Anastasie I al Antiohiei

Sfântul Anastasie I Sinaitul a fost patriarh al Antiohiei de două ori, între 561 și 571 (după alte izvoare 559-570) și între 593 și 599. A fost prieten al papei Grigorie cel Mare și apărător al dreptei credințe împotriva politicii bisericești a lui Iustinian. Se pomenește la 20 aprilie, iar în Sinaxarul copt și la 19 ianuarie.

S-⁠a născut în Palestina și s-⁠a făcut monah pe Muntele Sinai, de unde numele de Sinaitul. A fost apoi apocrisiar al patriarhului Alexandriei la Antiohia, iar după moartea patriarhului Domnu al III-⁠lea, clerul și poporul l-⁠au cerut și l-⁠au ales patriarh. Se spune că a ajuns pe scaun prin virtuțile lui, curăția vieții, învățătura duhovnicească și credința tare. În vremea aceea erezia monofizită se răspândea în imperiu; Iustinian a început să sprijine pe aftartodocheți, o ramură a monofizitismului, care învăța că trupul lui Hristos era nestricăcios. Anastasie s-⁠a împotrivit, a trimis epistole bisericilor și tâlcuia zilnic în biserica sa învățătura ortodoxă despre cele două firi ale lui Hristos. Iustinian voia să-⁠l scoată din scaun, nu a găsit nicio vină în viața lui, iar boala împăratului l-⁠a oprit; patriarhul Constantinopolului, Eutihie, a fost surghiunit. După moartea lui Iustinian, nepotul și urmașul lui, Iustin al II-⁠lea, a împlinit voia unchiului: în 570 sau 571, pe temeiul unei învinuiri de risipă a averii Bisericii (pe care sinaxarul sârb o numește calomnie), l-⁠a izgonit la Ierusalim și i-⁠a pus în locul lui pe Grigorie. În surghiun, Anastasie a scris mai multe lucrări dogmatice și morale: omilia la Buna Vestire, despre folosul citirii Sfintei Scripturi, și altele. Papa Grigorie i-⁠a scris de mai multe ori, a cerut de la împăratul Mauriciu și de la fiul lui, Teodosie, să fie trimis la Roma dacă nu poate fi readus la Antiohia. Până la urmă, după moartea lui Grigorie, în 593, Anastasie a fost readus în scaun și a păstorit încă șase ani. Din unele scrisori ale papei se crede că nu era destul de hotărât în a osândi pretenția patriarhului Constantinopolului de a fi episcop universal.

Despre sfârșitul lui sunt neînțelegeri: după Teofan, în 599 a fost spintecat de iudeii din Antiohia, care l-⁠au silit să-⁠și mănânce măruntaiele; după altă versiune, a murit în 598 și i-⁠a urmat un alt Anastasie, căruia i se atribuie traducerea Regulei pastorale a lui Grigorie, ucis într-⁠o răscoală a iudeilor; Nichifor spune însă că ei sunt unul și același. Sinaxarele îl numesc sfințit mucenic, dar nu au știri precise despre moartea lui. La Sinodul al II-⁠lea de la Niceea s-⁠a citit o scrisoare a lui, în care deosebea cinstirea datorată lui Dumnezeu de respectul datorat oamenilor și îngerilor. Mai multe lucrări care i s-⁠au atribuit au fost, se pare, ale urmașului său cu același nume.