Alexandru Colocolov

Sfântul Sfințit Mucenic Alexandru Colocolov (1880-1937) a fost protoiereu în gubernia Tver și a fost împușcat la 29 decembrie 1937. Se pomenește la 29 decembrie, la 7 februarie, odată cu soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse, și la 18 iulie, cu sfinții din Tver.

S-⁠a născut la 7 martie 1880 în satul Nikolskoe-⁠Neverevo, din ținutul Korceva, în familia preotului Nicolae Colocolov. A terminat seminarul duhovnicesc din Tver și în 1913 a fost hirotonit preot la biserica Sfântul Nicolae din satul natal. Cu satul și cu biserica aceasta a fost legată toată viața lui. Își cunoștea toți enoriașii, avea o gospodărie țărănească suficientă și nu depindea de darurile lor. Din 1914 a fost membru activ al Societății misionare ortodoxe din Tver. Pentru slujirea râvnitoare și fără prihană a primit în 1928 o cruce pectorală.

Prigoanele reîncepute la sfârșitul anilor douăzeci nu l-⁠au ocolit nici pe el. În 1929, folosind faptul că părintele era nu numai preot, ci și doctor homeopat, autoritățile l-⁠au amendat cu o mie de ruble pentru practică medicală. După un an a fost arestat pentru neplata impozitelor și osândit la un an de lagăr de muncă și trei ani de surghiun. În 1933, când s-⁠a întors din surghiun, arhiepiscopul Tadeu l-⁠a numit paroh al bisericii din satul natal și l-⁠a ridicat la rangul de protoiereu. În ianuarie 1937 a fost arestat din nou, învinuit că a botezat un copil în apă așa de fierbinte încât l-⁠ar fi opărit. Judecata l-⁠a osândit la trei ani de lagăr, dar învinuirea era atât de absurdă încât procesul a fost oprit, iar părintele a fost eliberat. Pentru enoriașii lui era un model de păstor ortodox. Dorea mărturisirea, ținea la Împărăția lui Dumnezeu și nu se temea nici de moartea muceniciei.

La 20 decembrie 1937 lucrătorii NKVD l-⁠au arestat și l-⁠au închis în temnița din Kașin. Anchetatorii au chemat „martori de serviciu”. Unul a spus că părintele ținea predici religioase în raioanele Kimri și Goritsî, că adunase de mai multe ori credincioși la el pentru a cere deschiderea bisericii, că în august, când colhoznicii trebuiau să lucreze, trimisese câțiva dintre ei la Moscova și la Kalinin, și că le spunea colhoznicilor să nu lucreze în zilele libere, ci să meargă la biserică. Mai spunea că, în primăvara lui 1937, când multă vreme nu plouase, le zisese colhoznicilor că, fiindcă au încetat să creadă în Dumnezeu, Dumnezeu îi pedepsește, și că de aceea, de Sfântul Ilie, colhoznicii nu au ieșit la lucru, ci au cerut să fie scoase icoanele pe ogoare.

În ziua arestării anchetatorul l-⁠a întrebat dacă se recunoaște vinovat de agitație contrarevoluționară și propagandă religioasă. A răspuns că nu: „Iubesc Biserica, cred în Dumnezeu. Niciodată nu mă voi lepăda nici de credința în Dumnezeu, nici de treapta preoțească”. Șeful secției NKVD din Goritsî a venit el însuși să-⁠l ancheteze și i-⁠a repetat faptele; părintele a spus că nu se recunoaște vinovat în fața puterii sovietice: își dăruise viața slujirii lui Dumnezeu și Îi va sluji, fie în libertate, fie în temniță; ca slujitor al lui Dumnezeu, e dator să poarte grijă de sufletele oamenilor și de mântuirea lor, și de aceasta nu se poate lepăda în niciun fel. Reprezentanții puterii de pe pământ i se păreau acum slujitori ai „puterilor întunericului”, și de aceea nu poate recunoaște că e vinovat înaintea unei asemenea puteri. La 27 decembrie troica NKVD l-⁠a osândit la moarte. Protoiereul Alexandru Colocolov a fost împușcat la două zile după sentință, la 29 decembrie 1937.