Ilia Ceavceavadze

Sfântul Ilia Ceavceavadze, numit Ilia cel Drept, a fost poet, scriitor, publicist și om public georgian, conducătorul reînnoirii naționale a Georgiei în a doua jumătate a secolului al nouăsprezecelea, pe vremea stăpânirii țariste. A fost ucis în 1907, iar în 1987 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Georgiei l-⁠a trecut în rândul sfinților. Georgienii îl numesc „părintele neamului”, iar Biserica Ortodoxă în America îl pomenește și ca mucenic.

Copilăria și studiile

S-⁠a născut la 27 octombrie 1837 (8 noiembrie pe stil nou) în Kvareli, în regiunea Kakheti, într-⁠o familie de prinți din ramura Kvareli a neamului Ceavceavadze. A rămas orfan de timpuriu: mama sa, Mariam, a murit în 1848, când el avea zece ani, iar tatăl, Grigol, în 1852. Frații au fost crescuți de mătușa lor, Makrine. Primele învățături le-⁠a primit acasă, de la mama sa, care l-⁠a deprins cu citirea, cu rugăciunea și cu legea lui Dumnezeu, apoi de la arhidiaconul Nikoloz Sepashvili din Kvareli. A scris primele versuri la unsprezece ani.

La Tbilisi a urmat un pension și gimnaziul, iar în 1857 s-⁠a înscris la Facultatea de Drept a Universității din Sankt Petersburg. A citit mult, a petrecut ore în arhivele orașului în căutarea unor texte georgiene vechi și s-⁠a numărat printre cei mai buni studenți. Nu l-⁠a atras însă diploma: în anul al patrulea, în 1861, a plecat din universitate, în vremea tulburărilor studențești, și s-⁠a întors acasă. Era convins că un neam care își uită istoria este „ca un cerșetor care nu știe nici de unde vine, nici încotro merge”.

Scriitorul și publicistul

Ilia a făcut parte din grupul „tergdaleulebi”, cei care „au băut din apa Terekului”, adică tinerii georgieni școliți în Rusia, care au adus în patrie ideile moderne ale Europei. Printre scrierile lui cele mai cunoscute sunt povestirea „Acesta mai e om?”, „Povestea unui cerșetor”, „Însemnările unui călător”, poemul „Stafia” și poemul „Sihastrul”. Maxima sa, „Limba, Patria, Credința”, a devenit deviza neamului georgian.

În 1863 a întemeiat revista „Sakartvelos moambe”, care a trăit doar un an, dar a avut o înrâurire mare asupra limbii literare georgiene. În același an s-⁠a căsătorit cu Olga Guramishvili. Mai târziu a lucrat ca mijlocitor de pace și judecător de pace, a ajutat la aplicarea reformei țărănești și, din 1877, a editat gazeta „Iveria”, care a rămas aproape treizeci de ani una dintre cele mai influente publicații ale Georgiei.

Lucrarea pentru neam

Ilia a condus Banca Nobilimii din Tbilisi, folosită pentru a ajuta țăranii să-⁠și răscumpere pământul, și a contribuit la înființarea unei bănci agrare. În 1879 a întemeiat Societatea pentru Răspândirea Cititului și Scrisului printre Georgieni, pe care a condus-⁠o din 1885. Au urmat școli, manuale, sprijin pentru muzee și pentru teatrul în limba georgiană, o colecție de manuscrise și antichități georgiene și strângerea folclorului.

El a apărat limba georgiană împotriva rusificării din școli și a cerut neîncetat reînnoirea autocefaliei Bisericii Georgiei, desființată de Rusia în 1811. Autocefalia a fost redobândită în martie 1917, la zece ani după moartea lui. După revoluția din 1905, a fost ales reprezentant al nobilimii georgiene în Consiliul de Stat al imperiului. Era un critic aspru al bolșevicilor și, prin marea lui popularitate, îi ținea pe mulți țărani departe de socialismul radical.

Uciderea

La 30 august 1907 (12 septembrie pe stil nou) Ilia și soția sa, Olga, plecaseră cu trăsura din Tbilisi spre moșia lor de la Saguramo. Lângă Tsitsamuri, aproape de Mtskheta, au fost opriți de un grup de atacatori înarmați, care l-⁠au împușcat pe Ilia și au lovit-⁠o pe Olga cu patul puștii. Cine a pus la cale uciderea rămâne încă discutat: ancheta țaristă a incriminat un grup revoluționar, iar mai târziu anchete sovietice au bănuit poliția țaristă.

Ucigașii au fost prinși și condamnați la moarte, dar Olga a cerut iertarea lor. Zicea că Ilia ar fi făcut la fel, fiindcă i-⁠a socotit „frați nefericiți, rătăciți”. Ilia scrisese de altfel, în poemul „Rugăciune”, cuvintele Domnului de pe Cruce: „Iartă-⁠i, Doamne, căci nu știu ce fac.” Moartea lui a fost trăită de toate straturile societății georgiene ca o tragedie națională. Mii de oameni au însoțit sicriul de la Saguramo la Tbilisi, iar Akaki Tsereteli a spus la înmormântare că jertfa lui este pildă pentru generațiile viitoare. A fost îngropat în Panteonul de pe muntele Mtatsminda, unde a fost așezată mai târziu și soția sa.

Canonizarea și cinstirea

În 1987 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Georgiei a socotit viața și faptele lui înaintea lui Dumnezeu și a patriei și l-⁠a trecut în rândul sfinților, cu numele Ilia cel Drept. Biserica Georgiei îl pomenește la 20 iulie pe stil vechi, adică 2 august pe calendarul civil al Bisericilor care țin stilul vechi (în Biserica Ortodoxă Română data ar fi 20 iulie). Locul morții de lângă Saguramo este însemnat cu un obelisc, iar casa lui de la Tsitsamuri și mormântul din Panteonul Mtatsminda sunt locuri de pelerinaj.