Bobolen de Bobbio

Sfântul Cuvios Bobolen de Bobbio a fost egumen al mănăstirii Bobbio, în nordul Italiei, și a adormit în jurul anului 652-653. Era călugăr după regula colombaniană, poate de origine greacă, și își trage numele de la orașul Bobbio, unde a depus voturile. A urmat în 639 celui de-⁠al treilea egumen, Sfântul Bertulf.

La 23 noiembrie 642 a pregătit canonizarea Sfântului Columban, luând parte la alcătuirea Edictului lui Rotari, care a intrat în vigoare la miezul nopții dintre 22 și 23 noiembrie 643 în cinstea lui Columban. A fost făcut egumen mitrat, obținând de la papa Teodor I constituții care confirmau acest privilegiu dat deja egumenilor de la Bobbio de papa Onorius I. Bunele relații ale mănăstirii cu curtea din Pavia, sub regele Rotari, s-⁠au întărit, iar prin mijlocirea regelui pe lângă papă mănăstirea a primit privilegii însemnate. Papa Teodor a reînnoit ocrotirea Sfântului Scaun și a oprit pe episcopi să uzurpe bunurile abației, să ceară zeciuieli de la ea și să se amestece, mai ales la alegerea egumenului.

A reformat, cu învoirea papei, viața monahală: regulii colombaniene i s-⁠a alăturat, în formă mixtă, cea benedictină. A scris o regulă care îmbina rânduielile monahismului italian cu cele ale celui irlandez, uneori confundată în mod greșit cu celebra Regula Magistri, mai veche cu un secol. Sub el, mănăstirea a crescut mult, la 150 de monahi, și, pe lângă școala dinăuntru, a ținut o școală și pentru cei din afară, una dintre cele dintâi pentru copii, de aceea a fost numit „învățătorul copiilor”. Este cinstit ca sfânt al Bisericii nedespărțite.