Antonie de la Iezerul Vâlcii

Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii, numit și Antonie Sihastrul, s-⁠a născut în munții subcarpatici ai județului Vâlcea și L-⁠a iubit pe Hristos din copilărie. A cercetat multe mănăstiri și schituri din zonă, vorbind cu sihaștrii care căutau liniștea în munți, și a intrat în viața monahală la Schitul Iezerul din sălbăticia Vâlcii.

În 1690, după ce a dobândit experiență în viața duhovnicească, egumenul l-⁠a binecuvântat să trăiască singur, la câțiva kilometri deasupra schitului, pe muntele cu același nume. După îndelungi căutări a găsit o mică peșteră într-⁠o stâncă, unde a săpat timp de trei ani, cu ciocan și daltă, o capelă, lucrând ziua și priveghind noaptea. Capela a fost sfințită de episcopul Ilarion al Râmnicului. Acolo se ruga neîncetat, citea slujbele zilei și făcea sute de metanii. Dormea două-⁠trei ore pe noapte și nu mânca decât fărâmituri de pâine muiate în apă cu sare, cu puține legume din grădina lui, rostind neîncetat Rugăciunea lui Iisus. Se făcea cunoscut în toată partea locului, iar clerici și mireni veneau la el pentru sfat și mângâiere, ceea ce a însemnat o înnoire duhovnicească în Oltenia subcarpatică.

A adormit în Domnul în 1714, după douăzeci și cinci de ani de nevoință, și a fost îngropat lângă capela lui. Viața sa a fost scrisă de ucenicul său, părintele Nicolae. Biserica Ortodoxă Română l-⁠a proslăvit în 1992. Este pomenit la 23 noiembrie (stil nou).