Vitalie Kokorev

Sfântul Cuvios Mucenic Vitalie Kokorev a fost monah la Nilova Pustîn și a fost împușcat la 7 octombrie 1937, în regiunea Tver.

S-⁠a născut la 10 august 1890, în satul Diakovo din ținutul Starița, gubernia Tver, în familia țăranului Ivan Kokorev. Pe atunci țăranii prețuiau mult slujirea lui Dumnezeu, iar monahismul era socotit între cele mai înalte forme. După școala satului a mers la mănăstirea Valaam, a stat acolo o jumătate de an și, întărit în hotărâre, s-⁠a întors și a intrat în 1912 în rândul novicilor de la Nilova Pustîn. Mai târziu a fost primit în frăție și tuns monah cu numele Vitalie. A viețuit acolo până la închiderea mănăstirii, în 1928. Monahii căutau să trăiască după rânduiala mănăstirească și în afara zidurilor, în comunități; el a trăit într-⁠una numită „Lucrarea lui Dumnezeu”. După un an comunitatea a fost închisă, iar monahii arestați pentru neplata impozitelor. Vitalie a fost condamnat la cinci ani de lagăr și trimis la Nikolaevsk-⁠pe-⁠Amur, în Orientul Îndepărtat.

S-⁠a întors în ținutul Tver abia în 1935. Un preot cunoscut l-⁠a sfătuit să ia postul de paznic la biserica din satul Hvoșnea, raionul Penovo, și să slujească acolo și ca paraclisier. A locuit într-⁠o cameră închiriată în satul Pustoșka. În ianuarie 1937, șeful NKVD din Penovo a început să-⁠i interogheze pe locuitorii raionului, aleși dintre cei ostili Bisericii. Ei au spus că monahul Vitalie, paraclisierul bisericii din Hvoșnea, umblă pe la casele țăranilor individuali, chiar în ziua recensământului, 1 ianuarie 1937, și că credincioșii citeau Evanghelia și cântau cântări bisericești în timpul lucrului. La 7 ianuarie, de Crăciun, monahul a fost interogat și a răspuns că n-⁠a organizat adunări ilegale, că doar se ruga singur, după molitfelnic, seara. Dovezile erau prea slabe și a fost eliberat.

Abia la sfârșitul lui iulie și începutul lui august au venit ordinele de nimicire a Bisericii, iar la 4 august Vitalie a fost arestat și închis la Ostașkov. Interogat la 6 august, a spus că nu se recunoaște vinovat: vizitase casele țăranilor, dar niciodată nu avusese discuții antisovietice. Au fost chemați martori, între ei președintele colhozului „Calea lui Lenin”, care a povestit că i-⁠a găsit pe țărani în casa paraclisierului citind Scriptura și că socotește că au o grupare antisovietică. La confruntare, monahul a negat, spunând că nu a fost niciodată la vreo adunare ilegală, iar de plecarea din Nilova a spus că mănăstirea fusese desființată și transformată în colonie pentru copii. Ceilalți martori, între care epitropul, nu au confirmat acuzațiile. La 9 septembrie ancheta s-⁠a încheiat, la 3 octombrie troica NKVD l-⁠a osândit la moarte, iar el a fost împușcat la 7 octombrie 1937.

A fost trecut între sfinții noilor mucenici și mărturisitori ruși la Sinodul Arhieresc jubiliar din august 2000. Este pomenit la 7 octombrie și, după stilul nou, la 7 februarie (dată mobilă) în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse și la 18 iulie (dată mobilă) în Soborul sfinților din Tver.