Antonie Medvedev

Cuviosul Antonie Medvedev (în lume Andrei Gavrilovici Medvedev, 1792-1877) a fost arhimandrit și, vreme de patruzeci și șase de ani, namestnic (egumen) al Lavrei Sfintei Treimi a Sfântului Serghie, fiu duhovnicesc și sprijin al mitropolitului Filaret al Moscovei. Este cinstit ca sfânt local: a fost proslăvit la 16 octombrie 1998, cu binecuvântarea patriarhului Alexei al II-⁠lea. Nu este, după izvoarele pe care le avem, o canonizare pentru toată Biserica.

Tinerețea

S-⁠a născut la 6 octombrie 1792 în satul Lîskovo, ținutul Makariev din gubernia Nijni Novgorod, într-⁠o familie de țărani eliberați, tatăl fiind bucătar la cneazul Gruzinski. Erau patru copii. Tatăl a murit când avea patru ani. A învățat carte acasă, a fost dat ucenic la farmacistul spitalului din Lîskovo, iar mai târziu cneazul i-⁠a încredințat conducerea spitalului. În 1812 a căpătat îngăduința oficială de a face practică medicală. Sufletul lui nu era însă în această meserie. Convorbirile cu monahii au schimbat hotărâtor drumul vieții lui, iar o mare înrâurire a avut asupra lui stareța obștii de maici Alexeevskaia din Arzamas, Olimpiada Strigaliova.

În 1817 a plecat la Sarov, unde a fost primit novice abia la a doua venire, la 27 iulie 1818. După un an și jumătate a trecut la mănăstirea Înălțării din Vîsogorsk, unde a fost mai întâi paraclisier. La 27 iunie 1822 a fost tuns monah cu numele Antonie, după Cuviosul Antonie de la Peșteri, la 20 iulie a fost hirotonit ierodiacon, iar la 22 iulie ieromonah. În 1824 a mers în pelerinaj la Kiev, călătorie care, prin întâlnirile cu oameni încercați în viața duhovnicească și prin cunoașterea rânduielilor din alte mănăstiri, i-⁠a lărgit privirea. La 9 iulie 1826 a fost numit stareț al mănăstirii din Vîsogorsk, care sub el a înflorit: bisericile au fost înnoite, slujba a fost rânduită cu cuviință, au fost zidite noi corpuri de chilii, iar frățimea a crescut de la douăzeci la nouăzeci de monahi. Antonie a mers de mai multe ori la Sarov să vorbească cu starecii, între care Sfântul Serafim.

Namestnic al Lavrei

În 1831 mitropolitul Filaret al Moscovei l-⁠a ales namestnic al Lavrei Sfintei Treimi a Sfântului Serghie. La 15 martie a fost ridicat la rangul de arhimandrit, iar la 19 martie a sosit la Lavră. A rămas în această slujbă patruzeci și șase de ani și a dovedit pe deplin încrederea ierarhului, devenindu-⁠i duhovnic, prieten și colaborator. În trei ani Lavra de mai înainte nu mai putea fi recunoscută. Toate așezămintele de schit din jurul Lavrei, Ghetsimani, Peștera, Paraclit și Bogoliubivaia, datorează existența lui. Bisericile Lavrei au fost înfrumusețate pe dinăuntru și pe din afară, slujba s-⁠a rânduit și au venit mulți pelerini. Din biserici reci au devenit încălzite catedrala Sfintei Treimi și bisericile Nikon, Sfântului Duh și Smolensk.

A organizat în 1832 un spital pentru bărbați pelerini în chiliile frățești, iar în afara zidurilor un spital și un azil pentru femei. În 1838, în locul unei case de oaspeți arse, a ridicat o casă a milei cu azil, spital și biserică. În 1840, în Turnul din colț, a deschis o școală și un adăpost pentru o sută de orfani, hrăniți și învățați pe cheltuiala mănăstirii, iar alți o sută veneau să învețe și să mănânce. Pelerinii erau hrăniți. S-⁠au înființat un atelier de iconari, o școală de pictură de icoane (1839) și un atelier de litografie (1844). Lavra hrănea pe cei săraci, împărțea făină și pâine în anii de secetă și adăpostea pe cei strămutați, iar închisoarea orașului a primit o biserică și încăperi mai bune.

Antonie veghea la viața monahilor, cinstea și încuraja pe starecii nevoitori ai Lavrei și a ajutat pe monahii de la Optina la tipărirea cărților. Din lucrul lui împreună cu mitropolitul Filaret a apărut în 1841 prima Viață a Cuviosului Serafim de Sarov. A primit ordine ale statului: Sfânta Ana, clasa a doua (1836), Sfântul Vladimir, clasa a treia (1849) și a doua (1863). Pentru douăzeci și cinci de ani de slujire la Lavră, Sfântul Sinod i-⁠a dat dreptul să poarte panaghia (1856), iar în 1859 a fost ridicat la rangul de arhimandrit de clasa întâi. Din 1852 a fost membru corespondent al Societății Arheologice Imperiale Ruse. Timp de peste treizeci și cinci de ani a ținut corespondență cu mitropolitul Filaret (Drozdov).

Ultimii ani și cinstirea

Dornic de liniște, a cerut încă din 1840 să fie lăsat să se retragă, dar nu i s-⁠a îngăduit; în 1843 și-⁠a zidit o casă la mănăstirea Mahriș. În 1872 a cerut mitropolitului Inochentie (Veniaminov) să fie eliberat din slujbă din pricina bătrâneței, dar cererea a fost iar respinsă. În 1873 a avut un ușor atac cerebral, după care a slăbit mult și a rămas țintuit la pat. A adormit în 1877.

La Lavră a fost pomenit stăruitor la toate ecteniile pentru cei adormiți. La 16 octombrie 1998 a fost proslăvit ca sfânt cinstit local, cu binecuvântarea patriarhului Alexei al II-⁠lea, care a condus personal slujba. Până atunci i se aflaseră rămășițele, așezate în catedrala Sfântului Duh. Se pomenește la 12 mai (stil vechi). A lăsat scrisori duhovnicești către o fiică duhovnicească, un cuvânt de îndemn pentru novici și scrisori monahale.