Arhip Șestakov

Sfântul Cuvios Arhip Șestakov a fost schimonah și bătrân duhovnicesc al Pustiei Glinsk, în Rusia. S-⁠a născut în 1825 în așezarea Ezdoțkaia, ținutul Staryi Oskol, gubernia Kursk, într-⁠o familie de negustori, și a primit la botez numele Atanasie. S-⁠a mutat la Domnul la 27 septembrie 1896. Este prăznuit la 22 septembrie, iar în calendarul Bisericii Ruse a fost trecut prin hotărârea Soborului Arhieresc din 2017.

Încă din tinerețe se arăta nepăsător față de bunurile pământești. Când păzea prăvălia tatălui, le dădea săracilor marfa fără plată, banii îi numea cu dispreț fier, dormea fără pernă, căuta singurătatea și nu iubea hainele frumoase. Pentru aceste ciudățenii ale lui familia l-⁠a necăjit de multe ori. Odată a plecat pe ascuns la Kiev, dar a fost ajuns din urmă, bătut și adus acasă. Mai târziu s-⁠a ascuns în pivnița unei rude, care i-⁠a păstrat taina până când familia a consimțit să-⁠i dea hârtia de eliberare.

În 1852 a venit la Pustia Glinsk și a fost pus la brutărie, unde timp de cinci ani a dormit pe podea, până când i s-⁠a dat o chilie. Dacă vreun frate era nepăsător la lucru, Atanasie îi termina cu drag treaba, socotind că nu face o nevoință, ci doar că folosește prilejul de a purta grijă de aproapele. Când se apuca de lucru, își punea o așchie în gură ca să nu vorbească în deșert; dacă era tras într-⁠o vorbă fără rost, spunea că nu știe nimic și începea să rostească cu glas tare rugăciunea lui Iisus. Uneori se prefăcea nebun pentru Hristos, vărsând făină sau apă ori scăpând aluatul pe jos, ca prin răbdarea smerită a ocărilor și a loviturilor să omoare în ceilalți patima mâniei. Iar când cineva se mânia pe nedrept pe el, îi cerea iertare, pentru ca vrăjmășia pusă de diavol să nu găsească loc în sufletul fratelui.

În 1869 a fost tuns în monahism, cu numele Arhip. Fiind priceput la brutărie, voiau să-⁠l facă mai-⁠mare peste ea, dar el a refuzat, numindu-⁠se pe sine neînțelept. În 1885 a primit schima mare și a fost eliberat de ascultarea de la brutărie; i-⁠a rămas doar citirea Psaltirii pentru binefăcătorii mănăstirii, și totuși, adesea, noaptea venea să-⁠i ajute pe brutari. În anii 1890 a fost întâiul egumen al Schitului Îndepărtat al Pustiei Glinsk, iar în acea vreme darurile lui duhovnicești s-⁠au arătat în toată plinătatea.

Frații spuneau despre el că este minunat: abia umbla, dar când trebuia să mângâie pe cineva, venea voios, cânta despre moarte, îmbărbăta cu cuvântul, iar cine îl vedea prindea curaj. Prin darul lui de a vedea cele ascunse, observa uneltirile celui rău împotriva multor frați și îi atenționa la timp: uneori îi povățuia cu blândețe, ca și cum ar fi cerut el sfat, alteori îi mustra pe față, dar cu o dragoste părintească strălucind în întreaga lui făptură. Sfântul Iliodor spunea despre el că unul dintre bătrânii din vechime trăiește în vremea noastră.