Awghin (Evghenie)

Cuviosul Mar Awgin (Avghin, Avghen, Evghenie, mort în 363) a fost un monah egiptean care, după tradiția siriacă, a adus monahismul la creștinismul siriac, făcător de minuni. Se pomenește (stil vechi) la 20 aprilie; în Biserica Sirian-⁠Iacobită la 3 martie, 20-21 aprilie, 2 și 15 noiembrie, iar în tradiția siriană de răsărit într-⁠una din vinerile de la înnoirea bisericii. Existența lui nu este sigură: izvoarele sunt târzii și au anacronisme. Biserica lui, prin izvoarele noastre, este cea siriacă; nu avem știri despre o canonizare ortodoxă bizantină.

Ce se știe

Cele mai vechi izvoare care îl pomenesc sunt din veacul al VII-⁠lea, la vreo trei sute de ani după moartea lui. Părerea că a adus monahismul în tradiția siriacă este respinsă de cercetătorii de azi, care o socotesc o dezvoltare locală; povestea lui, cu sau fără temei, a fost împodobită ca să lege monahismul siriac de ilustra tradiție egipteană a Părinților pustiei. Viața lui a fost publicată întâi în 1892 de preotul caldeean Paul Bedjan, după două manuscrise din secolele XII și XIX. Jérôme Labourt a pus la îndoială datele Vieții, pentru că Awgin nu e pomenit nici de istoricii bisericești Sozomen și Teodoret, nici în actele sinoadelor Bisericii Răsăritului din secolele V-⁠VII, nici în regulile monahale din veacul al VI-⁠lea; teologul Babai cel Mare, din veacul al VII-⁠lea, îl numește „părinte al monahilor” pe Cuviosul Avraam din Kashkar (mort în jurul lui 588). După Labourt, Awgin ar fi fost întemeietor sau eponim al unei mănăstiri iacobite din Tur Abdin. În veacul al XX-⁠lea textul a fost analizat de A. P. Diakonov, iar ieromonahul Pimen (Belolikov), din misiunea de la Urmia, a tradus Viața în rusă.

Viața, după tradiție

Mar Awgin s-⁠a născut în orașul Clysma din Egipt (zona Suezului de azi) și era pescar de mărgăritare; câștigul îl dăruia bisericilor și săracilor și avea darul facerii de minuni. După douăzeci și cinci de ani de muncă a intrat la mănăstirea Sfântului Pahomie din Egiptul de Sus, unde era brutar; de acolo s-⁠a retras în Nitria. Apoi, cu vreo șaptezeci de ucenici, a venit în Mesopotamia, la Nisibis, la hotarul roman-⁠iranian, unde a întemeiat o mănăstire pe muntele Izla, deasupra cetății. Locul a fost bine ales: Nisibis era la marginea răsăriteană a Imperiului Roman, care tocmai primise creștinismul, în timp ce restul Mesopotamiei era sub puterea sasanidă, care încerca să reînvie zoroastrismul și uneori prigonea pe creștini. Obștea de pe muntele Izla a crescut repede, la sfârșitul vieții lui avea cam trei sute cincizeci de monahi, de aici s-⁠au întemeiat alte mănăstiri prin Mesopotamia, Persia, Armenia, Georgia, chiar India și China. Cu sprijinul șahului Șapur al II-⁠lea a primit îngăduința de a zidi mănăstiri în Huzistan. A pus la cale alegerea lui Iacob ca episcop al Nisibisului, și lucrarea lui a întărit creștinismul în Mesopotamia și monahismul în Iran. În veacul al VI-⁠lea a venit o criză: pentru a face pe plac stăpânitorilor zoroastrieni, Biserica Asiriană a hotărât ca toți monahii și monahiile să se căsătorească, dar reformele au fost curând întoarse de Avraam cel Mare din Kashkar, care a întemeiat o nouă mănăstire pe muntele Izla, și de Babai cel Mare.