Procopie al Iconiei

Sfântul Sfințit Mucenic Procopie, mitropolit al Iconiei (Konya), a fost un ierarh grec din Asia Mică, născut în 1859 la Tyana și mort în izolare, ca prizonier, la 20 aprilie 1923, în urma sfârșitului Marii Catastrofe a Asiei Mici. A apărat Biserica din Anatolia de încercarea de a o desprinde de Patriarhia Ecumenică și de a crea o „Biserică Ortodoxă Turcă”, și a pătimit pentru aceasta. Biserica Greciei l-⁠a canonizat în 1992, odată cu alți noi mucenici ai Asiei Mici. Este pomenit la 20 aprilie și în duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci.

Tinerețea

Procopie Lazaridis s-⁠a născut în 1859 la Tyana, în provincia Iconia, din părinți greci ortodocși. A absolvit în 1889 Școala teologică din Halki și a slujit ca diacon și preot la mitropoliile din Melnik (în Macedonia), Niceea și Nicomidia. A fost arhidiaconul mitropolitului Procopie al Melnikului; în iunie 1890 a condus comisia care a reformat vechiul regulament al comunității grecești din Melnik, ceea ce a pus capăt certurilor de partid între greci. Ca predicator în mitropolia Melnik, a mulțumit populația creștină, care de mulți ani nu avusese predici, iar scrisorile de mulțumire ale comunităților din Petrici și Dolna Džumaia arată iscusința lui de predicator și bunul lui mod de a întrebuința limba greacă și limba turcă, pe care o folosea ca să fie înțeles de toți. A rămas la Melnik până la sfârșitul lui mai 1891, cu câteva luni înainte de moartea mitropolitului Procopie, în august același an.

La sfârșitul lui mai 1891 a fost angajat predicator în ținutul Ada Pazarı din Nicomidia, unde a fost hirotonit preot, iar mai târziu protosinghel la mitropolia Niceei. La 14 februarie 1893 a fost candidat la alegerea unui episcop ajutător la Melnik, dar nu a fost ales. A fost hirotonit la 13 martie 1894 episcop titular de Amfipolis, la Vlanga, de mitropolitul Filotei al Nicomidiei, și a lucrat ca vicar al arhiepiscopiei Constantinopolului. În 1898 a fost trimis ca exarh patriarhal în Macedonia, la mănăstirile Sfânta Anastasia Pharmacolytria și Icosifinissa din Pangeon, ca să aducă pacea în obștile monahale de acolo.

Mitropolit

A fost mitropolit de Dyrrachion (Durrës) între 1899 și 1906, unde s-⁠a ocupat de pregătirea duhovnicească a păstoriților și de sprijinirea cripto-⁠creștinilor din ținutul Spathia din Epirul de Nord; ca mitropolit sinodal a ridicat chestiunea latinizării ortodocșilor din Bosnia și Herțegovina. Administrația otomană, neliniștită de lucrarea lui printre cripto-⁠creștini, a cerut și a obținut îndepărtarea lui. A fost apoi mitropolit de Filadelfia (1906-1911). În 1911 a fost ales mitropolit al Iconiei, unde a avut o lucrare multiplă, pastorală, națională și școlară: a înființat comunități grecești noi, a deschis multe școli și a zidit biserici. Apărând credința ortodoxă, a stat în fruntea opoziției față de încercarea Tinerilor Turci de a organiza o „Biserică” turco-⁠ortodoxă, independentă de Patriarhia Ecumenică, care folosea numai limba turcă, ca să-⁠i amăgească pe credincioși.

În timpul războiului greco-⁠turc (1919-1922), autoritățile naționaliste turce, vrând să preia Biserica Ortodoxă sub controlul lor, au întemeiat la Kayseri „Biserica Ortodoxă Turcă” și l-⁠au pus în frunte pe preotul Eftim Karahisaridis. Procopie s-⁠a împotrivit și a căutat o soluție pentru conducerea Bisericii Ortodoxe din Anatolia. Pentru intervenția lui, Mustafa Kemal a poruncit exilarea lui din Iconia; la 20 septembrie 1920 a fost închis, împreună cu episcopul armean din Konya și cu peste două sute de fruntași musulmani ai ținutului, sub învinuirea că ar fi sprijinit mișcarea antikemalistă a lui Mehmet Delibaș. A fost trimis apoi la Erzurum, unde a stat din octombrie 1920 până în mai 1922. Curând după eliberare, a mers la Ankara și a cerut lui Mustafa Kemal să nu se amestece în disputa bisericească, dar propunerea i-⁠a fost respinsă. În ianuarie 1923 a prezidat sinodul în care a fost silit să proclame „Biserica Ortodoxă Turcă”; interesul turcilor a scăzut însă după înfrângerea grecilor în Anatolia și deportarea comunităților grecești. A fost închis din nou și, după multe suferințe sufletești și trupești, și-⁠a dat sufletul, izolat, la 20 aprilie 1923, în mănăstirea Sfântului Ioan Înaintemergătorul din Zincidere (Flavianá), lângă Cezareea, după unele izvoare probabil otrăvit.

Canonizarea

Mucenicul Procopie a fost canonizat în 1992 de Biserica Greciei, împreună cu mitropoliții mucenici Hrisostom al Smirnei, Grigorie al Kydonieiei, Ambrozie al Moshonisiei, Eftimie al Zelei și ceilalți noi mucenici ai Asiei Mici, iar prin hotărârea Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice din 1993, pomenirea lor a fost așezată în duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, între 7 și 13 septembrie.