Dionisie de la Radonej

Cuviosul Dionisie de la Radonej (în lume David Feodorovici Zobninovski) a fost arhimandritul Lavrei Sfintei Treimi a Sfântului Serghie în anii grei ai „Vremii tulburi” de la începutul secolului al XVII-⁠lea. A îngrijit răniții și flămânzii, a chemat poporul la apărarea țării, a binecuvântat oastea care a eliberat Moscova și a îndreptat cărțile de slujbă, pentru care a fost osândit pe nedrept și apoi pe deplin dezvinovățit. A trecut la Domnul în 1633, iar moaștele sale se află în Lavra Sfintei Treimi.

Copilăria și preoția de mir

S-⁠a născut pe la 1570 la Rjev, într-⁠o familie de orășeni, și a primit la Botez numele David, în cinstea Cuviosului David din Tesalonic. Pe când avea cinci sau șase ani, părinții s-⁠au mutat la Starița, unde tatăl a devenit starostele mahalalei Iamskaia. Copilul a fost dat la învățătură la doi preoți din oraș, Gurie Rjevitin și Gherman Tulupov.

Ajuns la vârsta potrivită, la stăruința părinților s-⁠a căsătorit cu o femeie pe nume Vassa, care i-⁠a născut doi fii, Vasile și Cosma. A fost hirotonit preot la biserica Bobotezei, pe una dintre moșiile Mănăstirii Adormirii din Starița.

Monah și arhimandrit la Starița

Pe la 1601-1602 i-⁠au murit soția și amândoi fiii. Rămas singur, a fost tuns în monahism cu numele Dionisie în aceeași Mănăstire a Adormirii din Starița, unde a devenit curând econom, iar la mijlocul anului 1605 sau în august 1607, arhimandrit.

În vremea stăreției lui a fost adus în mănăstire Patriarhul Iov, alungat din scaun de impostorul Dimitrie cel Mincinos. Împotriva poruncilor acestuia, Dionisie l-⁠a primit pe bătrânul patriarh cu multă căldură, iar când Iov a murit, în iunie 1607, arhimandritul i-⁠a ridicat pe mormânt o lespede de piatră.

Stareț al Lavrei în Vremea tulbure

În februarie 1610 Dionisie a fost numit arhimandrit al Mănăstirii Sfintei Treimi, abia scăpată de asediul polono-⁠lituanian, ridicat de oștile lui Mihail Skopin-⁠Șuiski și Jacob De la Gardie. Îndată după numire s-⁠a îngrijit să deschidă bolnițe și case de adăpost pentru străini și pribegi, în care erau primiți răniții, bolnavii și flămânzii din țara pustiită.

Împreună cu chelarul Avraamie Palițîn a scris și a trimis scrisori în orașele cuprinse de tulburare, chemându-⁠le să se unească împotriva dușmanului și să ajute cu ce pot oastea populară. S-⁠au păstrat copii ale trei astfel de scrisori, din iunie 1611, din octombrie 1611 și din aprilie 1612.

La 14 august 1612, arhimandritul a primit în mănăstire a doua oaste populară, care mergea spre Moscova, și i-⁠a binecuvântat pe ostași să elibereze capitala, spunându-⁠le că Dumnezeu și marele făcător de minuni Serghie sunt cu ei, ca să stea și să pătimească pentru adevărata credință ortodoxă. Autorul „Noului letopiseț” arată că aceste cuvinte au ridicat mult curajul oștenilor.

Tot atunci a apărut o scrisoare fără semnătură către voievozii cneazul Dimitrie Trubețkoi și cneazul Dimitrie Pojarski, pe care cercetătorii o atribuie lui Dionisie. Autorul îi îndemna pe cei doi să-⁠și unească oștile, vorbea despre porunca iubirii pentru creștin și despre felul în care trebuie să se poarte adevărații conducători ai poporului, care nu vor să-⁠și piardă țara și să aducă mânia lui Dumnezeu.

În noiembrie 1612, la eliberarea Moscovei, Dionisie a săvârșit un Te Deum pe Lobnoe Mesto, în Piața Roșie, înaintea oștilor unite care intraseră în capitală. La 26 aprilie 1613 l-⁠a primit în Lavră pe tânărul țar Mihail Feodorovici, care mergea spre Moscova, iar la 11 iulie 1613 a luat parte la încoronarea lui.

Îndreptarea cărților

La 8 noiembrie 1616, țarul Mihail i-⁠a poruncit printr-⁠o gramată să îndrepte Molitfelnicul, cu ajutorul unor bătrâni pricepuți în carte, în gramatică și în retorică, pentru că acesta urma să fie tipărit din nou. Împreună cu bătrânii Arsenie Gluhoi și Antonie Krîlov și cu preotul Ioan Nasedka, arhimandritul a îndreptat și a îmbogățit mult textul față de ediția din 1602. Învățații monahi au îndreptat și alte cărți de slujbă: Penticostarul, Octoihul și Mineiul de obște.

Lucrarea a fost încheiată în mai 1618, iar Dionisie a dus-⁠o el însuși dregătorilor și locțiitorului patriarhal, Mitropolitul Iona. Textele au fost cercetate de un sobor care și-⁠a început lucrările la 4 iulie 1618. În aceeași zi s-⁠au ridicat împotriva arhimandritului câțiva monahi din Lavră, tipicarul Filaret, protopsaltul Longhin și eclesiarhul Marchel (Kolcin), cărora li s-⁠au alăturat bătrânul Dorotei de la Mănăstirea Novospasski și arhimandritul Avraamie de la Mănăstirea Ciudov. Ei l-⁠au învinuit că a răzuit, a tăiat și a scris în cărți după voia lui.

Osânda și răbdarea

După dispute lungi și aprinse, la 18 iulie 1618 soborul i-⁠a osândit pe îndreptători, sub cuvânt că ar fi șters numele Sfintei Treimi din cărți și că nu mărturisesc că Duhul Sfânt este foc. Prima acuzație privea îndreptarea ecfonisurilor rugăciunilor, unde îndreptătorii scoseseră pomenirea celorlalte Persoane ale Sfintei Treimi din rugăciunile adresate numai Tatălui sau numai Fiului. A doua privea rugăciunea de la sfințirea apei din ajunul Bobotezei, din care fuseseră scoase cuvintele „și cu foc”, pe care, negăsindu-⁠le în textele cele mai vechi, îndreptătorii le socotiseră pe bună dreptate un adaos târziu.

Dionisie și Ioan Nasedka au fost opriți de la slujire, iar bătrânii Arsenie și Antonie au fost opriți de la împărtășanie. Patru zile la rând arhimandritul a fost adus la curtea patriarhală și la casa Mitropolitului Iona, unde a fost bătut și i s-⁠a cerut o amendă de cinci sute de ruble. Plata ar fi încheiat procesul, dar ar fi fost o recunoaștere a vinei, așa că Dionisie a refuzat. A fost pus sub pază și trimis apoi „spre smerire” la Mănăstirea Novospasski, unde a îndurat totul cu răbdare.

Dezvinovățirea

În aprilie 1619 a sosit la Moscova Patriarhul Teofan al III-⁠lea al Ierusalimului, iar în iunie s-⁠a întors din captivitatea polonă Filaret Nikitici, tatăl țarului. La o săptămână după întronizarea lui Filaret ca patriarh, s-⁠a adunat un sobor care a cercetat din nou pricina arhimandritului Dionisie și i-⁠a dezvinovățit pe deplin pe el și pe tovarășii săi. Arsenie Gluhoi și Antonie Krîlov au devenit îndreptători ai Tipografiei din Moscova, Ioan Nasedka preot la catedrala Bunei Vestiri, iar Dionisie s-⁠a întors în Lavră.

Patriarhul Filaret a primit aproape toate îndreptările făcute la ecfonisuri, precum și scoaterea cuvintelor „și cu foc”. El l-⁠a însărcinat pe egumenul Iona al Mănăstirii Antonie de la Siia să facă îndreptarea cu mâna lui în toate cărțile pe care le putea găsi și să vegheze ca preoții să sfințească apa în ajunul Bobotezei fără acest adaos. Etnograful S. V. Maksimov socotea că amintirea acestui proces s-⁠a păstrat în proverbul rusesc „focul îl arde pe popă”, despre nenorocirea de care nu scapă nimeni.

Ctitorul și cărturarul

La începutul anilor 1620, arhimandritul a fost sufletul multor lucrări de zidire, ridicând biserici noi și înnoindu-⁠le pe cele pustiite. În 1621, lângă trapeza Lavrei, a fost zidită o biserică de piatră a Cuviosului Mihail Maleinul, ocrotitorul țarului Mihail. În 1622 a fost dărâmată și zidită din nou biserica de deasupra mormântului Cuviosului Nicon de Radonej, sfințită la 21 septembrie 1624. Pentru biserici dăruia cărți, cădelnițe, cruci, vase sfinte și veșminte, multe cumpărate din banii lui, și ținea și în rezervă multe lucruri pentru nevoile lor. Cu câțiva ani înainte sfințise la Deulino biserica Mântuitorului Nefăcut de mână, zidită din porunca țarului în amintirea armistițiului încheiat acolo între Rusia și Polonia.

O altă lucrare mare a fost legată de numele fostului său dascăl, Gherman Tulupov, care s-⁠a călugărit în Lavră. Din îndemnul arhimandritului, acesta a alcătuit un Minei de citiri (1627-1632), o culegere de vieți ale sfinților ruși (1633) și o culegere cu viețile și slujbele Cuvioșilor Serghie și Nicon de Radonej (pe la 1630), care poartă îndreptări făcute de mâna lui Dionisie.

Trecerea la Domnul și cinstirea

Arhimandritul Dionisie a trecut la Domnul la începutul lui mai 1633. Din porunca Patriarhului Filaret, trupul său a fost adus la Moscova, în biserica Bobotezei, unde s-⁠a făcut slujba înmormântării. A fost îngropat apoi în Lavra Sfintei Treimi, lângă pridvorul de sud-⁠vest al catedralei Sfintei Treimi. Astăzi moaștele sale se află în paraclisul numit al lui Serapion, în aceeași catedrală.

Este prăznuit la 12 mai și în Soborul sfinților din Tver (rânduit în 1979), al celor din Radonej (1981) și al celor din Moscova (2001). Faptele lui au fost zugrăvite de pictorii M. I. Scotti (1851) și Viktor Vasnețov, care l-⁠a înfățișat dictând împreună cu Avraamie Palițîn scrisoarea pentru adunarea oștii populare. În 1913, Vasnețov a lucrat la proiectul unui monument al Patriarhului Ermoghen și al arhimandritului Dionisie în Piața Roșie, care nu s-⁠a mai realizat.

Numele lui îl poartă o biserică din Mănăstirea Sfântul Nicolae din Gomel, în Belarus; altare închinate lui au existat la Rjev, la Glebovo și la Desiatinî, iar la Rjev a fost întemeiată în 1871 o frăție de binefacere care îi poartă numele, împreună cu al Cuviosului Arsenie de Novgorod.