Constantin Diakov

Sfântul sfințit mucenic Constantin (în lume Konstantin Grigorievici Diakov, 1864-1937) a fost, din 1934, mitropolit al Kievului și exarh al Ucrainei în Biserica Ortodoxă Rusă. A murit în timpul unui interogatoriu, la Kiev, la 10 noiembrie 1937, în marea prigoană a anilor treizeci. Biserica Ortodoxă Ucraineană l-⁠a canonizat în 1993, iar în 2011 numele lui a fost trecut în soborul sfinților Kievului, cu pomenirea la 15/28 iulie. În 2016 s-⁠a hotărât ca pomenirea lui să fie făcută și în ziua morții lui mucenicești.

Preotul

S-⁠a născut la 19 mai 1864 în satul Starâia Vodolaga, gubernia Harkov, în familia unui preot. A absolvit seminarul teologic din Harkov și la 23 octombrie 1891 a fost hirotonit preot la biserica catedrală din Ciuguev. În 1897 a fost mutat la Harkov, ca preot la biserica Nașterii lui Hristos, și a fost profesor de religie la școlile secundare ale orașului, apoi protoiereu. În 1923 a fost arestat, fără să i se aducă vreo învinuire, și a fost eliberat după două luni. În 1924 a primit tunderea în monahism, cu numele Constantin.

Episcop

La 8 septembrie 1924 patriarhul Tihon l-⁠a hirotonit episcop de Sumî, vicar al eparhiei Harkov, în biserica Nașterii Maicii Domnului din Butîrki, la Moscova. A condus provizoriu eparhia Harkovului. În 1926 a fost arestat și a stat trei săptămâni în închisoare. De la 18 mai 1927 a fost membru permanent al Sfântului Sinod Patriarhal Provizoriu pe lângă mitropolitul Serghei (Stragorodski), locțiitor al locțiitorului de patriarh. La 12 noiembrie 1927 a fost ridicat la rangul de arhiepiscop și numit arhiepiscop al Harkovului și Ahtîrcăi. După moartea exarhului Ucrainei, mitropolitul Mihail (Ermakov) al Kievului, a fost numit exarh, cu reședința la Harkov, capitala Ucrainei Sovietice (după unele izvoare, din 1929 a fost locțiitor de exarh și a condus un timp scaunul din Dnipropetrovsk). La 18 mai 1932 (după altă versiune, 21 octombrie) a fost ridicat de mitropolitul Serghei la rangul de mitropolit, între cei patru cei mai vechi membri permanenți ai Sinodului, cu prilejul a cinci ani de existență a Sinodului Patriarhal Provizoriu. De la 26 iunie 1934, odată cu mutarea capitalei Ucrainei Sovietice de la Harkov la Kiev, a fost mitropolit al Kievului și exarh al Ucrainei.

La mijlocul anilor treizeci, în anturajul mitropolitului Serghei s-⁠a ridicat de mai multe ori întrebarea proclamării lui ca patriarh, iar din mărturii se vede că cea mai mare stăruință în această privință a arătat mitropolitul Constantin. Episcopul Ioan (Șirokov), vicarul lui Serghei, a arătat în iulie 1937 că, într-⁠o ședință din februarie 1936, Diakov a ridicat întrebarea necesității proclamării lui Serghei patriarh, deoarece alegerea unui patriarh ar putea pune capăt certurilor bisericești. Protoiereul Alexandru Lebedev a arătat că întrebarea a fost ridicată de mitropolitul Constantin în mai 1935 și a doua oară, în formă mai hotărâtă, la o ședință a conducătorilor Bisericii din 24 ianuarie 1937, unde el a spus că înfăptuirea acestui lucru este „sarcina de luptă a tuturor”. Tot el a mai spus că mitropolitul Constantin ar fi spus că va folosi Direcția Securității Statului a NKVD din Ucraina ca să „treacă” alegerea lui Serghei ca patriarh. Aceste afirmații sunt cunoscute din depoziții date la anchetă.

Mucenicia

La 29 octombrie 1937 (după izvoarele ucrainene, la 16 septembrie) a fost arestat în timpul slujbei la biserica Acoperământului Maicii Domnului din Solomenka și închis în închisoarea Kiev-⁠Lukianovka. A fost învinuit că este membru activ al „organizației antisovietice fasciste contrarevoluționare a bisericarilor tihonieni”. La interogatoriu a arătat că a sosit la Kiev la 29 martie 1935 și că în ținutul Kievului erau 170 de parohii, din care 70 funcționau și 100 fuseseră luate ca depozite de cereale. O boală gravă i-⁠a oprit activitatea aproape trei luni. În acel moment numărul parohiilor din ținutul Kievului scăzuse la minimum: doar 16, cu 4 în oraș. A cerut puterii sovietice să-⁠i îngăduie lui, bătrân de 73 de ani, apăsat de multe boli grele, să-⁠și sfârșească viața în pace și liniște.

La 10 noiembrie 1937 a murit în timpul unui interogatoriu. A fost îngropat pe cimitirul Lukianovka (sectorul 45 II), unde se făceau înmormântări secrete în masă ale celor împușcați în închisoarea NKVD din Kiev. După povestire, unei rude, care îi suferea moartea cu deosebită durere, mitropolitul Constantin i s-⁠a arătat în vis, stând pe un teren gol lângă un morman proaspăt de pământ, și i-⁠a spus: „Aici zace trupul meu.” La cimitirul din Lukianovka, aproape de închisoarea unde a fost împușcat ierarhul, ea s-⁠a adresat unui paznic, care s-⁠a dovedit a fi chiar cel care îngropase rămășițele mitropolitului. Paznicul i-⁠a arătat mormântul în care fuseseră îngropați arhipăstorul și cei împușcați împreună cu el. Slujba de înmormântare în taină a fost făcută de schiarhiepiscopul Antonie (Abașidze), care locuia la Kiev.

Canonizarea

La pregătirea canonizării noilor mucenici și mărturisitori făcută de Biserica Rusă din Străinătate în 1981, numele lui a fost trecut în lista provizorie. La publicarea listei nominale de la sfârșitul anilor 1990, numele mitropolitului Constantin nu a fost inclus, ca și numele altor arhierei din partizanii mitropolitului Serghei. La 19 octombrie 1993 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene l-⁠a canonizat ca sfânt cu cinstire locală în ținutul Slobojan. La 10 februarie 2011 sfântul sfințit mucenic Constantin (Diakov), mitropolit al Kievului și al Halicului, a fost trecut în soborul sfinților Kievului, cu pomenirea la 15/28 iulie. La 19 aprilie 2016 Sfântul Sinod a stabilit ca ziua pomenirii să fie ziua morții lui mucenicești.