Epifanie

Sfântul Ierarh Epifanie a fost episcop al Salaminei, în Cipru, timp de aproape patruzeci de ani, până la adormirea sa din 403, un ierarh străbătut de râvnă pentru dreapta credință, părinte al Bisericii și ocrotitor, alături de Apostolul Barnaba, al insulei. Este cunoscut mai ales pentru lucrarea Panarion, în care a înfățișat optzeci de erezii. Biserica Ortodoxă îl pomenește la 12 mai.

Începuturile și botezul

Epifanie s-⁠a născut în jurul anului 315 (după alții 308), în satul Besanduc, aproape de Eleuteropolis, în Palestina. Izvoarele spun diferit despre neamul lui: tradiția sinaxarului îl numește fenician, născut din părinți simpli, un țăran și o țesătoare de in, iar alte izvoare îl socotesc evreu. Avea o soră, Calitropi. Rămas orfan de tată, a fost luat de un învățător al Legii, Trifon, care l-⁠a ajutat să învețe. A deprins Scripturile și cinci limbi, greaca, latina, ebraica, siriacă și copta, iar Fericitul Ieronim l-⁠a numit de aceea Pentaglot, cel cu cinci limbi.

La moartea părintelui adoptiv a moștenit toată averea. Într-⁠o zi a văzut un monah creștin, Lucian, care, neavând bani, a dat săracului haina de pe el. Gestul acesta l-⁠a mișcat. A cerut să fie învățat credința creștină și a primit Botezul, împreună cu sora sa. A lăsat averea, s-⁠a făcut monah și ucenic al Sfântului Ilarion cel Mare, a cărui pomenire este la 21 octombrie.

Monahul și ctitorul

Dornic să cunoască viața monahală, a petrecut patru ani în pustia Egiptului, la monahii de acolo. Prin nevoințele lui a primit darul facerii de minuni. Pentru a fugi de slava oamenilor s-⁠a retras în pustia Spanidrion, unde tâlharii l-⁠au ținut trei luni. Prin cuvântul lui despre pocăință unul dintre ei a crezut în Dumnezeu, a fost botezat cu numele Ioan și i-⁠a rămas ucenic și biograf.

Întors în Palestina, în jurul anului 333, a întemeiat în apropierea satului său natal o mănăstire la Ad, lângă Eleuteropolis, unde a fost stareț în jur de treizeci de ani. A fost hirotonit preot. Mănăstirea este adesea amintită în certurile Fericitului Ieronim cu Rufin și cu Ioan, episcopul Ierusalimului.

Episcopul Salaminei

Locuitorii Liciei au trimis să-⁠l cheme episcop, dar Epifanie, aflând, a fugit în taină la Ilarion, în pustie. După două luni de rugăciune împreună, Ilarion l-⁠a trimis la Salamina, numită atunci Constanția. Acolo episcopii adunați căutau un păstor în locul celui adormit, iar celui mai vârstnic dintre ei, episcopul Papie, i s-⁠a descoperit că trebuie ales Epifanie. L-⁠au hirotonit în 367 (după alte izvoare 365). A fost și mitropolit al Bisericii Ciprului.

Ca episcop a fost cunoscut pentru râvna pentru credință, pentru dragostea față de săraci și pentru simplitatea caracterului. A suferit multe de la clerici care l-⁠au clevetit. Se spune că, prin curăția vieții, vedea în Sfânta Liturghie venirea Duhului Sfânt peste Daruri. Odată, nevăzând-⁠o, a bănuit că pricina era starea unuia dintre cei din altar și i-⁠a spus în liniște: Pleacă, fiule, nu ești vrednic astăzi să slujești.

A călătorit mult ca să se lupte cu rătăcirile. A fost la sinodul de la Antiohia din 376, unde s-⁠au dezbătut învățăturile despre Treime împotriva apolinarismului, iar în 382 s-⁠a dus la Roma, la sinod, sprijinind pe Pavlin al Antiohiei.

Scrierile

Cea mai cunoscută lucrare a lui este Panarion, scrisă între 374 și 377, o carte de leacuri pentru cei mușcați de șarpele ereziei. Ea numără optzeci de erezii, de la cele de dinainte de Hristos, între care școlile filosofice și sectele iudaice, până la cele creștine ale veacului al IV-⁠lea. Epifanie își compară adversarii cu fiare otrăvitoare. Uneori râvna lui a stat înaintea faptelor, iar singur recunoaște că scrie împotriva origeniștilor doar din auzite. Lucrarea păstrează totuși fragmente din scrieri pierdute. Mai este Ancoratul, dintre primele lui lucrări, cu învățătura despre Sfânta Treime și Înviere, și tratatul despre măsuri și greutăți, scris pentru un preot persan în anul 392.

Împotriva origenismului

În 393 sau 394, predicând la Ierusalim, a atacat pe urmașii lui Origen și l-⁠a îndemnat pe episcopul Ioan al Ierusalimului să condamne scrierile lui. În scrisoarea către Ioan, păstrată în traducerea Fericitului Ieronim, Epifanie povestește cum, intrând într-⁠o biserică din satul Anablata, a văzut o perdea cu chipul lui Hristos sau al unui sfânt, pe care a rupt-⁠o, socotind că așa ceva este împotriva Scripturii. Cercetătorii de azi socot scrisoarea autentică. Tot Epifanie a hirotonit un preot pentru mănăstirea lui Ieronim din Betleem, lucru care l-⁠a pus în conflict cu episcopul Ioan al Ierusalimului. Au existat și alte scrieri puse pe seama lui, împotriva icoanelor, folosite de iconoclaști, dar autenticitatea lor este pusă la îndoială de cercetători. Sinodul al șaptelea ecumenic, care a întărit cinstirea sfintelor icoane, l-⁠a numit pe Epifanie Părinte și Învățător al Bisericii.

Către Constantinopol și adormirea

În 402, prin uneltirile împărătesei Eudoxia și ale patriarhului Teofil al Alexandriei, bătrânul Epifanie, aproape de optzeci de ani, a fost chemat la Constantinopol, la Sinodul de la Stejar, ca să-⁠l judece pe Sfântul Ioan Gură de Aur. Când a înțeles că este folosit împotriva lui, n-⁠a vrut să ia parte la un sinod nelegiuit și s-⁠a îmbarcat înapoi spre Cipru. Pe corabie și-⁠a simțit sfârșitul, le-⁠a lăsat ucenicilor porunca de a păzi poruncile lui Dumnezeu și a feri mintea de gândurile necurate, și a adormit două zile după aceea, în mai 403.

Poporul Salaminei a ieșit în întâmpinarea trupului cu care și cu lumânări. Fiind adus la catedrală, a fost cinstit șapte zile de o mare parte din populația Ciprului și la 12 mai 403 a fost îngropat într-⁠o biserică nouă pe care o zidise el însuși.

Cinstirea

Mormântul lui a rămas unul dintre cele mai însemnate locuri de pelerinaj ale Ciprului. Biserica îl socotește drept dreptar al credinței, dar nu ascunde că uneori a fost aspru și grăbit în judecăți. Sfântul Epifanie este cinstit ca sfânt și Părinte al Bisericii de Biserica Ortodoxă, de cea Romano-⁠Catolică și de alte comunități.