Cei șase mucenici din Megara

Cei șase mucenici din Megara, Serafim, Dorotei, Iacov, Dimitrie, Vasile și Sarandis, sunt mucenici din vremea persecuțiilor, ale căror moaște au fost aflate în chip minunat la Megara, în Attica, la sfârșitul secolului al XVIII-⁠lea și în primele decenii ale celui următor. Patriarhia Ecumenică i-⁠a trecut în rândul sfinților în 1998, iar Biserica îi pomenește la 16 august. Împreună cu alți patru mucenici din același oraș, ei sunt cinstiți ca cei zece mucenici din Megara.

Descoperirea moaștelor

Nu se știe cine au fost în viață, în ce an au pătimit sau în ce fel au murit. Tradiția locală îi înfățișează ca pe niște ostași romani, așa cum i-⁠a văzut un copil în vedenie. În 1798, un băiat de nouă ani, Paisie, a văzut trei bărbați îmbrăcați ca soldații romani, care i-⁠au cerut să le scoată rămășițele din pământ. Bunicul său nu l-⁠a crezut și l-⁠a certat. După un an, când bunicul murise, bărbații i s-⁠au arătat din nou, iar Paisie a spus tatălui său, Ioan. În noaptea de 16 august, de teama turcilor, au săpat împreună și au aflat sfintele moaște, din care ieșea o mireasmă neobișnuită. De atunci, prin moaștele lor au început să se petreacă minuni.

Megarenii nu le știau numele, așa că au ținut post, priveghere și rugăciune ca Dumnezeu să li le descopere. Moaștele aflate întâi erau ale celor numiți Serafim, Dorotei și Iacov. După un an, alți doi mucenici i s-⁠au arătat lui Paisie și i-⁠au spus că se numesc Dimitrie și Vasile, arătându-⁠i unde să sape, la câțiva metri de primele morminte. Cu ajutorul altor credincioși, mormântul a fost deschis, iar moaștele lor au fost cinstite. După încă douăzeci de ani, același Paisie a văzut un alt sfânt, care i-⁠a spus că se numește Sarandis și i-⁠a cerut să-⁠i descopere moaștele. Paisie l-⁠a dus pe preotul Ioan Mustaca într-⁠un loc de la țară, la nord de oraș, printre tufișuri și o piatră mare. La început nu au putut săpa din pricina a doi șerpi uriași, dar după ce au îngenuncheat și s-⁠au rugat, șerpii au dispărut, iar în jurul tufișurilor a strălucit o lumină. Moaștele au fost adunate cu evlavie, aduse în Megara și așezate laolaltă cu ale celor cinci. Mai târziu, în locul unde fuseseră aflate s-⁠a ridicat o mică biserică de câmp, care stă până azi în albia unui râu.

Biserica și cinstirea

Paisie nu fusese niciodată la școală, dar cu ajutorul sfinților a ajuns destul de învățat ca să fie hirotonit preot, în 1828, la vârsta de patruzeci de ani. A adormit în 1848. După moartea lui, megarenii ajutați de mucenici au început să zidească o biserică pentru moaștele ce stăteau până atunci într-⁠o casă dărăpănată. Piatra de temelie s-⁠a pus în 1889, iar biserica a fost ridicată pe locul mormintelor lor. În tot cursul anului vin aici credincioșii să ceară ajutorul sfinților.

Între minunile atribuite sfinților se povestește una din 1977. În ajunul praznicului, arhimandritul Damaschin Catracula, întemeietorul Mănăstirii Sfântul Ioan Înaintemergătorul de la Macrini, s-⁠a îmbolnăvit atât de greu încât credea că nu va putea ajunge la sărbătoare și la procesiunea cu moaștele. Surorile mănăstirii au lăsat poarta de afară deschisă, ca sfinții să treacă pe acolo, iar în jurul miezului nopții au auzit un tropot ca de cai, în timp ce o lumină neobișnuită strălucea în chiliile unora dintre ele. Părintele s-⁠a vindecat. Mănăstirea se află la vreo douăzeci și doi de kilometri de Megara.

Arhimandritul Dorotei Murțucos a presupus că mucenicii ar fi pătimit pe vremea împăratului Iulian Apostatul, între 361 și 363, pentru că sunt arătați mereu ca ostași romani, iar numele Sarandis duce cu gândul la cei Patruzeci de Mucenici din Sevasta. Este o părere de cercetător, nu o știre sigură. Slujba și imnele în cinstea lor au fost scrise de părintele Gherasim Mikragiannanitul. Praznicul se ține la 16 august, în biserica din Megara unde se păstrează moaștele.