Alexandru Pocrovski

Sfântul Sfințit Mucenic Alexandru Pocrovski (1879-1937) a fost preot la Moscova și apoi în satul Vasilevskoe, din regiunea Moscovei, a petrecut trei ani în lagărul de la Solovki și a fost împușcat la 27 noiembrie 1937, la Butovo. Se pomenește la 27 noiembrie, la 29 mai, cu noii mucenici din Butovo, la 23 august, cu noii mucenici și mărturisitori de la Solovki, și la 5 septembrie, cu sfinții Moscovei. A fost trecut în rândul sfinților prin hotărârea Sfântului Sinod din 21 august 2007.

Copilăria și slujirea

S-⁠a născut la 14 august 1879 în satul Kazanovo, din ținutul Ruza, în familia citețului Mihail Pocrovski, care avea șase fete și patru fii și trăia foarte sărac. Adesea nu le ajungea pâinea până la noua recoltă, iar părinții trimiteau copiii să împrumute pâine de la vecini. De la zece ani copiii ajutau la muncă, semănau, strângeau grâul, cosau fânul, iar tatăl le cumpărase coase mici. Când copiii mai mari plecau la seminar, tatăl vindea jumătate din fân ca să le plătească drumul; nu se întorceau acasă de Crăciun și de Paști din lipsă de bani, venind abia după terminarea cursului. În 1897 Alexandru a terminat școala duhovnicească din Voloholamsk, iar în 1905 seminarul din Betania, apoi a fost învățător la o școală sătească. În 1906 a fost hirotonit diacon la biserica de la Școala de Geniu, din Moscova, iar în 1909 mutat la biserica Sfântului Cneaz Vladimir din Starosadski, unde era și profesor de religie. În 1910 tatăl lui s-⁠a îmbolnăvit greu și a trebuit să se retragă, și toată grija familiei, în care mai erau trei surori nemăritate, a căzut pe umerii diaconului Alexandru; a trăit atunci o povară grea de lipsă materială. În 1919 a fost hirotonit preot și a slujit la biserica Sfintei Elisabeta de la cimitirul Dorogomilovo.

După revoluție a trăit și mai greu și a căutat câștig, nepregetând să primească orice muncă: a lucrat la comisariatul tătar, ca contabil la un depozit de alimente al unei cooperative muncitorești, ca statistician la recensământul Moscovei, ca portar. Din 1923 a slujit numai în biserică. A fost un predicator râvnitor și îndrăzneț; într-⁠o predică a spus că în vremea de față se seamănă prin toate colțurile țării semințe de necredință, și că aceasta a devenit atât de la modă, încât orice semn de simțire religioasă amenință să-⁠ți piardă locul de muncă, și a cerut ascultătorilor să nu creadă că știința ar face de prisos descoperirea dumnezeiască.

Prima arestare și Solovki

La 12 august 1929, în casa părintelui s-⁠au adunat aproape deodată mai mulți oameni care nu se cunoșteau între ei: un văr al preotesei cu cumnatul lui, un tânăr comsomolist de douăzeci și unu de ani, și fiica unui general al armatei imperiale, mort în 1926. Venise cei mai mulți ca să facă o parastas pentru rude. Aflând că tânărul e comsomolist, părintele a spus că sub puterea sovietică preoților le merge bine, că îi trimit gratis la Soloveți și acolo îi hrănesc fără plată, iar comuniștii înșiși rămân religioși și merg pe ascuns la biserică. S-⁠a vorbit despre cum circulă conducătorii guvernului și Stalin și cât de bine sunt păziți; fiica generalului a spus că și înainte de revoluție, și acum, conducătorii sunt bine păziți; după această convorbire ea a trimis, probabil, un denunț la OGPU, unde discuțiile au fost înfățișate drept plan de atentat. La 15 august 1930 părintele a fost arestat. A fost învinuit că este „membru al unei organizații contrarevoluționare active, care urmărea să facă mai multe acte teroriste împotriva conducătorilor Uniunii Sovietice și mai ales a tovarășului Stalin”. Ancheta a durat două luni și, deși anchetatorii nu au putut dovedi intenția de atentat, au scris în actul de acuzare că discuțiile despre teroare au avut loc la locuința lui. La 30 noiembrie 1930 troica OGPU l-⁠a osândit la zece ani de lagăr și a fost trimis la Soloveți; au fost arestați și osândiți și alți oameni din cercul lui, iar comsomolistul și cei ce băuseră au fost eliberați. La 10 iunie 1933 a fost eliberat mai devreme din lagărul de la Soloveți și a plecat la Kolomna, dar Kolomna intrase în zona de o sută de kilometri a Moscovei, și s-⁠a mutat la Voloholamsk, unde a lucrat ca grăjdar. La NKVD i-⁠au spus: „Să nu mai slujești”. Soția, Nadejda Serghievna, îl îndemna și ea să renunțe, dar nu a ascultat nici sfatul vrăjmașilor lui Dumnezeu, nici pe al rudelor iubitoare, și iar s-⁠a străduit să primească un loc de slujire.

Mucenicia

Mai târziu a slujit la biserica Noua Vasilievskaia din satul Vasilevskoe, raionul Lotoșino, până la arestarea din 12 noiembrie 1937. A fost învinuit de agitație contrarevoluționară, osândit după articolul 58-10 și condamnat la pedeapsa capitală. La 27 noiembrie 1937 a fost împușcat, împreună cu mulți clerici și mireni, la Butovo.