Amona

Cuviosul Amona (numit și Amon sau Ammonius) a fost un pustnic, monah și Părinte al Pustiei, născut pe la începutul secolului al IV-⁠lea, ucenic al Sfântului Antonie cel Mare și al lui Pambo. Este sfânt în Biserica Ortodoxă. Multe dintre spusele lui se află în unsprezece secțiuni din Pateric. Prologul de la Ohrida al Sfântului Nicolae Velimirovici îl pomenește ca „Amon” la 10 ianuarie și amintește lupta de paisprezece ani în Schit împotriva mâniei.

S-⁠a retras în pustia Egiptului cu cei trei frați și cele două surori ale lui, ca să se apropie de Dumnezeu, și a petrecut paisprezece ani în Schit. A fost ucenicul de încredere al lui Antonie și i-⁠a urmat în fruntea mănăstirii de pe Muntele de Afară, Pispir, după ce Antonie s-⁠a mutat, în 305. Timotei, episcopul Alexandriei, a auzit de el și a vrut să-⁠l hirotonească; Amona a refuzat și, se spune, și-⁠a mutilat trupul ca să scape de hirotonie. Faptele istorice sunt contradictorii; se pare că a fost totuși hirotonit episcop. I se atribuie cel puțin două epistole din secolele III-⁠IV, tălmăcite în siriacă (socotită cea mai vrednică de încredere), latină și greacă, păstrate între scrisorile și îndemnurile lui Antonie. Amona a adormit la începutul secolului al V-⁠lea și, după Paladie, a fost îngropat într-⁠o capelă numită Rufinianae.

Între spusele lui: „Calea cea strâmtă și grea (Mt 7:14) este aceasta: să-⁠ți stăpânești gândurile și să te dezbraci de voia ta, pentru Dumnezeu”; „Șezi în chilia ta și mănâncă puțin în fiecare zi, ținând mereu în inimă cuvântul vameșului, și te vei mântui”.