Ioan Steblin-⁠Kamenski

Sfântul Preot Mucenic Ioan Steblin-⁠Kamenski (1887-1930) a fost protoiereu, fost ofițer de marină, om al mișcării iosifiene la Voronej, împușcat în apropiere de Voronej la 2 august 1930 împreună cu alți nouă păstori și credincioși. A fost proslăvit de Biserica Ortodoxă Rusă în anul 2000.

Familia și cariera de marină

S-⁠a născut la 26 octombrie 1887 la Sankt Petersburg. Bunicul, Egor Pavlovici, consilier intim și guvernator al Vilnei, iar tatăl, Egor Egorovici, consilier intim, director de cancelarie la Ministerul Marinei, senator și președinte al Societății ruse de drept maritim; mama, Olga Alexandrovna, era fiica viceamiralului Alexandr Jandr. A absolvit Corpul Marinei din Petersburg în 1908, cu premiul amiralului Nahimov, a fost numit la crucișătorul Bogatîr, a navigat doi ani în străinătate și a primit o medalie italiană de argint pentru ajutorul dat după cutremurul din Sicilia și Calabria. A fost locotenent din 1912, comandant de companie pe crucișătorul Amiral Makarov și a predat la Corpul Marinei. A luat parte la Primul Război Mondial, cu ordinele Sfântul Stanislav și Sfânta Ana. În iunie 1917 a ieșit din flotă din cauza sănătății, când flota baltică era în destrămare. În 1919-1921 a fost ajutor de director al farurilor flotei baltice și, totodată, citeț la biserica Sfânta Treime din Petrograd.

Preot la Petrograd și Solovki

În 1920 a fost hirotonit diacon (celibatar) pentru biserica Sfânta Treime. Curând a fost arestat și a stat un timp în închisoare. În 1923 a fost hirotonit preot, ridicat protoiereu și numit egumen al bisericii. În 1924 a fost arestat din nou, învinuit că a adunat în jurul lui credincioși care se întâlneau nu numai în biserică, ci și în apartamente, unde citeau acatiste și Sfânta Scriptură. În septembrie 1924 a fost condamnat la trei ani de lagăr, ispășiți la Solovki, unde s-⁠a purtat independent, mereu în haină preoțească, și a mers la slujbe. Din Solovki scria enoriașilor, între altele, că, deși în istoria omenirii încă domnește frigul moral, lucrarea zidirii dumnezeiești se săvârșește, Soarele Dreptății încălzește neabătut tot ce e chemat la viață, iar pacea pe care o dă dragostea, nu învoiala, este nebiruită.

Voronej și mucenicia

În 1927 a fost eliberat din lagăr, dar nu a avut voie să se întoarcă la Leningrad și a fost trimis în surghiun administrativ la Voronej. Din noiembrie 1927 a fost preot la biserica fostei mănăstiri Acoperământul Maicii Domnului, apoi egumen, și a căpătat repede mare autoritate. Cu ajutorul lui s-⁠a organizat o strângere permanentă de ajutoare pentru arhiepiscopul Petru (Zverev) și ceilalți creștini închiși la Solovki. A fost un adversar al declarației mitropolitului Serghie, s-⁠a alăturat mișcării iosifiene, a fost unul dintre conducătorii ei în eparhia Voronej și a semnat apelul episcopului Alexie (Buy) din 9 ianuarie 1928 către mitropolitul Serghie. După arestarea episcopului a fost protopop al eparhiei.

La 19 mai 1929 a fost arestat, învinuit de subminarea autorității puterii sovietice. La interogatoriu s-⁠a purtat cu demnitate și s-⁠a declarat loial puterii, dar nu a simpatizat cu măsurile împotriva religiei; altă armă decât crucea nu cunoaște, spunea, și socotea că singura cale este să acționeze pacificator. A fost condamnat la trei ani de Solovki. În mai 1930 a fost dus la închisoarea din Voronej, învinuit că răspândea foi și broșuri monarhiste bisericești și zvonuri antisovietice. Nu s-⁠a recunoscut vinovat și nu a vorbit de rău pe nimeni, deși un alt preot din același dosar a dat mărturii care convenau puterii. A fost condamnat de colegiul OGPU la moarte, iar sentința s-⁠a executat la 2 august 1930 în împrejurimile Voronejului.

Cu el au fost împușcați arhimandritul Tihon Kreciukov, egumenul mănăstirii Acatov, ieromonahii Gheorghe Pojarov și Cosma Vezniakov, preoții Alexandru Arhanghelski, Serghie Gortinski, Gheorghe Nikitin și Teodor Iakovlev și țăranii Petru Veznikov și Eutimie Grebenșcikov. Toți au fost proslăviți de Sinodul arhieresc jubiliar din anul 2000.