Victorin Dobronravov

Sfântul Preotmucenic Victorin Dobronravov (Victorin Mihailovici Dobronravov, 1889 - 28 decembrie 1937) a fost protoiereu al Bisericii Ortodoxe Ruse, născut la Chișinău, paroh la Petrograd, om de seamă al mișcării „iosifiților” și împușcat la Borovici. Prin hotărârea Sfântului Sinod din 25 martie 2004 numele lui a fost trecut în Soborul Noilor Mucenici și Mărturisitori ai Rusiei. Se pomenește la 15 decembrie (data osândei) în calendarul nostru.

Familia și studiile

S-⁠a născut în familia unui preot, iar tatăl a murit devreme. Tatăl vitreg a fost secretarul Sfântului Sinod, A. P. Rostovski. Avea un frate, Leonid, și o soră, Zinaida. Soția lui, Anna Konstantinovna Voronova, era dintr-⁠o familie de negustori cu tradiții de vechi credincioși. Au avut copii: Irina (1915-1932, după arestarea tatălui n-⁠a mai putut continua studiile, s-⁠a angajat și a murit curând de tuberculoză), Nicolae (1917-1922), Serafim (1921-1942, mort pe front) și Zoia (născută în 1925, care după al Doilea Război Mondial a trăit în SUA și a fost profesoară universitară). A absolvit seminarul din Sankt-⁠Petersburg (1910) și apoi a urmat secția economică a Institutului politehnic din Petrograd.

Preot

De la 4 octombrie 1915 a fost diacon la biserica Schimbarea la Față (Spaso-⁠Koltovskaia) din partea Petersburg a Petrogradului, iar de la 21 decembrie preot al aceleiași biserici. În 1916-1918 a fost profesor de religie la școala parohială locală, la școala orășenească de fete nr. 22 din Petrograd, la școala orășenească cu patru clase „Petru I”, la școala primară mixtă din Petrograd, la gimnaziul particular Fiodorova, la școala reală Cerneaev și la școala comercială din insula Krestovski. În septembrie-⁠octombrie 1918 a fost arestat, apoi eliberat. Ca să-⁠și hrănească familia, pe lângă slujba la biserică a trebuit să lucreze și în felurite instituții, ca contabil, controlor de sector, scriitor. De la 25 februarie 1919 a fost egumenul bisericii Sfântul Nicolae de la Azilul bătrânilor artiști ai Societății teatrale ruse, pe insula Petrovski. În 1922 autoritățile au încercat să închidă biserica, dar prin străduința starețului și a enoriașilor hotărârea de închidere a fost anulată. În jurul tânărului preot s-⁠a alcătuit o frăție de vreo douăzeci de oameni, mai ales din intelectualitate, și novice ale mănăstirii închise Ioannovski. Parohia a fost mereu în jurisdicția Bisericii patriarhale, chiar când în 1923 aproape toate parohiile Petrogradului au devenit renovaționiste și doar vreo zece recunoșteau autoritatea patriarhului Tihon. Din 1924 a fost protoiereu. Era respectat de enoriași ca duhovnic, organiza pelerinaje la locurile sfinte ortodoxe, făcea convorbiri de luminare. În 1927 enoriașii, în adunarea lor generală, au hotărât în unanimitate să „exprime sincera recunoștință scumpului nostru părinte, părintelui stareț Victorin Dobronravov, pentru munca neobosită și grija față de turmă și pentru buna creștere a fiilor lui duhovnicești”.

În mișcarea „iosifiților”

În toamna lui 1927 a devenit participant activ al mișcării „iosifiților”, ce se năștea și a primit numele mitropolitului Iosif (Petrovîh), care aduna clericii și mirenii ce nu recunoșteau declarația locțiitorului de patriarh, mitropolitul Serghie (Stragorodski), cu îndepărtate concesii față de puterea sovietică. Ca reprezentant al clerului parohial a fost în delegația eparhiei Leningrad condusă de episcopul Dimitrie (Liubimov), care a fost primită la 12 decembrie 1927 de mitropolitul Serghie și a încercat să-⁠l convingă să renunțe la declarație; întâlnirea s-⁠a încheiat fără rezultat. În primăvara lui 1928 părintele Victorin a intrat (cu alți cinci protoierei) în consiliul care a devenit organul colegial de conducere al „iosifiților” pe lângă ierarhul Dimitrie (Liubimov), care cârmuia eparhia Leningrad. În încheierea de învinuire în dosarul ierarhului Dimitrie se spunea între altele: „Biserica Sfântul Nicolae, în frunte cu protoiereul Victorin Dobronravov, om de seamă al organizației, își aduna în parohie mai ales intelectualitatea, un strat al populației cu gândire antisovietică. Arhiepiscopul Dimitrie îl respecta mult și îl prețuia pe Dobronravov ca bun lucrător, propagandist și organizator al parohiei și se sfătuia adesea cu el, ținând seama de părerea lui”. După închiderea bisericii Sfântul Nicolae (26 februarie 1930) a slujit scurt la biserica Sfântul Pantelimon de pe Piskarevka, apoi în locuințele fiilor lui duhovnicești.

Arestarea, lagărul, scurta libertate

La 19 septembrie 1930 a fost arestat în dosarul „Organizația unională Biserica adevărat-⁠ortodoxă”; a fost interogat de șapte ori între 19 septembrie 1930 și 12 mai 1931. S-⁠a purtat cu demnitate, a răspuns scurt și aspru și nu s-⁠a recunoscut vinovat. A fost osândit la zece ani de lagăr. A fost trimis întâi în Siberia, în lagărul Mariinsk, unde a fost la muncă comună, apoi a ispășit pedeapsa în lagărul Marea Albă-⁠Baltica (Karelia), unde a lucrat mai întâi la construcția canalului Marea Albă-⁠Baltica, iar după absolvirea cursurilor de felceri a fost felcer. A stat în total șase ani și trei luni în închisoare și a fost eliberat mai devreme, „pe baza punctajelor”, la 7 decembrie 1936. După eliberare a trăit la stația Oksoci, raionul Okulovka, districtul Borovici, regiunea Leningrad (azi Novgorod). A lucrat ca ajutor de medic la internatul regional pentru copii cu handicap „Ușinski”, al cărui medic-⁠șef era Ivan Andreevski, participant și el la mișcarea „iosifiților”.

Ultima arestare și mucenicia

La 6 august 1937 a fost arestat din nou, interogat de patru ori, și a refuzat statornic să se recunoască vinovat. În dosarul penal al unei „organizații contrarevoluționare” au fost cercetați odată cu el treizeci și unu de oameni: douăzeci și patru s-⁠au recunoscut vinovați, șase (între ei și părintele Victorin) nu, unul a murit în timpul anchetei. La 15 decembrie 1937 troika Direcției NKVD din regiunea Leningrad a osândit la moarte douăzeci și cinci de acuzați (între ei și pe părintele Victorin), iar pe cinci la zece ani de lagăr. La 28 decembrie osândiții au fost împușcați.

Amintirea

Prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din 25 martie 2004, numele lui Victorin Dobronravov a fost trecut în Soborul Noilor Mucenici și Mărturisitori ai Rusiei. Autorul unei vieți amănunțite a preotmucenicului este doctorul în științe istorice Mihail Șkarovski.