Aureliu al Cartaginei

Sfântul Aurelie a fost episcopul Cartaginei din jurul anului 391 până la adormirea sa, pe la 430, și prieten al fericitului Augustin de Hippona. Biserica îl pomenește ca pe un păstor care a condus cu înțelepciune sinoadele Africii creștine.

Despre viața lui din afara slujirii bisericești se știe puțin. Când Augustin s-⁠a întors în Africa, în 388, Aurelie era diacon. El i-⁠a fost sprijin lui Augustin cât acesta a slujit la Hippona. Când Augustin a dorit să întemeieze o comunitate monahală, pentru care episcopul Valeriu a dat locul, Aurelie a susținut-⁠o cu bani. Tot el a trimis acolo frați noi, pregătiți pentru slujirea episcopală, așa că mănăstirea a ajuns un fel de seminar de episcopi. Augustin îl prețuia mult și s-⁠au păstrat mai multe scrisori ale lui către Aurelie.

Ales episcop al Cartaginei în jurul anului 392, Aurelie a prezidat numeroase sinoade despre învățătura de credință și disciplina clerului. Între ele sunt Sinodul din 419, care a adunat „Codul canoanelor Bisericii Africane”, și cel din 418, care a osândit erezia lui Pelagiu în opt canoane. El a fost printre cei dintâi episcopi care au condamnat pelagianismul. În 411 s-⁠a ținut la Cartagina convorbirea religioasă cu donatiștii, în vremea păstoririi sale. A îndemnat la cinstirea mucenicilor și a așezat în calendar sărbătoarea Sfântului Ciprian.

Moaștele lui se păstrează, după izvoare, în mănăstirea Hirsau din Germania. Biserica îl prăznuiește la 20 iulie.