Avraam al Carrelor

Cuviosul Avraam al Carrelor, numit și Avraamie și „Apostolul Libanului”, a fost un pustnic sirian din apropiere de Cyrrhus, episcop al Harranului (Carrhae), mort la Constantinopol în 422 sau, după alte socoteli, între 422 și 444. Viața lui o povestește Teodoret al Cirului în „Istoria bunilor iubitori de Dumnezeu”. Este cinstit ca sfânt în Biserica Ortodoxă, în cea Siriacă și în cea Catolică și este pomenit la 14 februarie.

Pustnicul

S-⁠a născut lângă Cyrrhus, în Siria, și a învățat la Carrhae, vechiul Haran. A fost monah. Cu priveghere, cu stat la rugăciune și cu post și-⁠a istovit trupul atât de tare, încât multă vreme a rămas nemișcat și nu putea umbla. Primind o vindecare minunată de la Dumnezeu, din recunoștință a hotărât să se supună unor primejdii mântuitoare. Și-⁠a ascuns monahismul și s-⁠a mutat într-⁠un sat mare din Liban, despre care aflase că este acoperit de întunericul necredinței.

Apostolul Libanului

Satul era vestit pentru nucile din împrejurimi. Sub chipul unui negustor, Avraam a venit în Liban, cu saci, ca și cum ar fi vrut să cumpere nuci. A luat în chirie o casă pentru un preț mic și a tăcut în ea trei sau patru zile. Împreună cu alți creștini din casă, a început să săvârșească încet slujbele. Când localnicii au auzit cântarea psalmilor, un crainic a chemat toți bărbații și femeile din sat, care au astupat ușile casei lui Avraam și apoi au adus multă pământ și l-⁠au aruncat de pe acoperiș înăuntru. Cu toate acestea, locuitorii casei nu făceau decât să se roage lui Dumnezeu. La porunca bătrânului satului, oamenii și-⁠au potolit mânia, au deschis ușa, au risipit pământul și au poruncit lui Avraam și însoțitorilor lui să plece din sat.

Între timp, au venit în sat strângătorii de dări și au început să pedepsească cumplit pe locuitori pentru neplata lor: pe unii îi puneau în lanțuri, pe alții îi băteau cu bice. Avraam a hotărât să răsplătească răul cu bine: s-⁠a făcut chezaș, făgăduind strângătorilor că le va aduce, într-⁠un anumit timp, o sută de monede de aur care lipseau. Locuitorii, care se purtaseră rău cu el, s-⁠au mirat de iubirea lui de oameni, i-⁠au cerut iertare și l-⁠au poftit să fie ocrotitorul lor. Avraam a mers în cetatea Emesa, și-⁠a găsit acolo cunoscuții, a împrumutat de la ei o sută de monede de aur și, întorcându-⁠se în satul din Liban, a plătit dările pentru localnici. După aceea, locuitorii l-⁠au rugat să fie ocrotitorul lor. Avraam a primit, cu condiția ca în sat să se zidească o biserică creștină. Oamenii au fost de acord, iar biserica a fost zidită. Apoi l-⁠au îndemnat să primească preoția, și el a ajuns preot al bisericii. Trei ani a ținut slujirea, pregătind preoți pentru biserică, apoi a părăsit satul și s-⁠a întors în chilia lui de monah. Numele satului nu se cunoaște, dar se crede că este Aqura-⁠Afka, lângă râul Adonis.

Episcop al Harranului

Mai târziu a fost ales episcop al Carrhae-⁠lor, în Mesopotamia, unde s-⁠a ostenit cu râvnă pentru îndreptarea nelegiuirilor de acolo și a făcut mult bine săracilor. Ca arhiereu a urmat o viață aspră: mânca puțină pâine și apă, trăia fără pat și nu aprindea foc. Noaptea, făcea alternativ patruzeci de psalmodii, umplând pauzele cu dublul de rugăciuni; spre sfârșitul nopții se așeza pe un scaun și dormea puțin, stând. Pe lângă pâine, mânca verdețuri crude: salată, cicoare, pătrunjel și fructe. Nu mânca nimic gătit pe foc. Hainele lui erau grosolane, din piei de animale. Cu toată înfrânarea lui, pentru străinii care intrau la el avea totdeauna gata pat, pâine curată și gustoasă, vin aromat, pește și legume. La amiază îi slujea el însuși la masă și nu mânca nimic din masa pregătită pentru ei. Era și judecător înțelept în cetate și rezolva cu dreptate toate neînțelegerile dintre locuitori.

Adormirea

Împăratul a auzit de Avraam și a poruncit să vină în capitală. Avraam vorbea numai siriacă și nu înțelegea greaca; cu toate acestea, când a ajuns la Constantinopol, împăratul și copiii lui s-⁠au aplecat la mâinile și genunchii bătrânului și i-⁠au cerut binecuvântarea. După cuvântul unor izvoare, Teodosie al II-⁠lea a păstrat una dintre hainele lui sărace și a purtat-⁠o câteva zile, în semn de respect. În capitală a și murit. Împăratul a vrut să pună moaștele lui în capitală, dar apoi a hotărât să dea trupul locuitorilor din Carrhae. S-⁠a oferit el însuși să-⁠l petreacă până la port: a mers în fața tuturor; după el, un cor de împărătese, apoi dregători și supuși, ostași și oameni simpli. Trupul lui Avraam a fost dus pe mare în Siria. Racla lui a fost întâmpinată cu solemnitate la Antiohia și în alte orașe, până la râul Eufrat. La malul râului s-⁠au adunat și localnici, și străini, silindu-⁠se care mai de care să primească binecuvântarea celui adormit. Racla era însoțită de mulți lictori, care îi înfricoșau cu biciuri pe cei ce voiau să-⁠i ia hainele de pe trup pentru măcar un petic. Întreaga procesiune era însoțită de psalmodii și cântări de jale. Teodoret nu spune anul morții lui Avraam și nici numele împăratului; autorul articolului din Enciclopedia Ortodoxă, M. V. Gratianski, socotește că a murit între 422 și 444. Unii îl pun mai devreme, în 390, în vremea lui Teodosie I. Trupul i-⁠a fost îngropat la Carrhae.