 martie 1876, în satul Vsehsviatsko-⁠Orlovski Pogost din ținutul Veliki Ustiug, în familia diaconului Simeon Vasilievici Usov și a Agniei; cei cinci fii ai lor au fost toți slujitori ai Bisericii. A terminat în 1900 seminarul din Vologda și a fost învățător în mai multe școli parohiale. S-⁠a căsătorit cu Maria, fiica preotului Dimitrie Riabinin. La 8 septembrie 1904 a fost hirotonit diacon, iar la 4 martie 1907 preot, la biserica Adormirii din Podolskaia, în ținutul Kadnikov. În 1908 a fost învățător de religie la școala parohială. În 1913 a fost mutat la biserica Nașterii Maicii Domnului din Levaș, într-⁠un colț îndepărtat al ținutului Totma, unde a slujit până la arestare, fără să-⁠și reducă predica și grija de turmă în anii prigoanei.

La mijlocul anilor treizeci autoritățile au hotărât închiderea bisericii și arestarea preotului. În mai 1935 au fost chemați martori. O femeie a spus că preotul venise s-⁠o împărtășească pe bolnavă și îi sfătuise fiica, elevă, să nu meargă sâmbăta la școală, iar când a văzut în camera din față „colțul lui Lenin” a propus să fie mutat și să fie înlocuit afișul „Popii sunt dușmanii muncitorilor și țăranilor” cu inscripția „Unde-⁠i sfat, acolo-⁠i lumină, unde-⁠i dragoste, acolo-⁠i Dumnezeu”. La interogatoriul din 13 mai, părintele a recunoscut o parte din fapte, în special că recomandase elevilor inscripția amintită, dar a negat să fi activat împotriva puterii. La 2 iunie a recunoscut că în primii ani ai colectivizării sfătuise oamenii să aștepte înainte de a intra în colhoz, dar că ulterior, văzând că viața se îndreaptă, nu mai spusese nimic. A refuzat să numească pe cei cu care vorbise sau pe rudele sale, cu atât mai mult cu cât soția lui murise și nu aveau copii.

La 9 iunie ancheta s-⁠a încheiat. Era învinuit de propagandă contrarevoluționară, adică de a le fi cerut elevilor să scoată lozincile revoluționare și să pună în loc altele religioase, și de a-⁠i fi atras la procesiuni cu icoane. La 11 septembrie 1935, Colegiul Special al judecătoriei regiunii de Nord l-⁠a condamnat la cinci ani de lagăr. La 8 octombrie a fost trimis cu etapa la Vologda, iar la 27 octombrie a ajuns în lagărul de lângă orașul Sokol, unde deținuții scoteau din apă bușteni de pe Suhona și făceau plute pentru Combinatul Marea Albă-⁠Baltică. Din pricina foamei și a muncii peste puteri, nu a trăit până la sfârșitul pedepsei. A murit la 20 ianuarie 1937 și a fost îngropat într-⁠un loc necunoscut.

Sfântul este pomenit la 21 ianuarie și, după stilul nou, la 7 februarie (dată mobilă) în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse și la 11 iulie (dată mobilă) în Soborul sfinților din Vologda.